— N-am putea găsi pe cineva care să o înveţe să toarcă şi să ţeasă?
— Doamna Drake e singura femeie din Worthville care poate da lecţii de croitorie, dar nu poate s-o ia pe Phoebe ucenică.
— Ai întrebat-o?
— Da.
Ne oprim amândouă deodată şi o urmărim pe Phoebe cu privirea.
Stă în apropiere şi vorbeşte cu fiicele domnului Foster, gesticulând rapid. Revine la noi după ce scoate o exclamaţie de încântare.
— Mamă, familia Foster ne-a invitat la ei la masă după slujbă.
91
Putem să mergem?
— Sigur, ar fi foarte plăcut, spune mama şi zâmbetul i se şterge de pe faţă în timp ce se uită după sora mea, care o ia iute din loc. Ai dreptate, Susanna. Phoebe e prea mică, e încă un copil, dar nu ştiu cum aş putea să îl conving pe domnul Shaw. Vrea ca ea să se implice în treburile casei.
Îmi înghit furia care ameninţă să mă gâtuie.
— Domnul Shaw nu are dreptul să-i aleagă viitorul atâta timp cât nu e tatăl ei vitreg. Nu i-ai acceptat propunerea. Poate c-ar trebui să-l refuzi.
Privirea ei fuge spre locul unde sora mea stă în cerc, ţinându-se de mâini cu prietenele ei şi pălăvrăgind cu ele în tot acest timp. Faţa mamei se îmblânzeşte.
— Poate că ai dreptate.
O ia înainte şi se apropie de familia Foster şi de Phoebe. O
urmăresc din ochi, sperând că logica mea a avut efect asupra ei.
Familia Pratt tropăie deja, încolonată pios pe două rânduri, pe trepte, după care străbate nava până la strana din faţă – strana lor, căci nimeni altcineva nu îndrăzneşte s-o ocupe. După părerea mea, nimeni nici n-o râvneşte, căci se află drept în faţa amvonului. Şi domnul Worth scuipă atunci când predică.
Îmi ocup locul în spate, acolo unde servitorii angajaţi prin înţelegeri stau în picioare pe tot parcursul slujbei. Chiar dacă Tatălui nostru din Ceruri îi place egalitatea între oameni, congregaţia Lui nu pare să-l împărtăşească opinia.
Mă pregătesc pentru slujba care dă să înceapă, rezemându-mă de zid şi dezmorţindu-mi picioarele, în timp ce privirea îmi hoinăreşte pe deasupra capetelor enoriaşilor. Dau imediat cu ochii de familia Foster, în aceeaşi strană cu cosiţa blondă-argintie a mamei şi cu buclele săltăreţe ale lui Phoebe.
Cineva se strecoară lângă mine.
— Bună dimineaţa, Polly, spun eu.
— Bună dimineaţa, Susanna.
92
Îmi aruncă un zâmbet obosit. Faţa ei rotofeie e palidă.
— Nu te simţi bine? Să mă duc s-o caut pe doamna Butler?
Mă prinde cu degete fierbinţi de încheietura mâinii.
— Te rog, nu. Nu-i spune nimic stăpânei.
Se uită la mine cu ochi mari, disperaţi.
— Bine.
O strâng de mână, o strânsoare scurtă. Nu vreau să atrag atenţia celorlalţi prelungind contactul. Nici Polly şi nici eu nu ne dorim aşa ceva. Totuşi îmi propun să stau mai mult de vorbă cu ea după ce se termină slujba.
La uşa sălii de întruniri se iscă zarvă. Văduva Drake intră grăbită, înaltă şi cu mersul drept, îmbrăcată de la gât până în vârful picioarelor în negru foşnitor. O fată cam de vârsta mea o urmează, frumos gătită într-o rochie verde în nuanţa muşchiului de copac şi cu şorţ şi bonetă albe din pânză.
Oare doamna Drake are o nouă ucenică? De asta n-are timp s-o înveţe croitorie pe Phoebe?
O văd cum îi şopteşte ceva la ureche fetei, apoi continuă să
înainteze singură spre strana din faţă. Fata ocupă locul aflat de cealaltă parte a lui Polly şi se uită în jur curioasă.
Îi întâlnesc privirea şi facem schimb de saluturi din cap. După
niciun canon nu ar putea fi considerată o frumuseţe, dar are un zâmbet plăcut şi păr negru mătăsos.
Slujba ajunge la partea cu predica, când tăcerea este spartă de un geamăt jos, repede înăbuşit, al lui Polly. Întorc capul spre ea şi-mi muşc buzele ca să nu scot o exclamaţie. Buzele îi lucesc cenuşii pe faţa pământie. O pată roşie i se întinde în jos pe jupon.
— Polly, îi şoptesc eu chiar în clipa când se reazemă cu toată
greutatea de mine, hai să te scot de aici.
Credincioşii murmură şi se foiesc, dar nimeni nu întoarce capul ca să vadă ce anume a provocat dezordinea. O prind pe Polly pe după
