— Cine este simpatica domnișorică a serii, Giorgio?
Un ziarist trase un creion de după ureche și ridică un carnețel.
Lily deschise gura și o închise; era pregătită să-i spună câte ceva de la obraz bărbatului, despre presupunerea că ea ar fi acceptat să i se adreseze cineva în felul acela, însă Giorgio râse puternic lângă ea.
— Ei bine, această domnișorică nu e nici mai mult, nici mai puțin decât bucătarul-șef al Valentino’s. V-o prezint pe minunata și talentata Lily Rose!
— O păpușică.
Ziaristul își duse mâna la pălărie făcându-i semn lui Giorgio.
— Publicitate, șopti Giorgio. Mulțumesc că înțelegi, Lily.
Lily le zâmbi orbitor reporterilor.
— Oh, nu e nici o problemă, murmură ea, simțindu-se afectuoasă
față de Giorgio.
Becurile de bliț se mai aprinseră de câteva ori înainte ca Giorgio să
ridice o mână.
— Îmi pare rău, băieți, trebuie să intru. Prietenii mei sunt în club.
Își flutură fularul alb, din cașmir, și le zâmbi. Blițurile se dezlănțuiră, iar Lily își feri capul în timp ce urcară cele trei trepte către vestibul și coborâră spre ușa de acces privat.
După ce ajunseră la subsol, un însoțitor de vârstă mijlocie, care purta smoching, veni să-l întâmpine pe Giorgio.
— Domnule Conti, salută el. Masa dumneavoastră obișnuită?
— Mulțumesc, Riccardo.
— Ești un obișnuit la Copa, Giorgio? întrebă Lily.
— De ce nu? răspunse el.
Înăuntru, lumini intense îți luau ochii, iar faimoasele fete de la Copa dansau pe scenă în rochii de bal argintii, cu paiete, purtând 290
- ELLA CAREY -
diademe pe cap. În spatele lor, o bandă de jazz în toată puterea cuvântului cânta tare „Groovin High” a lui Dizzy Gillespie. Erau numai locuri în picioare în jurul sutelor de mese care ocupau centrul sălii, luminate de lumânări. Oamenii își petreceau vremea fumând și discutând în spațiul roz și verde, dansând pe sub coloanele uriașe de palmieri albi, care erau răspândite în tot clubul. Ospătarii își făceau drum prin zona de restaurant în timp ce țineau platouri deasupra capetelor.
Riccardo îi conduse pe Giorgio și pe Lily la o masă aflată aproape în față. Haina lui Vianne era aruncată pe un scaun, la fel ca și două
din jachetele manechinelor, însă pe ele nu le văzură.
— Șampanie pentru început, domnule Conti? întrebă Riccardo.
Giorgio pocni din degete a aprobare.
— O sticlă, Riccardo.
— Doriți ceva din meniu în seara aceasta?
Giorgio se rezemă în scaunul lui cu margini aurii și se uită la ea.
— În seara asta, vreau să încerci ceva nou aici, Lily.
Lily se abținu de la a recunoaște că îi chiorăia stomacul de foame.
— Ei bine, aș fi interesată să văd ce servesc cei de la Copa pe vreme de război!
— Riccardo? Lily e o epicuriană. Adu-ne un platou din celebra voastră mâncare chinezească.
— Serviți mâncare chinezească acum?
Lily se întoarse către ospătar.
— Bineînțeles, domnișoară. Zilele astea, ne specializăm în mâncarea chinezească, aici, la Copa.
— Măi să fie, șopti Lily. Nu știam asta. Mâncare chinezească într-un club brazilian? Ce idee minunată!
Gândurile îi dansară pline de posibilități.
Giorgio surâse, pur și simplu.
Șampania apăru cât ai bate din palme, iar ospătarul o deschise și le turnă la fiecare în câte un pahar.
