Lângă ușa deschisă a biroului lui Lily, femeia care făcea curățenie se uită în sus în timp ce mătura. Cu o mișcare imperceptibilă, Lily îi zări privirea oglindită.
Lily recunoscu atunci expresia de resemnare a femeii.
344
- ELLA CAREY -
În ziua următoare, după servirea prânzului, Giorgio le chemă pe Rosa, Ellen, Martina, Agnes și Meg în biroul lui.
Una câte una, toate intrară.
Una câte una, toate ieșiră.
Martina stătea, încremenită și palidă, la postul de chef de cuisine, sprijinindu-și mâinile tremurânde de blatul pe care gătise cu loialitate timp de trei ani, pe care crease felurile de mâncare splendide pretinse de clientela Valentino’s, dedicându-și talentele excepționale bunului mers al faimosului restaurant pe durata războiului.
Jimmy, cu o cârpă de vase pe umăr, cu fața la fel de palidă, merse și stătu în spatele ei, masându-i spatele, în tăcere.
Neal și Julius lucrau fără nici un cuvânt, ținând capetele în jos, în timp ce mâinile li se mișcau cu iscusință, așa cum o făcuseră mai mult de douăzeci de ani sub supravegherea lui Giorgio. Lily știa că ei văzuseră angajați veniți și plecați de nenumărate ori înainte. Dar atât de mulți dintr-odată?
Tresări când simți o bătaie ușoară neașteptată pe umăr.
Întorcându-se, dădu cu ochii de Leo. Fața lui era lividă.
Ea ridică o mână. Ultimul lucru de care avea nevoie era o prelegere. În jurul ei, Ellen și Meg, Rosa și Agnes stăteau șocate și tăcute, trase la față.
— Ascultă, zise Leo.
Lily oftă.
— La început, continuă el, trăgând adânc aer în piept. La început, nu credeam că angajarea unor femei ca bucătari în această…
atmosferă, flutură o mână solidă în jurul bucătăriei, ar putea avea vreun rezultat bun.
Lily își săltă capul.
— Dar în ultimii trei ani, în pofida rezervelor mele… tuși el.
Ochii lui Lily se măriră. Se îndoise că el avea să țină vreodată un discurs atât de lung.
345
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— În ultimii trei ani, în pofida faptului că nu am crezut niciodată
că voi trăi să apuc ziua în care o femeie să-mi fie șef, voi, fetelor, vați dovedit excepționale. Așa că, azi-dimineață, m-am dus și i-am spus chiar eu lui Giorgio. I-am spus că face o greșeală.
Printre femei se auzi un murmur colectiv. Martina își săltă capul, iar pe spatele ei, mâna lui Jimmy se opri.
— I-am spus că e un neghiob dacă va concedia cea mai bună
echipă pe care am avut-o vreodată.
Lily șopti.
— Mulțumesc, Leo.
Fu incredibil de emoționată de declarația lui. Nu s-ar fi așteptat nici într-un milion de ani la asta. De la el.
Leo își încrucișă brațele și se uită peste capul lui Lily.
— Tot ce pot spune este că asta e o zi foarte tristă pentru Valentino’s, iar mie îmi va părea rău că plecați.
Încet, femeile înaintară; mai întâi, Ellen îl luă în brațe pe Leo, până
când toate se strânseră laolaltă, victime de circumstanță, victime nu ale unui război, ci ale urmărilor lui. Urmări care aveau să pună sub semnul întrebării toate lucrurile pentru care ele munciseră cu atâta sârguință.
După ce Leo se târî la postul lui, Lily le adună pe Martina, Ellen, Meg, Rosa și Agnes în biroul ei și închise ușa. Toate se uitară
neajutorate la ea, cu fețe obosite, palide de șoc.
— Foarte bine, doamnelor, spuse Lily cu voce joasă. Cred că ar trebui să plecăm de aici. Să mergem în altă parte și să vorbim.
Rosa, Agnes și Meg stăteau tăcute. Fața lui Meg era periculos de palidă. Pe obrajii ei își croiră drum lacrimile.
— Haideți, zise Lily. Se întinse să-și ia haina. Ne vedem la intrarea laterală. Mergeți să vă schimbați.
După ce se adunară toate pe trotuar, un mic grup trist, dărâmat, Lily se întoarse către gară.
