Lily simți că o cuprindea frigul.
— Meg și Ellen, Martina, Rosa, Agnes? se uită ea aspru la Giorgio.
Nu se putu abține. Era inacceptabil. Vom fi concediate pentru că
suntem femei?
Femeia care făcea curățenie stătu lângă birou, cu cârpa de șters praful în aer. Se întoarse rapid la ceea ce făcea când privirea i se intersectă cu a lui Lily.
— Vă vom fi recunoscători pentru totdeauna.
Giorgio își trecu o mână peste ochii obosiți.
— Julius, Leo, Jimmy. Ei își vor păstra locurile de muncă. Nu-i așa?
Lily își încleștă mâinile, stând dreaptă pe scaunul ei, confruntându-l direct.
— Guvernul ne-a recomandat să ne angajăm bărbații…
— Guvernul spune că femeile trebuie lăsate fără locuri de muncă?
Giorgio oftă.
— Războiul a fost o stare de urgență. De femei a fost nevoie pentru a menține în funcțiune frontul de acasă până la întoarcerea bărbaților.
Lily strâmbă din buze.
— Lily, nu ești singura. Există și alte femei care au fost bucătari-șef cât timp au fost plecați bărbații.
— Și ele și-au pierdut locurile de muncă. Își controla tonul cu atenție. Strânse din ochi, apăsându-și mâinile pe birou. Se ridică de pe scaunul ei. Stai așa! Se sprijini de birou, uitându-se în jos la el.
Știai, în toată vremea asta, că ne vei concedia după terminarea războiului?
Se uită lung la creștetul capului bărbatului, sceptică.
Giorgio se uită în jos, ca un copil.
343
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Deloc. Te rog, Lily, îmi este greu să fac asta.
— Vianne… tresări Lily. Mai mult ca sigur ea nu te-ar lăsa să ne faci asta? Și mai mult ca sigur tu, dintre toți, înțelegi dorința unei femei de a avea o carieră.
El mormăi cuvintele:
— Industria modei este diferită. Este populată de femei, pentru că
sunt cusătorese, așa cum a fost și Vianne odată. Este un sector cu totul diferit. Îmi pare atât de rău, draga mea.
Lily rămase cu gura căscată. Apoi își dădu seama de ceva atât de clar, încât aproape că râse, oribil, zgomotos.
— Nu cred că Tom ți-ar accepta oferta, Giorgio. Nu-mi va lua locul de muncă.
Însă privirea lui Giorgio se uită de jos la ea.
— Lily, a făcut-o deja. L-am sunat ieri-noapte.
— Poftim?
Vocea lui Lily tremură. Își auzi propria respirație zgomotoasă: inspira, expira, inspira, expira.
— Cum îndrăznești, Giorgio?
Giorgio își săltă capul, în timp ce ochii i se uitau rugători la ea.
— Îmi pare rău, șopti el. Nu mi-a fost ușor să fac asta.
Își împinse scaunul. Încet, Lily se prăbuși la loc pe al ei. Tom acceptase funcția ei?
— Imposibil, își șopti ea.
Nu ar face niciodată așa ceva.
— Lily, m-am gândit că ai putea fi însoțitoare. Recepția…
În liniște, ea ridică mâna și dădu dezaprobator din cap.
