Se apleacă spre mine şi-şi aşază coatele pe genunchi.
— Curse de cai şi de alergări. Cel mai mult îmi place să-i urmăresc pe gentlemeni alergând. Tu participi la curse?
— La curse de bicicletă, îmi răspunde el pe un ton gânditor.
— Şi eşti bun la cursele astea?
— Destul de bun. La sfârşitul lui iulie am o concurs important. Ia de jos o rămurică şi o descojeşte, fâşie de fâşie, apoi aruncă cu mişcări agile fâşiile de scoarţă în pârâu. Trebuie să mă antrenez suplimentar pentru cursa asta. Cei mai mulţi concurenţi au început să facă ciclism de când erau mici. Eu nu m-am apucat decât la treisprezece ani.
Rareori l-am auzit până acum vorbind cu un glas aşa de încordat.
Subiectul ăsta a produs la el o schimbare ciudată a stării de spirit.
116
— Dacă îţi place aşa de mult să mergi cu bicicleta, de ce ai aşteptat până la treisprezece ani?
Aruncă în apă altă bucată de coajă de copac.
— Pentru că eram gras.
Înseamnă că s-a schimbat mult în ultimii ani, căci acum are corpul zvelt şi puternic.
— Acum nu mai eşti gras.
— Am avut parte de mult ajutor, zice, întorcând capul spre mine.
Mătuşa mea m-a încurajat să încerc mai multe sporturi, ca să găsesc unul care să mi se potrivească. Tatei îi place mountain bikingul şi m-a convins să fac o încercare – şi uite aşa am ajuns să fac ciclism.
Mergeam împreună cu el cu bicicleta şi pedalând am dat kilogramele jos. Şi aşa mi-am rezolvat multe probleme.
Dau din cap înţelegătoare. Recunosc privirea asta a lui – apare atunci când retrăieşti amintiri dureroase.
— Ce ciudat. În lumea mea, numai bogaţii îşi permit să fie graşi. E
un motiv de invidie, nu de dispreţ.
— Mda, în secolul meu e nasol pentru un copil să fie gras. Toată
lumea te tratează ca pe un rahat.
Tresar la auzul vorbelor lui vulgare, dar îmi ţin gura. Iată ceva ce nu s-a schimbat de-a lungul secolelor. Oamenii vor găsi întotdeauna moduri de a-i pune la punct pe alţii.
Amestecul dintre bogaţi şi săraci e lucrul care îmi place cel mai mult la sărbătoarea Zilei Independenţei. Sătenii umplu uliţele şi toată lumea e pusă pe distracţie. În ziua aceea, viteza cu care aleargă
un bărbat sau mâncarea făcută de o femeie sunt mai apreciate decât mărimea pungii.
— Ştii ce-mi mai place la Ziua Independenţei?
— Ce?
— Dansurile populare. Mă ridic în picioare şi-l întreb: N-ai vrea să
încerci?
Se ridică şi el.
— Nu.
117
— Nu-ţi plac dansurile populare?
— Nu. Adică… Scutură din cap. N-am dansat niciodată asemenea dansuri. Dar am încercat un dans dintr-acelea, cu patru perechi care să formeze un pătrat, şi nu mi-a plăcut.
— Dacă-ţi voi fi eu parteneră, ai să vezi că o să-ţi placă dansurile populare.
— Nu cred că are importanţă cu cine dansez.
Are întipărită pe faţă o expresie de băieţaş încăpăţânat. Îi arunc un zâmbet amuzat.
— E de înţeles să te temi că nu te vei descurca bine atunci când încerci ceva nou.
— Poftim? Nu mi-e deloc teamă.
Îmi duc mâna la gură ca să-mi maschez un căscat prefăcut.
— Dumnezeule milostiv, ce obosită sunt. Cred c-ar fi bine să plec.
