171
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Dacă oamenii vor să doneze aceste cărți, le vom da familiilor din comunitățile industriale, unde se desfășoară activitățile de producție pentru efortul de război.
— Excelent, zise Josie.
Acceptă o ceașcă de cafea caldă de la o altă tânără care părea să
aibă șaptesprezece ani și care se ocupa de samovar în acea zi, strângându-și degetele înmănușate în jurul cănii și mulțumindu-i.
Luă o gură de cafea înviorătoare.
— Foarte bine, spuse ea.
— Toate cărțile potrivite pentru bărbații noștri din armată vor fi trimise către depozite, continuă fata. După aceea, vor fi distribuite bazelor militare, navale și maritime comerciale din apropiere. Fata scutură din cap. Până acum a trebuit să refuzăm mii de cărți. Total nepotrivite, mă tem.
Josie simți că-i tremurară buzele. Total nepotrivite? Asta era ceea ce fusese ea toată viața.
De fapt, în timp ce o mamă cu doi băieți se apropie cu o geantă de cărți, iar Jose se aplecă în față să-i întâmpine și să-i îndrume, se îngrijoră că istoricul ei, povestea ei fusese mai degrabă ștearsă din memoria familiei. Știa că Victoria nu-i spusese lui Lily despre mediul neînstărit din care provenea, despre tatăl ei, un artist chinuit, despre mama ei care începuse să calce haine pentru a achita facturile. Iar Lily nu știa nici cum fusese căsătoria lui Josie. Poate că venise vremea să
remedieze acest lucru. Însă cum să o facă?
Un singur lucru era sigur; trebuia să o facă la timpul potrivit.
172
- ELLA CAREY -
CAPITOLUL 17
Lily
Lily își luă liber în ziua în care Tom plecă la război. Își făcu drum prin Grand Central Station pentru a se vedea cu el; aerul înviorător, rece al după-amiezii newyorkeze îi înfioră oasele. Trupe de soldați se îngrămădeau în sălile principale, se auzeau vocile oamenilor care-și luau la revedere de la cei dragi, răsunând prin gară cu ecou.
Ferestrele uriașe din Grand Central erau acoperite cu vopsea, pentru a bloca lumina, iar nasturii străluceau sub luminile artificiale, evidențiind piepturile slăbuțe, îmbrăcate în uniformă, ale băieților, care erau obligați să devină bărbați înainte de a fi avut timp să-și dea seama cine erau.
Lily își desfăcu haina, pentru că se simți asaltată de o stare de greață, de grija familiară care o făcuse să nu pună geană peste geană
cu o noapte mai devreme, în timp ce același refren îi răsuna în minte.
„Dacă nu avea să-l mai vadă niciodată? Dacă el nu avea să se întoarcă?”
Când Tom o luă în brațe, ținând-o aproape, Lily încercă să-i zâmbească vitejește Giei peste umărul lui, stând în spatele lor, palidă
și nesigură, în timp ce Natalia încerca să mențină o conversație constantă, pentru ca mama ei să nu se prăbușească.
Tom o ținu în tăcere; inima lui bătu lângă pieptul ei, iar mâna lui îi trecu prin păr.
— Fii cu băgare de seamă, îi șopti ea în umăr. Întoarce-te la mine, Tom.
El o sărută pe creștetul capului.
— La revedere, cara mia. Preț de o clipă, el își trecu degetul peste bărbia ei, privind-o atent în ochi. Să gătești așa cum îi place inimii tale, draga mea. Îmi voi imagina carnea de vită gătită în stil beef Wellington și, înainte să-ți dai seama, vom fi din nou împreună.
173
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Ea reuși să-i zâmbească înlăcrimată.
În momentul acela, totul încremeni. Fiecare persoană din terminalul de gară aglomerat, sinistru, se întoarse la sunetul organistului care intona acordurile imnului național. Tom își înfășură brațul în jurul lui Lily, ținând-o aproape, cu spatele la el, strângând-o cu putere, în timp ce muzica umplea sălile, iar Lily își trecu o mână peste ochi. Alte femei din jurul ei plângeau nestingherite în batiste.
După ce muzica se opri, urmă un moment de tăcere, iar Tom își cuprinse mama în brațe.
Trenul șuieră, zgomotos și profund. Un sentiment de goliciune se instală în stomacul lui Lily. Își lipi un zâmbet curajos pe față. Știa că
Natalia se mișca să se apropie mai mult de ea.
— Oh, îmi va fi dor de el, spuse Natalia și o prinse pe Lily de braț.
Lily o ținu de mână pe sora lui Tom de parcă ar fi murit dacă i-ar fi dat drumul.
— Și mie, reuși să spună. Și mie.
— Dragul meu, oh, băiatul meu!
Ochii Giei cercetară fața frumoasă a fiului ei, uitându-se la el, implorând, de parcă l-ar fi văzut pentru ultima oară.
