— Pentru numele lui Dumnezeu! Victoria aruncă o privire către cealaltă parte a încăperii, unde fata lor în casă stătea, îmbrăcată în șorțul ei apretat și rochia ei neagră, cu privire drept în față. Nu suntem vagabonzi. Nu vom mânca asemenea țăranilor, chiar dacă
țara va trebui să strângă cureaua pentru băieți.
Tatăl îi făcu lui Lily cu ochiul.
— Da, dar ideea este că restaurantul va avea nevoie de inovări dacă vrea să supraviețuiască războiului, draga mea Victoria. Slavă
Domnului, vedem asta și în industria modei. Ar trebui să vezi regulile. Comitetul de Producție pentru Război a insistat că nu trebuie să mai avem ochiuri duble sau plisare, glugi, nu mai mult de un buzunar și doar doi nasturi la manșeta unei rochii. Din fericire pentru mine, eu nu sunt în producția de încălțăminte. Cred că, în curând, pantofii vor fi fabricați din pânză de cânepă și rafie. Până
acum, pălăriile nu au fost afectate. Însă menținerea standardelor devine o provocare majoră în acest război, peste tot.
Lily se aplecă în față.
— Da, exact asta este, tată. Este vorba despre menținerea standardelor pe cât de ridicate putem, în confruntarea cu austeritatea și raționalizarea impuse de război. Este vorba și despre patriotism, mamă. Și, dacă, pentru o vreme, va trebui să mâncăm toți măruntaie, ei bine, nu se poate spune că e un sacrificiu uriaș, față de ceea ce vor face băieții noștri pentru noi toți.
— Știu ce este patriotismul, Lillian. În ultimul război, am înfășurat pansamente.
Victoria își lovi cu putere șervetul de masă. Îi făcu semn fetei în casă să plece.
Lily nu ezită.
182
- ELLA CAREY -
— M-am mai gândit la alt lucru pe care l-am putea face ca familie.
Tatăl ei își scutură ziarul și-și drese glasul.
— Mamă, tată, în curtea din spate, există o întreagă grădină.
— Am observat, spuse tatăl.
— Nu înțelegeți? întrebă Lily. Cred că ar trebui să o transformăm într-o grădină a victoriei.
Victoria își scăpă ceașca de cafea pe farfuriuță, cu un zăngănit.
— Mamă…
Vocea Victoriei era ascuțită și tremura. Întinse o mână și o puse peste a soțului ei.
— Cea mai aprinsă dorință a mea este ca, atunci când tu și Nathaniel vă veți logodi, în sfârșit, să organizăm ceremonia în grădină. Slavă Domnului, ultimul lucru pe care aș vrea să-l creadă
familia Carter este că nu ne permitem ceremonii de nuntă
corespunzătoare. Însă ce vrei tu să faci cu acest vis al meu, acum? Să-l demolezi și să scoți și florile? Mă îndoiesc. Mă îndoiesc, draga mea.
Lily se uită în tavan.
Însă tatăl ei puse ziarul jos.
— Am citit despre grădinile acestea. Spune-mi mai multe, Lily.
Victoria se prinse de masă.
— Nu voi permite asta. Îți vei aminti care-ți sunt prioritățile, Lily.
Dai cu piciorul la tot.
— De curând, am văzut o minunată grădină a victoriei în zona Village, tată. Era împărțită între două case. Se autosusțineau și-și cultivau toate legumele. Era organizată de două familii italiene.
— E vina mamei tale, Jacob! spuse Victoria. De ce s-a mutat Josie în zona Village după ce a murit tatăl tău, când avea o casă perfect decentă în Upper East Side? Îți spun eu, Jacob! Fiica ta are aceeași nebunie ca mama ta. Moștenire genetică, licăriră ochii Victoriei.
— Grădina pe care am văzut-o eu nu are nimic de-a face cu Josie, continuă Lily. Erau două imobile închiriate. Sunt prietenă cu unul dintre chiriași.
183
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Îi scăpase! Însă, copleșită de un sentiment brusc de afecțiune pentru Tom, Gia și Natalia, Lily se uită hotărâtă către mama ei.
Victoria își duse batista la gură.
— Ești nebună?
Tatăl o mângâie pe spate pe Victoria.
Victoria se ridică în picioare și merse la fereastră. Stătu acolo, cu umerii rigizi.
