romanului perfect. Intru în librărie. Raionul SF iese din discuţie.
Poate că cel de bestselleruri pentru tinerii adulți ar fi mai indicat.
Răsfoiesc printre titluri, în speranţa să mă lovească inspiraţia.
Eşec total. Nu cred ca Susanna să aprecieze demonii, majoretele sau zombii.
— Pot să te ajut?
O vânzătoare pierde vremea în capătul culoarului, lucru de data asta pozitiv pentru mine.
— Da. Caut un cadou.
— Pentru cine?
— O fată.
— Ce vârstă are?
— Şaptesprezece ani.
— Ştii ce preferinţe are?
Ei, aici e aici. N-am idee, şi asta pentru că nici Susanna habar n-are.
— Locuieşte într-un loc mai ciudat, un fel de avanpost unde nu există librării. Aşa că presupun că e deschisă la aproape orice.
— Fantasy? Poate o distopie?
OK, poate că n-am fost suficient de clar.
— Mai degrabă un roman de pe la sfârşitul secolului al optsprezecelea. Scris cam între 1790 şi 1810.
— A, înţeleg. Asta ai vrut să zici prin orice. Își croieşte drum spre partea din spate a magazinului şi se opreşte. Ce spui de Jane Austen?
Avem câteva ediţii noi, plus unele vechi.
Îmi vine să mă pocnesc peste ceafă.
— Perfect. Mersi mult.
Aştept ca tipa să plece pentru a studia opţiunile.
Dulapul are şase rafturi, câte unul pentru fiecare titlu al lui Austen. Sunt zeci de exemplare ale aceluiaşi roman, aşezate în ordinea cronologică a apariţiei, de la ediţia cea mai nouă până la cea mai veche şi mai uzată.
Citesc prezentările. Persuasiune are câştig de cauză. Vapoarele au 159
întotdeauna câştig de cauză în faţa castelelor bântuite şi ceaiurilor de după-amiază.
Deci, ce să fie, o carte nouă sau una uzată? Iau de pe raft ediţia cea mai veche. Oare cartea asta i se va părea mai puţin ciudată? Legătura în piele este ruptă. Mă uit la preţ şi mă înec. Nu e deloc ieftină.
Iau cartea, o duc la casă şi o aşez pe tejghea. Vânzătoare îmi zâmbeşte aprobator.
După antrenamentul de după-amiază şi rutina cu spălatul, cobor în bucătărie şi-mi pregătesc un sandviş. Mama intră şi ea în bucătărie venind din garaj. Sau poate că mai corect ar fi să spun că-şi târăşte picioarele. E cenuşie la faţă, de parcă s-ar fi frecat cu peria.
Recunosc privirea. Cineva a murit la azil. O persoană de care s-a ataşat.
— Ai avut o zi proastă, mamă?
— Da.
O prind într-o îmbrăţişare în timp ce încearcă să se strecoare pe lângă mine.
— Vrei să-mi povesteşti? rostesc în părul ei.
— Ăăă… nu. Mă sărută pe obraz şi se retrage din strânsoare. Te-ai bărbierit?
— Da.
Cercetez rezultatul eforturilor mele culinare. Sandvişul arată
excelent.
Lasă poşeta să cadă pe blatul de lucru detaşat şi se sprijină cu şoldul de masa de lucru.
— Şi văd că ţi-ai pus blugii.
Dau din cap. Remarca e corectă.
