— Nu pot să-ţi accept darul. N-am voie să citesc romane.
— Citeşte-l în timpul liber.
— Domnul Pratt hotărăşte dacă să-mi acorde sau nu timp liber.
Dacă află că citesc romane, o să-mi interzică să iau pauza de seară.
Mark îşi duce braţele la spate ca un băieţel încăpăţânat.
— Îl laşi pe stăpânul ăsta al tău să-ţi controlezi gândurile şi atunci 164
când nu e prin preajmă?
Să-mi controleze gândurile. Nu-mi place ce mi-e dat să aud.
— Domnul Pratt îmi controlează acţiunile. Gândurile mele îmi aparţin numai mie, spun şi deschid furioasă cartea.
În partea de sus a primei pagini e un desen în peniţă al unei case mari, cu o alee lungă în faţă, mărginită de copaci înalţi. O trăsură
trasă de un cal se apropie de casă.
Mângâi cu vârfurile degetelor textul, cu un soi de veneraţie. Tata mi-a spus odată că o carte nu e decât hârtie împroşcată cu cerneală
până ce mintea unui cititor nu îi dă viaţă. Am uitat emoţia de a porni într-o asemenea călătorie.
— Zău aşa, Susanna. De ce ţi-e teamă?
Să nu fiu descoperită. Dacă domnul Pratt găseşte cartea, mă va bate crunt.
Emoţia şi curiozitatea înving frica. Va trebui să nu afle niciodată.
Citesc cu voce tare prima propoziţie:
— „Sir Walter Elliott de…” Clipesc surprinsă. Unde are loc acţiunea?
— În Anglia. Acum suntem prieteni cu englezii.
— În secolul meu nu suntem prieteni cu Anglia.
Râde.
— Atunci n-ai decât să pretinzi că se petrece în Noua Anglie.
Pufnesc şi reiau lectura.
— „Sir Walter Elliott de la…”
Mă opresc. Urmează un cuvânt ciudat.
— „Kellynch.”
Dau din cap.
— „… de la Kellynch, din…”
Mă opresc şi închid cartea. Citirea unui roman englezesc cere prea mult efort.
— Sunt prea multe cuvinte imposibil de pronunţat, mă plâng eu lui Mark.
— Sari peste ele. Până la urmă te vei obişnui.
165
— Ce mai încurajare! Fără îndoială că până la urmă mă voi obişnui cu ele.
Deschid iarăşi cartea. De data asta citesc în tăcere, sărind peste cuvintele imposibil de pronunţat.
Povestea este captivantă. Trei surori şi numai una dintre ele, cea mai mică, măritată? Ce nenorocire.
Termin primul capitol, strecor volumul în buzunar şi mă uit în lungul pârâului, încercând să-mi golesc mintea de sentimentul de teamă. Voi păstra Persuasiune. În bucătărie şi în pod sunt multe locuri de ascunzătoare. Niciunul dintre membrii familiei Pratt nu va afla că citesc romane.
— Ei, ce părere ai? mă întreabă Mark.
Uitasem ce simţi atunci când primeşti un cadou adevărat şi nu resturi dăruite din impuls. Mark a planificat totul cu grijă, s-a gândit mult, a ales şi mi-a făcut acest dar. Emoţiile mă copleşesc, dureros de intense.
— Nu ştiu ce aş putea să spun. E o carte minunată.
— Un simplu mulţumesc ar fi de ajuns.
