— Mulţumesc. Râd şi-i întind mâna. Nu am nimic să-i ofer la schimb, dar dorinţa de a dărui e prea puternică. Vino cu mine.
— Unde?
— Ca să-ţi fac cunoştinţă cu satul meu, cu Worthville.
Rămâne nemişcat.
— Mă simt bine aici unde sunt.
— De aici nu poţi vedea decât pârâul.
— E suficient.
— De ce te temi? zâmbesc eu ca să mai atenuez din înţepătură.
— Bine. Îşi încrucişează braţele la piept. Cum procedăm? Ne căţărăm pe stâncă sau mergem pe malul apei?
Picioarele mele nu rezistă în seara asta unui urcuş.
— Vom merge pe malul apei.
Îmi face semn să o iau înainte. Înaintăm pe mal şi merge pe lângă
mine, protector. Când ajungem la locul unde pământul devine plat, 166
ne oprim pe potecă, în iarba înaltă.
Stă încordat lângă mine. Rămân tăcută şi îi dau timp să se adapteze. În secolul meu totul atacă simţurile mai blând: priveliştile sunt mai plăcute, sunetele mai molcome, mirosurile mai slabe.
Corpul îi stă neclintit, dar ochii îi fug de colo-colo.
Arăt spre est.
— Poteca asta dă în drumul care duce de la Worthville la Raleigh.
— Şi în cealaltă direcţie? dă el din cap spre poteca ce se pierde în pădure la vreo treizeci de metri sau cam aşa ceva distanţă.
— Se opreşte la proprietatea familiei Pratt.
— La proprietatea familiei Pratt? Îmi lasă mâna să cadă şi întoarce spatele lumii mele. Şi dacă apare vreunul din ei? Poate c-ar fi mai bine să plec.
— Eu nu-mi fac griji şi nici tu n-ar trebui să-ţi faci.
— Nu, serios, s-a făcut deja târziu.
Mă legăn pe vârfuri, nerăbdătoare să-l fac să înţeleagă.
— Înainte de a pleca, vreau să te uiţi în sus.
— De ce? Se uită în sus, spre cer, şi face ochii mari. Uau!
Stelele împânzesc cerul ca nişte luminiţe albe ce pulsează pe înalturile negre-albăstrii.
— Nu-i aşa că e minunat?
— Îhî. Milioane de stele.
— Da. În lumea ta pare că nu sunt atât de multe.
Îl privesc din profil şi sper că se minunează şi el, la fel ca mine.
— Mda, nu sunt aşa de multe.
Un zâmbet mic îi joacă în colţurile gurii.
— Ce zi e azi? mă întrebă.
Vocea lui înecată mă ia prin surprindere.
— E luni, treisprezece iunie.
— Aceeaşi dată ca în secolul meu. Şi aceeaşi lună.
Privirile ni se încrucişează.
— Susanna…
Dintr-odată simt o sfială. Are o expresie anume întipărită pe faţă, 167
