clănțăne din dinți și era sigură că mâinile îi erau roșii, în ciuda mănușilor de piele pe care le purta. Își scoase una cu dinții, scoase cheia pe care Josie i-o dăduse cu ani în urmă și împinse ușa, punându-și pungile cu cumpărături pe masa din bucătărie.
— Buni? strigă ea, împiedicându-se de scări.
Răspunsul înăbușit al bunicii veni din baie.
— În baie, draga mea.
Lily zâmbi. Cât de mult îi plăcea să revină mereu acolo. Coborî din nou la subsol, ca să gătească.
După o jumătate de oră, eliberându-se de o parte din furia ei fărâmițând covrigii într-un pesmet perfect, îmbrăcă pulpele de pui în făină cu sare și piper, ou bătut și le trecu prin aluat. Le scoase din cuptor, picură deasupra lor un amestec de muștar, miere și oțet și le puse pe două farfurii cu salata proaspătă, de un verde fraged.
177
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Josie coborî, minunată într-un caftan albastru-închis, de sub care se ivea o pereche de pantaloni de catifea.
— Draga mea. Merse către Lily și o îmbrățișă. Cum mă mai răsfeți!
Lily își scoase șorțul de bucătărie al lui Josie și puse pe masă două
farfurii, de fiecare parte a unui bol cu trandafiri de un galben intens.
Bunica avea cunoștințele ei în Village; din casa ei nu lipseau niciodată
florile.
Josie luă o sticlă de vin alb din frigider și turnă în două pahare.
— Draga mea, te simți bine? întrebă ea. Nu vreau să fiu indiscretă, dar ești cam palidă.
Lily nu-i destăinui că trebuia să se forțeze să mănânce în seara aceea, însă cel puțin puiul era ușor, stratul de pesmet era crocant, avea o oarecare consolare în asta. Se rezemă de masă și-și sprijini o mână în bărbie.
— Tom a plecat la război astăzi, spuse ea.
Nu avea rost să ocolească adevărul când era vorba despre bunica ei. Oricum Josie ar fi aflat, tot de la ea.
Josie luă o gură de vin și-și puse paharul pe masă.
— Înțeleg, zise ea. Își întinse mâna peste masă și o puse peste a lui Lily. Tom este încântător, draga mea, grăi ea în grabă. Mi-a plăcut foarte mult de el. Chiar mi-a plăcut. Își rezemă bărbia în mâini în felul pe care Lily îl adora. Și aș fi fost neghioabă dacă n-aș fi observat atracția dintre voi doi în ziua în care a fost el aici.
Lily încuviință din cap, incapabilă să se oprească din vorbit.
— Îl iubesc, buni. Sunt sigură de asta. Ușurarea de a spune adevărul unui membru al familiei ei și siguranța faptului că o putea face fără să fie judecată fu prea mult. Lily îi zâmbi înlăcrimată lui Josie. Deci, asta este situația, șopti ea.
— Nu sunt surprinsă. Mi-a plăcut de el înainte ca tu să ajungi la ușă în rochia ta cu buline verzi, zise Josie. Știi, spuse ea și tonul îi deveni intim, știu cum te simți, draga mea.
Lily își ridică brusc privirea.
178
- ELLA CAREY -
Zâmbetul lui Josie era mic și trist.
— Când eram tânără, ah, cam de vârsta ta, m-am îndrăgostit.
Lily căscă ochii de mirare.
— Era pictor. Unul dintre studenții tatălui meu. Mama mea nu a vrut să accepte să mă căsătoresc cu el. Josie chicoti, însă ochii ei frumoși erau atinși de tristețe. Nu avea să mă lase să mă căsătoresc cu un artist. Nu încă unul în familie.
— Habar n-am avut…
— Iar când a apărut bunicul tău, ei bine, el era meticulos și creativ, întreprinzător, un bărbat de succes; afacerea lui cu pălării de damă
era chiar în vogă în Upper East Side. El a fost alegerea rezonabilă, draga mea.
— Și tânărul artist?
— Nu știu ce s-a întâmplat cu el. Singurul mod de a face față
pierderii a fost, din păcate, să renunț și să sper că el își va găsi fericirea cu altcineva.
— Dar l-ai iubit.
Ochii albaștri ai lui Lily străpunseră privirea lui Josie.
Josie își înclină capul într-o parte. Încet, dădu aprobator din cap.
