Se înfioră. Nu-l putea minți.
Însă Nathaniel trecu în față și-i luă mâna înăsprită de la munca în bucătărie între degetele lui fine.
— Habar nu am unde voi fi detașat după instrucție. Vreau să merg în Rusia, însă îmi fac griji că nu vor face decât să mă trimită în Pacific.
Mă voi simți singur și va fi greu. Înțeleg că nu ești pregătită încă să
accepți o cerere în căsătorie. Este prea pripită, prea din scurt. Și în mijlocul războiului. Scrie-mi cât voi fi plecat. Am nevoie să-mi promiți asta. Îi luă ambele mâini. Altfel îmi va fi insuportabil, Lily, tu mi-ai fost mereu alături. Mereu. Mă… gândesc la tine ca la acasă.
Lily își apăsă buzele una de alta. Spre deosebire de ea, el nu avea unde să fugă. El nu avea o Josie. Se întoarse către el.
— Dragul meu Nathaniel…
— Nu mă gândesc decât la tine. În continuu.
Ochii lui se repeziră pe fața ei, rugători.
Lily înțepeni și-și înclină corpul ca să pună distanță față de el.
Încet, deschise gura să vorbească. Și simți greutatea propriei perfidii pe umeri.
— Îți voi scrise, răspunse ea. Inima îi bătea să-i sară din piept și-și trase palmele alunecoase, umede din strânsoarea lui. Își ținu bărbia sus. Bineînțeles că o voi face. Știi asta.
În tăcere, el se aplecă aproape de ea și o sărută o dată pe creștetul capului.
— O să iau asta ca pe un semn îmbucurător.
77
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Lily stătea lângă el în timp ce apa din fântână se juca. Se uită cum jetul se arunca în sus, apoi dispărea în aer. Și, în pofida tuturor lucrurilor, își sprijini capul pe pieptul vechiului ei prieten și speră
doar că el avea să se întoarcă cu bine. În același timp, se rugă să fie iertată. Nu voia deloc să-l lase pe Nathaniel să-și facă iluzii deșarte.
Lily scăpă în momentul în care Nathaniel fu atras în conversația dinăuntru. Se plimbă de colo colo în afara sălii de bal, pe treapta de lângă scara mare, iar păcănitul discret al unei uși închizându-se îi reaminti că majordomul familiei Carter era mereu prin preajmă.
Probabil ca mama ei o căuta. Însă în nici un caz nu putea să se alăture din nou celor de la petrecere. Ajunsese la un armistițiu cu Nathaniel, iar faptul că el luase discuția drept o speranță la ceva ce ea nu i-ar putea da trebuia rezolvat la revenirea lui. Avea să-l dezamăgească la sfârșitul războiului, iar până atunci poziția ei la Valentino’s ar trebui să fie una sigură.
Dacă avea să obțină postul.
Lily stătu acolo încă o secundă, se aplecă și scoase pantofii oribili, chinuitori pe care mama ei îi cumpărase pentru ea și apoi se întoarse și fugi în jos pe scări în mod cu totul contrar debutantei sfioase care era ea în ochii tuturor celorlalți. Ieși pe trotuar, unde văzu în stradă
sedanul familiei Carter. Șoferul se sprijinea de mașină și fuma o țigară.
Se opri pe Fifth Avenue; era o fată desculță îmbrăcată într-o rochie cu buline.
— Domnișoară Rose? își înclină șoferul pălăria. Să vă duc undeva?
Pieptul lui Lily se ridica în respirații scurte.
— Dacă nu este nevoie de tine, ar fi nemaipomenit de amabil din partea ta.
— Ei bine, familia nu va avea nevoie de mine cel puțin încă două
ore, iar atunci va fi pentru a o conduce acasă pe mama doamnei Carter.
78
- ELLA CAREY -
Își strivi țigara cu pantoful negru lustruit și deschise larg portiera mașinii.
Lily se strecură în interiorul luxos și închise ochii. Odată ce ieșiră
din raza vilei, se înclină în față și vorbi.
— Greenwich Village, nu Gramercy Park. Și te rog să nu spui nimănui unde m-ai dus, nici măcar mamei mele.
Ochii șoferului se intersectară cu ai ei în oglinda retrovizoare.
— Vă promit, domnișoară Rose.
— Mulțumesc.
Lily se așeză la loc în scaunul ei și-și înfășură talia cu brațele.
Nathaniel nu era singurul care mergea la război și poate că ea avea să fie nevoită să lupte pentru amândoi.
