— Şi unde sunt acum fetele?
Trebuie să-mi aleg cuvintele cu grijă. Dacă află că fetiţele se ascund de mine, ne va pedepsi şi pe mine, şi pe ele. Şi-n clipa asta nu-mi rămâne decât să sper că le va duce mintea să rămână pe moment pitite.
— Li s-a făcut foame şi au luat-o înaintea mea.
— De ce nu le-ai însoţit? Şi cum se face că ai venit aşa aproape de apă?
— Nu stau chiar aşa de aproape, spun şi îmi strâng buzele.
Îmi cercetează faţa pe îndelete, până ce mă face să mă simt prost.
— Nu ţi-a trecut frica de apă, nu-i aşa? Chiar şi după atâţia ani de când a pierit tatăl tău.
— Mă simt bine.
Îmi fixez privirea în pământ şi cuget. Oare fetiţele sunt în siguranţă? Nu le risc viaţa ca să evit să încasez câteva lovituri?
Nu, Dorcas e prea isteaţă ca să intre în belele. Probabil că în clipa asta s-a ascuns pe undeva prin apropiere şi o împiedică pe Delilah să
chicotească, în timp ce stă cu ochii pe tatăl ei şi pe mine. Vreau să o cruţ de o pedeapsă pentru nesupunere.
Şi totuşi dacă mă înşel?
Stăpânul face un pas în faţă şi mă prinde de bărbie cu degetele lui puternice, obligându-mă să îl privesc în ochi.
— Faci treaba asta des? Le dai voie lui Delilah şi Dorcas să umble singure prin Worthville?
Îmi simt gura uscată şi îmi storc creierii în căutarea unui răspuns 154
plauzibil.
— Fetele nu au avut când să se îndepărteze prea mult. Şi m-am
gândit să-mi trag un pic răsuflarea aici, la umbră, înainte să le urmez şi eu spre casă.
Continuă să mă privească intens, dar mă eliberează din strânsoare. Fac o reverenţă de mântuială şi mă răsucesc pe călcâie, gata s-o iau din loc.
— Susanna?
— Da, domnule?
— Aş vrea să rămâi.
Şovăi.
— Când? Acum?
— Nu, în octombrie. M-am obişnuit cu tine. Nu pleca de la noi când ţi se termină contractul.
Să nu plec? A înnebunit? Clatin din cap, prea şocată ca să pot răspunde.
— O să-ţi dăm un salariu corect după terminarea contractului.
Mă cutremur. Chiar nu-şi dă seama cât de mult îmi doresc să plec din casa lui?
— Trebuie să refuz oferta. Voi pleca după ziua mea de naştere, aşa cum am stabilit.
— Nu-ţi vei găsi un loc mai bun.
Îmi stăpânesc cu greu râsul la auzul afirmaţiei lui prosteşti. Deşi este nepotul magistratului oraşului, niciun sătean ori fermier cu mintea întreagă nu şi-ar da copiii să fie ucenici în casa familiei Pratt.
Mai rău de-atât nu se poate.
— Nu-mi fac griji că nu-mi voi găsi de lucru.
Un nor întunecat îi acoperă faţa.
— Nu mai spune!
Expresia feţei lui mă nelinişteşte. Mă retrag şi rostesc suficient de tare ca cele două fetiţe să mă audă:
— Acum o să plec spre casă.
— Planul ăsta al tău de a te muta la Raleigh e nebunie curată.
155
Nimeni nu angajează fete de vârsta ta fără recomandări.
