- ELLA CAREY -
— Lily, ceea ce trebuie să înțelegi este că el și-a urmat propria cale.
Gia merse mai în față și coborâră din tren. S-a întors un om schimbat.
Lily inspiră adânc. Tăcută, dădu aprobator din cap. Trecuseră trei ani îndelungați. Cât de schimbat ar putea fi?
Înainte să-și dea seama, se găsiră pe scări și în mica anticameră din fața apartamentului Giei. Lily își netezi părul cu degetele, își trecu mâinile peste rochia albastră simplă. Dacă nu o mai iubea?
Gia deschise ușa încet.
— Tom? strigă ea, băgând capul înăuntru.
Mâinile lui Lily se clătinară pe lângă corp, picioarele îi încremeniră
în podea. Inspiră adânc de mai multe ori pentru a-și opri tot corpul din tremurat. Se forță să se pregătească pentru ceea ce ar fi putut vedea.
Gia se opri la ușa deschisă care dădea spre camera de zi. Într-un fotoliu cu cotiere din lemn ședea un bărbat costeliv, sfrijit. Era de nerecunoscut.
Lily se uită bine la Tom, examinându-i trăsăturile. Fusese întotdeauna zvelt, încântător și elegant în blugii pe care Giorgio îl lăsa să-i poarte, în vreme ce buzele i se curbau în zâmbete melancolice, însă acum era ca un băț. Pielea de sub ochi îi era vineție, închisă, iar obrajii îi erau scobiți și cenușii.
Se tensionă vizibil la vederea ei și se prinse și mai bine cu mâinile de brațul din lemn al fotoliului, cu degetele apăsate în tapițerie.
Ar fi putut trece pe stradă pe lângă el și nu l-ar fi recunoscut.
Camera păru să se clatine. Simți că o cuprinde greața; capul îi vâjâia. Lily se agăță de tocul ușii.
Ochii ei se fixară în ai lui Tom și, în cele din urmă, reuși să-i facă
un semn cu capul.
El încercă să se ridice din fotoliu, însă se prăbuși înapoi.
— Hei, bună.
339
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Vocea lui era moale, întreruptă. Își atinse gâtul cu mâna, iar respirația păru să i se întretaie.
— Tom, șopti ea.
De pe buze îi scăpă un râs ca un strigăt.
De data asta, el reuși să se împingă și să se ridice din fotoliu. Cu pași chinuitor de lenți, se deplasă către ea. Blugii îi cădeau de pe șolduri, iar brațele îi ieșeau din mânecile suflecate, de parcă erau niște crenguțe.
Cu o mișcare rapidă, Gia se întoarse și se duse în bucătărie.
Tom își înclină capul către ea; expresia feței i se întunecă, de parcă
o întreba ceva.
Își ridică mâna înspre el, apoi o lăsă.
— Oh, Tom.
Vocea îi era gâtuită de lacrimi.
Iar apoi, el veni către ea, cu pași șovăielnici, inegali; corpul lui subțire se deplasa cu mici pași stranii; apoi o trase și o luă în brațe.
Ea își sprijini ușor capul de umărul lui slab, îndrăgit.
— Cara mia, îi murmură el în păr, cu o voce mai profundă, de nerecunoscut față de cea a băiatului care plecase la război.
Lily simți înțepătura lacrimilor pe obraji și se încovoie de ușurare.
El se dădu în spate, trecându-și o mână prin părul ei, trăgându-i-l de pe față. Expresia lui se îndulci și lacrimi i se prelinseră pe obraji, iar ea se duse la el din nou, pierzându-se în cămașa lui, trecându-și ușor degetele peste contururile corpului lui osos, dureros de istovit.
El își trecu dosul degetului mare peste buzele ei. Iar apoi se aplecă, ezitând de parcă i-ar fi cerut aprobarea.
Ea suspină și brusc se trezi sărutată de el. Își înfășură brațele în jurul gâtului lui.
— Cara mia, șopti el, în timp ce o trăgea în îmbrățișarea lui plăpândă.
340
- ELLA CAREY -
