CAPITOLUL 39
Lily
În dimineața următoare, devreme, Giorgio veni în biroul de bucătar-șef al lui Lily, înainte de sosirea restului angajaților; își ținea mâinile încrucișate la spate. Lily se uită în sus la el, scoțând nasul din meniurile săptămânale, frecându-și ochii obosiți cu o mână. Abia de apucase să închidă un ochi toată noaptea; în schimb, stătuse în pat, îmbrățișându-și genunchii, încercând să facă pace între bărbatul slăbit, pe jumătate înfometat, care abia putea vorbi, și bărbatul de care se îndrăgostise ea.
Însă totul avea să fie bine. Exact așa cum plănuiseră. Nu-i așa?
Giorgio stătea în fața biroului ei. Își drese glasul înainte de a vorbi.
— Lily, știi cât de mult te apreciez. Ceea ce ai făcut pentru Valentino’s în timpul războiului.
Lily încuviință din cap.
— Bineînțeles, Giorgio. Și de-abia aștept să pot face mult mai multe în lunile următoare. Am niște planuri, nici nu-ți imaginezi, acum că, în sfârșit, s-a terminat războiul!
Îi zâmbi curajoasă.
Giorgio își trecu o mână peste părul cărunt. Oftă și luă loc, frecându-și palmele în josul pantalonilor.
— Vezi, draga mea, o parte din gestionarea unei afaceri implică
luarea unor decizii dificile și a trebuit să iau o hotărâre pe care nu am vrut cu adevărat să o iau.
Lily se încruntă și simți o teamă înăuntrul ei. Ce însemna asta?
Doar nu se întâmplase ceva grav? Restaurantul părea să meargă din bine în mai bine. Erau înfloritori. Nu muncise nicicând atât de din greu sau nu avusese niciodată atât de multe de făcut. New Yorkul prospera. Ce ar fi putut să se întâmple?
— Cred că ești mulțumit de bucătărie, Giorgio? întrebă ea.
341
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
El încuviință din cap.
— Oh, da, desigur, draga mea. Desigur. Expresia i se întunecă, iar el se încruntă. Însă, Lily, acum că Tom s-a întors, te poți bucura de o odihnă binemeritată de la conducerea bucătăriei. Vei fi ușurată că s-a întors acasă, la fel cum suntem toți. El va deveni noul meu bucătar-șef.
Lily se afundă în scaunul ei, nevenindu-i să creadă. Se uită de două
ori la Giorgio. La bărbatul care-i oferise fiecare ocazie din lume. Care o încurajase, în ciuda faptul că era femeie.
— Stai așa, Giorgio, spuse Lily, năucită. Mă concediezi?
El oftă, cu ochii în podea, clar incapabil să o privească în față.
— Giorgio?
Vocea i se ascuți. Se prinse de scaun, copleșită de amețeală.
Giorgio șopti cuvintele.
— Mă tem că, acum că s-au întors bărbații, pur și simplu nu mai sunt disponibile locuri de muncă pentru femei. Asta se întâmplă
peste tot, Lily, draga mea. Bărbații noștri au luptat pentru țară.
Trebuie să muncească. Merită să muncească. Îmi pare atât de rău, dragă. Și mie îmi displace asta la fel de mult ca ție.
— Ei bine, mă îndoiesc.
Lily se încruntă, încă incapabilă să proceseze ce-i spunea.
„Concediată? Chiar concediată? Gata cu Valentino’s?”
— Dar asta este viața mea, Giorgio. Și nu pot să cred că poți face asta.
Vocea îi tremură, însă vorbi printre dinți.
Giorgio încruntă din sprâncene.
— Draga mea, nu am dormit, m-am foit pe toate părțile toată
noaptea, de griji. Și, Lily, crede-mă, îmi displace, dar am suficienți angajați bărbați care se întorc și au dreptul de a-și primi din nou locul de muncă. Nu am de ales.
Lily se uită lung la el. Dovezile sârguinței ei, ale angajamentului ei îi înconjurau. Cărțile ei de bucate, planurile de meniu, listele de 342
- ELLA CAREY -
personal ordonate. Și ce se va întâmpla cu femeile bucătari pe care le instruise, le ghidase, le învățase, promovase, cu care dansase, râsese și, cel mai important, care nădușiseră lângă ea, lucrând mult mai mult și mai din greu decât s-ar fi așteptat oricine, iar pentru loialitatea lor față de Valentino’s urmau să fie concediate?
