intențiile îi erau bune, însă ea provocase tot ceea ce se întâmpla acum și-și pierduse fiica din cauza propriei încăpățânări oarbe ca Lily să nu ajungă să locuiască într-o casă ca asta.
Lucrurile reveniseră la ceea ce fuseseră înainte, într-un mod oribil, fatidic. Plătea pentru păcatele trecutului? Acțiunile ei de fiică în oglindă cu felul în care-și tratase propria mamă, cu mulți ani în urmă?
Victoria se întoarse brusc, amețită și mai mult de vederea încăperii mici, încântătoare. Se mișcă repede către masă, trase un scaun, se așeză și-și puse capul în mâini. Și, spre uimirea ei, auzi sunetul scaunului Giei tras pe podeaua cu linoleum și simți cum femeia îi masa spatele și-i vorbea cu un ton mângâietor.
Iar asta nu făcu decât să înrăutățească lucrurile. Mama lui Tom era preocupată de ea! Era plină de compasiune pentru ea; era tratată de o altă femeie într-un fel pe care nu-l mai simțise… de când fugise și îi frânsese inima propriei ei mame, pentru că locuia într-o casă cu o bucătărie fix ca aceea în care se afla acum.
Pentru prima oară în mai bine de patruzeci de ani, Victoria își puse capul pe masă și plânse.
334
- ELLA CAREY -
CAPITOLUL 38
Lily
Pentru restul verii, New Yorkul trecu printr-un val de triumf.
Valentino’s înflori. Restaurantul era ocupat la capacitate maximă la fiecare prânz, iar Lily și echipa ei munceau din greu. Munca ei devenise mai mult decât o pasiune; era o distragere hotărâtă de la durerea constantă cauzată de lipsa veștilor despre Tom. În fiecare noapte, cădea în pat și se întorcea pe o parte pentru a privi în gol.
Probabilitatea morții lui devenise din ce în ce mai reală cu fiecare zi care trecea.
Giorgio servea de trei ori mai multe mese decât o făcuse înainte de război. Mii de veterani se întorseseră acasă. Mari nave de război debarcau pe docuri o mare de umbre fragile și răvășite, iar Lily își petrecea duminicile la taraba cu hotdog și privea atent bărbații reveniți acasă, în speranța că-l va zări pe Tom. Când își dădea frâu liber imaginației, noaptea când nu putea dormi, și-l imagina pe tânărul recrut căruia îi dăduse fotografia lui Tom că se întorcea acasă
de pe una dintre navele acelea, cu Tom lângă el. Poate că băiatul îl sprijinea pe Tom. Poate că Tom era în cârje sau avea un braț prins într-un bandaj.
El se întorcea cu bine acasă doar în visele ei.
Într-o zi lucrătoare, la ora prânzului, Lily superviza peste o mie de mese, cu toate încăperile private și restaurantul pline la capacitate; bucătăria era o mare de bucătari și ajutoare de bucătari transpirați, rău mirositori și extenuați. Pe ușile batante ospătarii intrau și veneau într-un du-te-vino continuu, iar temperamentele erau încinse.
— Scuză-mă, chef, zise Rosa, apărând chiar în spatele ei. La ușa bucătăriei este cineva care vrea să te vadă. Vrei să-i spun să plece?
335
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Lily privi în sus. Lângă ea, Julius continua să pregătească grămezi de prăjitură Boston cu cremă.
O siluetă familiară umbla de colo colo în ușă; buclele ei umede se agățau de chipul transpirat.
Gia.
Lily își lăsă punga de umplut, își desfăcu șorțul și aproape că pluti prin camera în fierbere. Zgomotul, haosul și strigătele ospătarilor se filtrară într-un vârtej.
Lily încercă să caute indicii pe fața Giei. Orice.
— Gia?
— Putem vorbi undeva?
Vocea Giei tremura.
Lily o conduse pe Gia prin haos, reușind cumva să ajungă la birou, intrând și închizând ușa. Lily se concentră preț de o clipă pe preaiubita bibliotecă a lui Marco, clipi către ea, iar cărțile îi dansară
în fața ochilor. Sudoarea i se adună pe buza superioară, iar fiecare zgomot din bucătărie, fiecare strigăt, fiecare zăngănit al fiecărei tigăi o făcură să tresară nervoasă.
Se întoarse încet și-și împleti degetele pe spătarul scaunului de la birou, pentru susținere. Nu exista nimic blând când era vorba de război.
Războiul nu-și alegea victimele. Era pregătită.
Gia se prăbuși pe scaunul acoperit cu piele, din fața biroului.
— S-a întors, spuse ea. E acasă.
Și se uită lung la Lily, cu ochi enormi.
Lily țipă ascuțit, mâinile i se grăbiră spre gură, i se păru că
respirația i se oprise o fracțiune de secundă, înainte de a merge rapid în brațele Giei.
În timp ce-și îngropa capul în umărul Giei, auzi suspinele discrete de ușurare ale acesteia. Plânsetele unei singure mame din milioanele ai căror fii fuseseră smulși de acasă pentru a lupta în numele unei libertăți care anihilase o întreagă generație de băieți nevinovați.
336
- ELLA CAREY -
— Sunt binecuvântată, reuși să spună Gia.
