— Superb, spuse Lily în timp ce savura explozia de arome proaspete simțite pe limbă. Până și pâinea avea un gust exotic.
Legumele voastre sunt incredibile, îi zise Giei. Iar bucatele tale sunt minunate.
Pentru o vreme, se înfipseră în mâncarea delicioasă.
Tom le turnă pahare de vin roșu dintr-o carafă.
— Lily se va confrunta cu o provocare uriașă la Valentino’s. Ea și celălalt bucătar secund al nostru trebuie să concureze pentru rolul de bucătar-șef. Lily s-ar putea ocupa singură de restaurant chiar în aceste timpuri în care accesul nostru la legume bune se restrânge, iar portofelele oamenilor devin din ce în ce mai subțiri. Nu doar că vor fi în joc zeci de locuri de muncă și de angajați pe care să-i gestioneze, ci este vorba și despre unul dintre cele mai bune restaurante din New York. Dacă mâncarea nu va fi la înălțime…
— Oamenii vorbesc deja despre o piață neagră pentru carnea de pui. Însă cum se va descurca restaurantul fără carne suficientă e greu de spus, zise Gia.
— Carnea și grăsimea sunt la fel de bune muniții pentru războaie ca tancurile și avioanele, fu de acord Tom.
Lily luă o pauză de la mâncat; mâncarea excelentă îi înviorase papilele gustative și-i intensificase apetitul.
— Cred că singurul mod de a merge înainte este să obișnuim treptat clientela Valentino’s cu măruntaiele, sinceră să fiu.
— Succes! strâmbă Natalia din nas.
— Fiica mea, americanca.
Gia o atinse jucăuș pe braț pe Natalia.
164
- ELLA CAREY -
— Americanii vor trebui convinși din ce în ce mai mult să
mănânce ficat, rinichi, inimi, creier, burți și mațe, spuse Tom. Iar asta te include și pe tine, Nat.
Natalia termină ce avea de mâncat din farfurie.
— Ei bine, scuză-mă, dar mă duc să iau desertul și vă las pe voi cu discuția asta fermecătoare.
Gia întinse mâna și o atinse ușor pe cea a fiicei ei, în timp ce Natalia adună farfuriile goale.
— Lily, nu îndrăznesc să cred că ți-aș putea fi un ajutor real, însă, dacă voi putea face ceva cât va fi Tom plecat, mi-ar plăcea să
contribui.
Lily văzu privirea lui Tom, cu o expresie plină de încurajare și afecțiune. Se părea că mama lui Tom nu avea în comun cu Lily doar aprecierea pentru bucate, ci și nevoia de a se ține ocupată atunci când situația devenea dificilă.
— Ar fi minunat, spuse Lily.
„Dacă voi obține postul, fapt care, pe baza performanței mele curente și a micii escapade de azi din bucătărie, pare din ce în ce mai puțin probabil.” Își mușcă nesigură buza și-și întoarse atenția către Natalia, care revenea legănându-se în cameră, în timp ce ducea o prăjitură cremoasă cu ricotta, presărată cu zahăr pudră și cu o crustă
făcută din biscuiți copți aurii.
— Gustă din prăjitura cu ricotta a mamei. Suficientă vorbărie despre organe în dieta americană.
— Ei bine, arată uluitor, spuse Lily, cu adevărat fascinată de desertul care arăta apetisant.
Natalia puse tarta pe masă și ridică un cuțit în timp ce se adresă
tuturor.
— Am de gând să mă înscriu ca operator radio undeva în Pacific, așa că voi pleca de aici. Nu aș putea face ce faci tu, Lily, asta e sigur.
— Oh, sunt sigur că mâncarea va fi apetisantă acolo unde vei merge, Nat, zise Tom.
165
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Natalia tăie felii din tartă și-i zâmbi mânzește.
— Nu-mi aminti, spuse ea. De asta profit cât de mult pot de bucatele gătite de mama, înainte să plec.
Lily crezu că ajunsese în rai când gustă din crusta de biscuiți și din umplutura de ricotta care i se topi în gură.
— Gia, grăi ea, cu toată sinceritate îți spun că sunt cuprinsă de venerație în fața abilităților tale. Textura este sublimă. Crusta crocantă și mijlocul dumnezeiesc de bogat sunt cu adevărat speciale.
Mă întreb dacă Giorgio știe despre acest desert sicilian.
Fața Giei se lumină de zâmbet.
— Sunt onorată, draga mea. Fața îi deveni rozie. E chiar un compliment din partea unui bucătar ca tine.
