— Stai, zice şi mă prinde de cot. Poate că…
— Lasă, Mark, îi spun eu cu reproş, în timp ce-mi eliberez uşurel braţul din strânsoare. Nu-ţi face griji. Îmi retrag invitaţia.
118
CAPITOLUL 14
VISUL ORICĂRUI BĂIAT
De necrezut. Susanna foloseşte psihologia inversă, cu toate că nici n-a fost inventată.
Mai rău decât atât, tehnica are efect asupra mea.
— Mai rămâi, Susanna. Dacă ţii aşa de mult, o să încerc dansul ăsta afurisit.
Se luminează imediat la faţă.
— Excelent. Se uită în jur. Unde am putea încerca?
Grota e prea stâncoasă şi cu denivelări de teren.
— Acolo? fac eu un pas spre pintenul stâncos şi îngust de la baza malului.
Mă prinde de braţ, mă trage mai în umbră şi-mi acoperă gura cu mâna.
— Taci, îmi şopteşte, înghesuită între mine şi zidul umed al grotei.
Nu ştiu cum de-am ajuns să stăm în poziţia asta, dar nu mă
deranjează. Îmi sprijin mâinile de peretele stâncos, de o parte şi de alta a capului Susannei, şi mă aplec spre căldura corpului ei.
Trec câteva clipe, apoi aud ceva. Cineva aleargă pe poteca de deasupra noastră. Paşii se opresc pe malul râpei.
Susanna a rămas nemişcată ca o statuie. Bătăile puternice ale inimii ei sunt singurul semn că e încordată.
Zgomotul de târşâit de bocanci şi ramuri călcate în picioare se îndepărtează rapid.
Susanna se destinde.
Nu-mi mişc decât mâinile, pe care le cobor pe antebraţele ei, ca să
119
o sprijin. Măi să fie, dar fata asta are nişte bicepşi bine lucraţi. Nu-i de mirare că pentru ea căţăratul pe stânci e o joacă de copil.
— Mark, zice ea pe un ton de reproş, acum poţi să-mi dai drumul din strânsoare.
— Scuze.
Trebuie să ţin minte chestia cu fără atingeri, oricât mi-ar displăcea.
Mă retrag şi o las să iasă la lumină.
— Cum de ţi-ai dat seama că era cineva?
— Din cauza creaturilor nopţii, zice, uitându-se în jos spre pârâiaş. Păsările şi insectele îşi schimbă sunetele pe care le scot atunci când se apropie un om.
N-am ştiut asta.
— Ştii cine a fost?
— Fiul stăpânului, Jedidiah Pratt.
Îmi ieşise complet din minte că familia Pratt are copii.
— Câţi ani are?
— Paisprezece.
Studiază malul râpos, de parcă ar vrea să-i măsoare înălţimea.
— Şi cum e băiatul ăsta?
— Ar fi de treabă dacă ar fi fiul altcuiva.
Nu ştiu cum să reacţionez când o aud că spune astfel de chestii.
Ar trebui să fiu supărat că are atâtea necazuri, însă Susanna nu pare genul care să accepte cu uşurinţă dovezi de milă.
