În momentul acela, ospătarii se deplasau discret, de-abia scoțând vreun zgomot pe podeaua cu parchet în timp ce așezau mesele în încăpere, precum și banchetele intime din piele, cu două straturi de fețe de masă din pânză de in, recent călcate, cu șervetele albe moi cele mai fine, cu veselă de porțelan cu monogramă și tacâmuri de argint aranjate cu o riglă, în cele din urmă, așezară articolele de cristal Baccarat, învârtind paharele în mâinile cu mănuși albe, pentru a vedea dacă au vreun cusur.
Lily se uită cum ospătarii înlocuiau cu atenție fiecare lumânare de pe fiecare masă, cu nuanțele lor mătăsoase crem așezate pe un suport din argint sterlin. Un membru al personalului cercetă podeaua să
vadă dacă nu existau semne sau urme ale vreunui lucru inoportun, chiar dacă podeaua fusese aspirată de două ori în ziua aceea: o dată
dimineața și din nou după servirea recepției de prânz.
Nimic nu era nelalocul lui.
Mai mulți ospătari aliniară scaunele pentru ca acestea să fie aranjate în perfectă ordine în jurul fiecărei mese. Femeile de serviciu șterseseră de praf tablourile care făceau cinste pereților, iar angajații intrau și ieșeau cu stropitori verzi pentru palmierii din fiecare colț al încăperii.
Ca într-un dans coregrafiat perfect, un al doilea rând de ospătari se ivi cu mici boluri din argint pentru baghetele care aveau să fie servite oaspeților.
Iar în mijloc, ca un dirijor care orchestra o simfonie desăvârșită, se afla Giorgio, cu batista din buzunar reflectând lumina; se asigura că
117
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
totul este pus la punct, supervizându-și ospătarii loiali cu cea mai mare atenție, măsurând unghiurile tacâmurilor și aliniindu-și ospătarii pentru a se asigura că aspectul lor era corespunzător.
Sidney era de negăsit. Lily se încruntă enervată. Unde putea fi?
Atunci când pe o ușă laterală se ivi un cap, iar Lily își auzi numele, ea se întoarse.
— Lily?
Vianne Conti, soția lui Giorgio, își înclină capul într-o parte și îi făcu semn să intre în salonașul pe care-l avea la restaurant.
Lily îi zâmbi frumoasei soții a lui Giorgio. Deși Vianne nu petrecea mult timp la Valentino’s, fiecare angajat al lui Giorgio o adora, iar Lily trebui să recunoască faptul că și ea o admira pe Vianne. Asculta cu atenție atunci când Giorgio povestea despre soția lui talentată, independentă.
— Bună seara, Vianne, salută Lily.
Zâmbetul lui Vianne avea o nuanță de tristețe, iar degetele ei se jucau cu colierul de perle din jurul gâtului. Părul ei blond era coafat clasic franțuzește și urme slabe de Chanel No. 5 persistau în aer în salonașul ei, decorat cu canapele bleumarin cu paspoal crem și trandafiri albi, în vaze de cristal, pe măsuțe de cafea cu lămpi care împrumutau camerei o tihnă blândă.
Lily nu putu decât să admire costumul bleumarin elegant croit pe care-l purta Vianne, cu jacheta Eisenhower șic pusă ca o bluză în jurul părții superioare a corpului și potrivită cu o curea în jurul taliei ei subțiri.
— Dragă Lily, văd că ne ajuți în seara asta, mulțumesc. Crede-mă, draga mea, înțeleg că e ceva care depășește cu mult datoria pe care o ai. Luă mâna lui Lily. Îmi pare rău. A fost un dezastru de ultim moment. Alungi cuvântul dezastru și zăbovi pe silaba finală ca o franțuzoaică, ce era. Te rog, ia loc.
Lily oftă și se așeză lângă Vianne pe o canapea.
118
- ELLA CAREY -
— Ei bine, prefer să te întreb despre ținuta ta decât să discut despre ce fac eu în veșmintele unei vânzătoare de țigări.
Surprinse ochii ca niște albăstrele ai lui Vianne cu propriul ei zâmbet.
— Ah! Materialul? Vianne lăsă să-i scape un râset încântător.
Desigur. E unul dintre costumele vechi ale lui Giorgio, reajustat pentru femei. Cusătoresele mele sunt epuizate de cât de multe fac și am reușit să fac ceva cu singurul material pe care-l aveam disponibil pentru bluze: vâscoza! Știi, nu am considerat niciodată mătasea un lucru sigur, însă de-abia aștept să se termine războiul ca să putem lucra cu mătase din nou.
— Uluitor ce poți face cu materiale de o calitate inferioară, fără a irosi nimic din ce-ar putea fi de folos.
Vianne dădu aprobator din cap, iar buzele ei arcuite formară un zâmbet calm. Apoi, însă, oftă.
— Oh, chérie. Sunt atât de îngrijorată din cauza iubitei mele Franțe.
Paris… am atât de mulți prieteni dragi acolo, Lily. Și nu am cum să
aflu dacă mai trăiesc.
Lily privi în podea. Cât de egoistă fusese cu preocuparea ei prostească față de fusta peplum pe care o purta pentru o seară, în timp ce Vianne avea prieteni ale căror vieți erau grav amenințate sub regimul nazist.
— Îmi pare rău, Vianne. Mă tem că acum când Hitler a supus Regimul de la Vichy…
— N-am putea spune că guvernarea din Vichy a lui Pétain ar fi fost de vreun folos.
Vianne se așeză pe o canapea, își încrucișa gleznele elegante și ridică un ibric argintiu de cafea.
— O, e prea teribil de vorbit despre asta. Cafea? Amestecul special de la Valentino’s pentru tine? Accentul ei franțuzesc era cântat și blând. Cel puțin îți pot oferi demnitatea unei pauze înainte de a fi 119
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
obligată să-ți asumi treaba asta ridicolă. Se uită la Lily. Giorgio m-a rugat să-ți prezint scuzele lui, draga mea.
— Recunosc, nu e în fișa postului.
