înțelegi. Trebuie să menținem stabile lucrurile pentru Valentino’s, nu să facem modificări care îi vor înfuria pe furnizorii noștri loiali.
— Dar, că ne plac sau nu, schimbările au început, Giorgio. Lily trase aer în piept. M-am gândit la furnizorii noștri. Aș propune ca proviziile lui Tony și ale verișorilor lui, care sunt destinate restaurantului, să fie distribuite în schimb pentru a ne hrăni soldații pe durata războiului. Ar putea fi un gest filantropic. În condițiile raționalizării benzinei, naveta de două ore și jumătate până la Bridgeport va deveni și ea foarte dificilă până când se va termina războiul.
— Susțin filantropia, însă furnizorii mei sunt secretul succesului restaurantului.
— Dacă Valentino’s va deveni autosuficient, își jucă Lily ultima carte, va fi publicitate bună pentru tine, Giorgio. Înțelegi? Oamenii vor citi despre cum Valentino’s nu bagă mâna în proviziile de război, 186
- ELLA CAREY -
ci-și cultivă propriile legume și fructe. Cred că e mai probabil ca oamenii care poate că s-au încruntat în fața răsfățului precum cinele luate în restaurante rafinate pe timpul războiului și al raționalizării alimentelor să continue să vină aici dacă ar ști că îți aduci contribuția, și nu doar atât. Și nu ar fi nici vorbă despre compromiterea calității.
Giorgio se jucă nervos cu cravata.
Lily merse mai departe.
— Dacă presa ar ști că nu afectăm atât de necesarele provizii de război pentru trupe, s-ar putea să și scrie favorabil despre asta.
— Există o problemă.
Giorgio se încruntă.
— Da, Giorgio?
— Unde propui să găsim acest spațiu despre care vorbești, pentru a cultiva o grădină suficient de mare ca să aprovizioneze Valentino’s?
În Manhattan? Își aruncă mâinile în aer. Una este să ai idei mărețe, iar alta este să le pui în aplicare.
— Vila Schwab. Lily scoase o scrisoare și o puse pe masă. Casa ocupă un întreg cvartal de teren pe Riverside Drive.
Giorgio se aplecă în față pentru a vedea documentul pe care Lily îl pusese pe biroul lui.
— De la moartea lui Charles M. Schwab, în 1939, spuse Lily, grădina a devenit sălbatică, iar proprietatea a ajuns dărăpănată. Se zvonește că, după război, vila va fi dărâmată. Însă am vorbit deja azi-dimineață cu administratorii curenți, iar ei sunt interesați de planul meu. Va trebui să apelăm la o echipă de grădinari femei, însă nu ai face decât să le faci un serviciu. Sunt convinsă că ar lucra terenul. Și cunosc o femeie care ar putea planifica și proiecta totul și s-ar putea ocupa de necesitățile în schimbare în fiecare sezon. Lucrează, însă s-a oferit să facă asta în timpul ei liber. Am vorbit și cu ea.
Giorgio ridică informațiile despre vila Schwab.
187
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Încerc să mă asigur că suntem cu un pas în față, zise Lily. Mai mult, ceea ce rămâne din producția grădinii victoriei ar putea fi donat pentru efortul de război.
Giorgio își drese glasul.
— Este inovator, Lily, draga mea. Trebuie să recunosc, îmi place ideea. Ar fi o chestiune de rezolvare a unor aspecte practice, deși trebuie să mă gândesc la asta.
— Bineînțeles. Mulțumesc, Giorgio.
El bătu ușor cu stiloul în birou.
— Dacă vei ajunge să te ocupi de restaurant și vei introduce idei impetuoase precum aceasta, Lily, atunci Valentino’s fie va înflori, fie se va prăpădi în timpul războiului. Iar eu, unul, știu că a doua opțiune nu ne este sortită.
— Ei bine, știi ce spun eu? întrebă Lily. Eu spun că vom înflori.
El își scutură capul și zâmbi.
— Bine, Lily. Astăzi, vă urmărim pe tine și pe Martina. Încă nu s-a luat nici o hotărâre finală.
— Da, Giorgio.
Lily își trase umerii în spate și se ridică în picioare.
Pe coridor, ospătarii forfoteau ducând tăvi de tacâmuri și sticlărie, grăbindu-se în restaurant.
Jos, Julius pregătise deja o tavă de plăcinte calde cu mere, îmbietoare, iar entremetier-ul alegea legumele pentru acea zi, pe masa laterală lungă. Când Giorgio intră cu pași mari și chemă pe toată
lumea la o ședință, oamenii se strecurară la masa lungă pentru personal la care erau servite prânzurile în subsol, fără bâjbâiala și bârfele obișnuite. În schimb, privirile tuturor erau ațintite asupra lui Giorgio.
Lily scoase un scaun lângă Jimmy; scaunul pe care de obicei îl ocupa Tom era vădit neocupat în fața ei. Înghiți cu noduri și se forță
să se uite către capul mesei.
188
- ELLA CAREY -
Giorgio se uită la angajații din bucătărie și ochii lui zăboviră pe scaunul lui Tom, preț de o clipă.
— Prietenii mei, zise el, astăzi este o zi tristă pentru Valentino’s. În cei câțiva ani în care ne-a fost alături la Valentino’s, Tom s-a dovedit mai mult decât capabil și a excelat în fiecare aspect al rolului său de chef de cuisine. Giorgio privi în jos pentru un moment, prinzându-se de spătarul unui scaun. Însă trebuie să acceptăm faptul că a trebuit să plece. Fără avertizare. Recrutat… la fel ca toți ceilalți tineri bărbați.
