— Lily. Ochii lui verzi îi cercetară fața; părul lui blond era pieptănat îngrijit cu Brylereem; se uita în jos la Lily, de la înălțimea lui de peste un metru optzeci. Își ajustă mânecile puloverului lui de cașmir și-i luă brațul. Ce mai faci?
Victoria se îndepărtă plutind, ridicându-și mâna cu un semn triumfător.
„Sper cu disperare să dejoc planurile mamei mele de a ne distruge viețile amândurora.”
— Bună ziua, Nathaniel.
Lily aruncă o privire ceasului cu pendulă sprijinit pe un perete decorat din abundență.
Nathaniel se întinse după un pahar de șampanie de la un ospătar care trecea pe lângă ei și-i dădu și ei unul.
— Arăți nemaipomenit. Ca de obicei, cea mai fermecătoare fată
din încăpere.
Lily scoase un oftat greu.
— Oh, Nathaniel. Mama ta spune că te-ai înrolat.
Nathaniel îi luă mâna liberă și o puse sub brațul lui.
— Nu mai vorbește despre nimic altceva.
Pantofii cu tocuri o strângeau, iar ea deschise gura să protesteze, însă el o duse direct într-un grup de fete pe care Lily le știa de pe vremea când era în școală.
72
- ELLA CAREY -
— Oh, ca să vezi, e Lily! Nu te-am văzut de-o viață, nicăieri!
Elizabeth O’Connell, cu buclele ei brunete periate în onduleuri moi, se aruncă în brațele lui Lily.
— Provoci destul de multă agitație. Bârfele abundă. Te rog să ne spui.
Se uită de la Lily la Nathaniel și făcu cu ochiul într-o manieră
exagerată.
Ochii lui Nathaniel se încrețiră la colțuri și se întoarse către grupul cel mai apropiat, aplecându-se, în timp ce părul lui blond strălucea sub lumini; era cu un cap mai înalt decât majoritatea celorlalți bărbați din încăpere.
Lily tresări, cu paharul de șampanie la jumătatea drumului către buzele ei.
— Nimic din care să se facă mare caz. Absolut nimic de semnalat, Elizabeth. Dar e plăcut să te văd.
— Lui Nathaniel îi face plăcere să ne facă curioase, spuse Eugenia Thomas, o altă fată din cercurile din nordul orașului.
— Amândurora vă face plăcere, minunaților. Nu-i așa că formează
o pereche divină? Nu-i așa că am dreptate? Nu că sunt strașnici?
Lily făcu vreo doi pași timizi mai departe, însă simți mâna rece, dar hotărâtă a Eugeniei pe brațul ei.
Fata îi șopti lui Lily la ureche, învăluind-o în Coco Chanel.
— Nu uita de mine ca domnișoară de onorare. Mă aștept să ai cel puțin zece. Cred că ești entuziasmată peste măsură. Imaginează-ți.
Toate astea vor fi ale tale.
Făcu semn cu mâna peste încăperea aglomerată.
Lily se zgâi direct la Eugenia, însă de partea cealaltă a sălii, Victoria ridică un pahar de șampanie în direcția ei. Lily afișă un rictus și-i răspunse și ea cu paharul ridicat. Cât de bine ar fi fost să fi existat o singură persoană în încăperea aceea capabilă să vadă cât de absolut greșite erau toate acele lucruri. Cât de bine ar fi fost dacă Lily nu s-ar fi simțit atât de teribil, de deznădăjduit de singură în timp ce era 73
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
înconjurată de oameni care erau așa-ziși prieteni și familie. Parcă ar fi vorbit o limbă diferită față de cea a tuturor celor de acolo, așa se simțea. Nici unul dintre oamenii aceia nu avea nici cea mai vagă idee despre ceea ce se întâmpla cu adevărat cu mama ei în spatele ușilor închise. Iar asta era problema. Totul era de fațadă. Exact așa cum voia Victoria.
— Eu și Elizabeth de-abia așteptăm să se oficializeze totul, mărturisi Eugenia. Toată lumea va fi înnebunită. Nunțile sunt cam singurul lucru cumsecade despre care putem vorbi în toată situația asta plictisitoare a războiului. Ard de nerăbdare să se întoarcă toți băieții acasă.
Lily vorbi imperturbabil.
— Dar nu știm câți dintre băieții americani vor fi uciși.
Eugenia se uită la ea de parcă ar fi zis o absurditate.
Lily se uită afară la terasa largă, liniștită dincolo de șirurile de uși franțuzești bogat ornamentate, care mărgineau peretele sălii de bal, iar ochii se opriră să se odihnească pe grațioșii copaci bătrâni care aruncau tipare dantelate pe cerul albastru. Era o zi de toamnă
răcoroasă, dar însorită, senină. Nimeni nu ar fi fost afară în acel moment al anului.
