Cara mia,
Suntem aici de trei luni, iar la cum se mișcă lucrurile, ar trebui să
terminăm în curând. Deși trupul meu se află aici, sufletul meu se află decealaltă parte a lumii, cu tine.
Aici, în mijlocul războiul, suntem martorii celui mai răucomportament uman posibil și văd lucruri pe care nu le voi uita 195
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
niciodată, însă, în același timp, vedem și modurile în care oameniirelaționează, iar acest lucru este încurajator.
Încă visez la rețeta aceea de beef Wellington pe care mi-ai promis-o. Îțimărturisesc, gândul la asta este o distragere binevenită de la rațiilenoastre – cârnați, fasole, fructe la conservă, țigări și, dacă avem noroc,niște ciocolată și brânză procesată cu biscuiți uscați.
În această parte a lumii, evenimentele se derulează rapid. Devinmândru să fiu membru al forțelor americane care-i forțează pe naziști înmare!
Însă, cel mai mult și cel mai mult, tot ceea ce sper este că îți mergebine acolo și că grădina aceea a victoriei este verde și delicioasă.
Îmbrățișeaz-o pe mama din partea mea și îți trimit toată dragostea dinlume.
Îmi este dor de tine, iubirea mea, și visez la ziua în care te voi ține dinnou în brațe.
Tom al tău
* * *
Sicilia, vara, 1943
Cara mia,
Cum ești? Gândul că mă voi întoarce acasă la tine mă face să nurenunț, pe măsură ce zilele se estompează în jurul meu, mă gândescdeseori la vara din New York – copacii verzi, nopțile umede fierbinți,Central Park, înghețată. Și la tine.
Sosirea în Sicilia mea natală a fost emoționantă, incredibilă și plină dezgomot de arme și de legănatul mării, care ne-a propulsat spre coastă.
Am fost copleșit de emoție în timp ce invadam coasta sudică a insulei.
Ușurarea de pe chipurile localnicilor, unii dintre ei aflați pe plaja aceeaca să ne întâmpine, a fost o mărturie a suferinței teribile pe care auîndurat-o. Am fost doborât de o tristețe sinceră la vederea patriei melepentru prima oară, în împrejurări ca acestea. La fiecare persoană pe care 196
- ELLA CAREY -
am văzut-o, la fiecare copil, bărbat în vârstă sau femeie, m-am întrebatdacă nu erau cumva rudele mele.
Vechiul oraș Gela fusese bombardat din plin de forțele Axei, străzileerau în ruine, iar casele vechi erau dărâmate și prăfuite, tot orașul copleșitde distrugere. Vederea rămășițelor bântuite ale clădirilor odinioară
mărețe, mâzgălite cu sloganuri care-l celebrau pe „Il Duce” a fost ceva cenu voi uita niciodată.
Zile în șir ne-am hurducăit prin Gela într-un mic jeep, căutând forțerăzlețe ale Axei care s-ar fi putut ascunde. În timp ce treceam de-a lungulaleilor antice, uneori chiar pe scări, voiam să urlu că aceste locuri suntprețioase și vechi de secole, însă nimănui nu-i mai pasă de asta. Apoi amînceput lungul marș către Messina; inginerii noștri au plecat înainte,pentru a detona mine.
Nu-ți pot spune ce a însemnat pentru mine să mărșăluiesc prin zonarurală a Siciliei. M-am împotrivit impulsului de necontrolat de a mă opriși de a-mi plimba ochii pe dealurile din depărtare, de a zăbovi în sateleantice în care este posibil să fi pășit strămoșii mei, ducându-și existențape acest pământ încins, uscat, prăfuit.
Pentru moment, totul în jurul meu pare atât de activ, de viu, de plinde tempoul nesocotit, haotic, dar sistematizat al războiului. Este ca și cumviața explodează peste tot în jurul meu și, în același timp, am sentimentulacesta profund de acasă. Draga mea, ai grijă de tine și sper să fii bine.
Toată iubirea mea, mereu, cara,
Tom al tău
Lily puse scrisorile în cutia ei de carton și le ascunse pe toate după
o grămadă de cărți vechi de bucate, pe raftul lui Marco. Acasă, ținea o altă grămadă de scrisori într-o cutie din dormitorul ei. Scrisorile de la Nathaniel. Îi citea respectuoasă misivele trimise din Pacific. Îi răspundea pe cât de bine putea și urmărea avansul Aliaților către Japonia, însă primele ei gânduri se îndreptau mereu către Sicilia.
197
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Acum, Lily se obligă să revină cu gândurile la New York, deși inima ei tânjea spre alte continente. Își trecu o mână obosită peste ochi. Chiar dacă era recunoscătoare că putea face ceva potrivit ca să
mențină frontul de acasă, în acest proces muncise până la epuizare.
Era evident că trebuia să angajeze cel puțin un bucătar secund. Până
acum, se ocupase ea de vechiul rol, precum și de cel de master chef, iar fiecare funcție trebuia îndeplinită corespunzător.
Săptămâna trecută, Paul, entuziastul tânăr commis chef care devenise atât de priceput în a oferi asistență la fiecare post, și care ajunsese să fie apreciat de tot personalul, se înrolase în cele din urmă
la instructajul pentru piloți. Lily știa că trebuia să mai aducă oameni în echipa ei.
Fiecare candidatură de pe lista ei scurtă era a câte unei femei. Ca majoritatea restaurantelor din Statele Unite, Valentino’s avea să aibă
în curând personal alcătuit din femei, cu doar câțiva bărbați vârstnici și de vârstă mijlocie înaintată care să completeze echipa.
