El ținu ușa deschisă pentru ea.
— Nu, tu primul, îl invită Lily.
Ea nu se mișcă și-l făcu pe el să plece cel dintâi.
124
- ELLA CAREY -
CAPITOLUL 12
Lily
Încăperea privată din partea din spate a restaurantului scânteia de diamante, unul lângă altul. Femeile își comparau colierele Harry Winston și cerceii Cartier. Porții de fructe de mare erau așezate, splendide, pe mese de mahon lustruite, decorate cu lămpi de mătase și fețe de in albe. Ospătarii așteptau discret în umbră.
Sidney o pusese pe Lily să înregistreze toate hainele de samur la sosirea oaspeților. Ea le etichetă ordonat pe toate și le duse în anticamera alăturată. Acum, ora zece și jumătate, fumul de țigară
îngroșa aerul și, afară, începuse furtuna. Ploua torențial și tunetele bubuiră peste Manhattan. Lily își târșâi picioarele în încăperea încălzită; purta fustă roșie, jachetă asortată strâmtă, din satin roșu, și pălărie pillbox. Umerii și gâtul o dureau din cauza cutiei Lucky Strike pline cu țigări. Nimeni nu era deranjat de vreme, iar din frânturile de conversație pe care le auzi Lily, nimeni nu era preocupat de război.
Moștenitori și moștenitoare din New York conversau cu bancheri și oameni de afaceri și cu cele mai noi vedete de pe Broadway.
Imediat după miezul nopții, din partea cealaltă se auzi un țipăt strident. Grupul de oaspeți servit de Lily tăcu mâlc, iar o fată
îmbrăcată într-o rochie de mătase de culoarea mierii, care cădea până
la podea și părea demnă de o premieră hollywoodiană a anilor ’30, își făcu loc prin mulțime și se opri cu răsuflarea întretăiată în fața lui Lily. Își puse mâinile în șold și dădu din degete.
— Hei, fata cu țigările, aș putea jura că semeni leit cu o cunoștință
veche de-ale mele!
Mâinile lui Lily se strânseră în jurul cutiei pe care o ducea. În fața ei o avea pe Penelope Hudson, o fată pe care o cunoscuse la cursurile pentru debutantele în societate. În jurul lui Penelope, câțiva oaspeți șoptiră ținându-și mâinile la gură. Dacă mama lui Lily ar afla 125
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
vreodată că fusese văzută în ținuta asta de o fată pe care o cunoșteau ei, i-ar interzice lui Lily să mai pună piciorul vreodată în restaurant.
— Oh, ca să vezi, îi aruncă Penelope o privire uimită înainte de a izbucni din nou în râs. Măi să fie, Lily Rose! Iubito, nu vreau să întreb, dar spune-mi: Ce Dumnezeu faci?
Mâinile lui Lily deveniră lipicioase. Își întoarse capul să vadă cine mai auzise. Unul dintre ospătari o privi preocupat pe Lily și merse repede la gramofon. „I’ve Got a Gal în Kalamazoo” a lui Glenn Miller umplu încăperea.
— Bună, Penelope, salută Lily.
Cu cât ieșea mai repede din ținuta asta, cu atât mai bine, însă nu erau semne că petrecerea avea să se termine prea curând. Inspirând adânc și abținându-se să dea răspunsul care-i stătea pe buze, Lily se forță în schimb să se concentreze la cât de delicioasă era cafeaua lui Joe și la cum avea să se asigure data următoare, când avea să treacă
pe acolo, că va face cunoștință cu el și va afla tot ceea ce va putea afla.
— Măi să fie… fluieră Penelope. Ia te uită unde ai ajuns. Se pare că nu ți-a servit la nimic educația primită, draga mea.
— Oh, știi cum e, Penelope, spuse Lily. Dragul de Giorgio a vrut să ajut ca o glumă. Așa că am vrut să arăt că țin la glume.
Desigur, afirmația ei era pe cât de adevărată posibil. În noaptea aceea ajuta restaurantul. Își ridică bărbia.
Penelope își puse mâinile pe șolduri.
— Serios?
Lily se apropie de ea.
— Draga mea, nu spune nimănui că m-ai văzut. Încercăm să
păcălim lumea că e pe bune ceea ce fac. Iar Giorgio se va supăra pe tine dacă va crede că știi cine sunt cu adevărat.
Penelope se bosumflă.
— În plus, s-ar putea să nu-ți mai permită să vii la Valentino’s, draga mea, dacă te vei scăpa cu vorba, adăugă Lily.
Apoi așteptă.
126
- ELLA CAREY -
Penelope își drese glasul și stătu o vreme.
— În cazul ăsta, mă duc să găsesc pe cineva care vrea să danseze.
O privi cu interes pe Lily, din cap până-n picioare.
