"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ❤️❤️"O viață secretă" de Ella Carey❤️❤️

Add to favorite ❤️❤️"O viață secretă" de Ella Carey❤️❤️

1

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!

Go to page:
Text Size:

„Moonlight Serenade” a lui Glenn Miller însoțea noua ei propunere de colecție pentru Macy’s. Începură cu fuste plisate, mai scurte pentru a minimiza consumul de materiale, precum și cu jachete cu pernițe la umeri, masculine, croite să pună în evidență talia. Urmară

paltoanele lungi cu gulere din blană și fuste asortate, ținute care se terminau cu pălării elegante cu voaletă care acoperea fața în modul cel mai măgulitor pentru trecerea de la o întâlnire de afaceri la alta în New York.

O fată veni în blugi și o eșarfă legată în jurul capului, iar Vianne se întoarse către Lily, cu o întrebare în privire.

— Pentru angajatele pragmatice, spuse ea. Fetele care lucrează

pământul și ne țin aprovizionați cu fructe și legume. Ideea este să te simți confortabil și compatibil cu rolul tău în cadrul forței de muncă.

— Foarte practic, aprecie Lily. Chicoti. Numai de ne-ar permite Giorgio nouă, femeilor, să purtăm blugi în Valentino’s!

— Ei bine, treaba asta va fi foarte dificilă, draga mea. Vianne îi strânse mâna lui Lily. Însă, că e război sau pace, simt un fior de entuziasm pentru hainele de zi cu zi ale femeilor în deceniile care vor veni.

Urmară rochii de iarnă, din satin, care aveau numărul de nasturi acoperiți conform regulilor pe vreme de război, corsaje și mâneci 255

- O VIAȚĂ SECRETĂ -

festonate, funde prinse la piept și bijuterii care străluceau, pentru ținute de după-amiază, costume cu mici cape din lână și pălării înclinate, vesele, pentru plimbările de după-amiază și, în cele din urmă, ținutele de seară.

Lily își permise să se lase dusă de val. Nu se putu abține să nu-și imagineze că mergea într-un loc special cu Tom, iar ea purta rochiile decoltate, din vâscoză, parte peste parte, care cădeau până la podea sau rochiile drăguțe cu broșe diamantate și pantofi cu vârf decupat.

Vianne se consultă cu Beryl, apoi reveni lângă Lily.

— Cum ți s-a părut, Lily?

— A fost încântător. Lily oftă. Deși mă simt oarecum vinovată că

stau aici în timp ce ceilalți lucrează.

Vianne o privi.

— Știi, din când în când, ai voie să iei o pauză. De fapt, este important să o faci.

Lily își mușcă buza. S-ar putea destăinui acestei femei uluitoare, elegante – care avea o carieră de succes și care ar putea înțelege mai mult decât credea Lily? Trase aer în piept și îi dădu înainte.

— Recunosc, vreau să mă mut mai aproape de Valentino’s, afirmă

ea. Trebuia să-și aleagă cuvintele cu atenție. M-ar scuti de naveta zilnică.

Vianne ridică o farfurie cu pricomigdale multicolore și i-o oferi lui Lily. Lily luă una și se uită la ea, lovită de îngrijorarea pentru Tom.

Unde era? Și, dacă trăia, avea acces la mâncare? Se simți atât de neajutorată. Dacă s-ar fi putut îmbarca și pleca spre Italia ca să-l găsească, ar fi făcut-o. Nu vru să-și imagineze prin ce trecea Gia.

— Ce spun părinții tăi? Sunt sigură că nu ar vrea să te muți?

Lily își mușcă buza. Deja o făcuse.

— Este din motive practice.

Vianne nu zise nimic preț de o clipă.

Lily își puse pricomigdala la loc pe farfurie.

256

- ELLA CAREY -

— Știi că ai putea lua unul dintre apartamentele de deasupra Valentino’s. Eu și Giorgio deținem câteva în clădire, iar acum două

sunt nelocuite.

Lily tresări. Se uită în camera opulentă, frumoasă. Văzuse cam ce și-ar putea permite din salariul ei de bucătar, în ziarul de dimineață, și sfârșise prin a împături ziarul și a-l pune deoparte. Giorgio o plătea cu o treime mai puțin decât îl plătise pe Marco pentru aceeași muncă.

Dacă ar fi fost plătită cum s-ar fi cuvenit, și-ar fi permis o locuință

demnă de un master chef.

— Mulțumesc, Vianne, răspunse ea.

Vianne puse o mână pe brațul lui Lily.

— Voi vorbi cu Giorgio. Are noimă, draga mea.

Lily îi zâmbi femeii mai în vârstă. Oferta ei era minunată. Dacă ar putea prinde liftul la etajul superior după muncă și s-ar relaxa în propria ei casă, ar ajuta-o mult să se distanțeze de serviciile și planurile de nuntă făcute de mama ei. Nu ar fi corect să stea cu Josie pe termen lung. Își adora bunica, însă nu voia să o împovăreze prin prezența ei ca oaspete. Și i-ar permite să se concentreze pe viața pe care dorea să și-o clădească pentru ea însăși, pe cariera pe care o iubea și pe bărbatul pe care-l adora. Lily fu sigură că Josie ar fi mândră de ea.

— Doamna Conti. Beryl reveni în încăpere, cu o fată emoționată în spate, care avea o panglică de măsurat în jurul gâtului. Doriți să

veniți și să aruncați o privire finală ținutei dumneavoastră?

Are sens