— Serios? Giorgio își puse mâinile pe masă. Ne puteți da detalii despre asta?
— Oh, ei bine, vedeți, tatăl nostru a avut un restaurant în Midtown15, aproape toată viața lui de adult și ne-a angajat pe când aveam doar doisprezece ani, răspunse Ellen. Am început de la cămară, știți, trebuia să o ținem ordonată, curată, și eram trimise de bucătari după cumpărături. Apoi am avansat la tăierea de legume, iar apoi tata ne-a trecut la filetat de pește. A insistat să învățăm cum să dezosăm și cum să gătim la perfecție fiecare tip de pește. Vă spun, era amuzant la vremea când aveam paisprezece ani. Apoi ne-a avansat la preparat de grătare, prăjit și sotat, înainte de a ne învăța cum să gătim orice, de la produse de patiserie și ecleruri până la chifle Boston. Asta a fost partea mea preferată. Deserturile!
Giorgio stătea nemișcat.
— Continuați.
— Până am împlinit optsprezece ani, coordonam pe rând toată
bucătăria, ca bucătari secunzi. Câte o noapte fiecare. În nopțile în care nu eram de serviciu ca bucătari secunzi, tata ne punea să gătim oriunde era nevoie de noi, pe orice post. De când ne-am născut, ne-am dus viața numai în restaurante.
15 Midtown Manhattan este porțiunea centrală a orașului New York.
203
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Atunci, zece ani de experiență, zise Lily.
— Ah, da. Chiar mai mult. Am început să gătim pe taburete, lângă
tatăl nostru, pe când eram fetițe. Însă, după Pearl Harbor… ei bine, știți, tatăl nostru este un patriot adevărat. A vândut restaurantul și s-a angajat la Departamentul de Război. Tot timpul liber și-l petrece cu activități de voluntariat.
Giorgio bătu biroul cu degetele.
— Meg Anderson, dumneavoastră vorbiți? întrebă el adresându-se fetei tăcute care avea inelul de logodnă.
Meg dădu din umeri.
— Da, doar că Ellen vorbește suficient pentru amândouă.
Lily își reținu un zâmbet. Ceva o făcea să creadă că fetele acestea aveau să aducă ceva în plus bucătăriei. Din ceea ce spuseseră, erau mai mult decât încrezătoare când era vorba de mâncare. Și bănui că
nu ar tolera prostii din partea bărbaților! Ellen ar avea sigur câte o replică scurtă de efect dacă Leo ar fi nepoliticos; bănui că Meg i-ar arunca o privire posomorâtă, l-ar ignora și ar continua cu lucrul. Nu, ele două ar fi o completare splendidă a personalului de bucătărie.
Ellen se îmbujoră de plăcere.
— Așa a fost dintotdeauna. Una dintre noi vorbește, cealaltă este tăcută. Însă pot garanta pentru sora mea. Nu vă va dezamăgi. Este la fel de pasionată de gătit ca și mine și amândouă am fi onorate să
lucrăm la Valentino’s.
— Tocmai asta voiam să întreb, adăugă Lily. Cum vi se pare să
lucrați la un restaurant de distincția Valentino’s?
— Oh, suntem încântate, răspunse Ellen.
Lily se simți amuzată. Ellen vorbise despre sentimentele lor ca pereche?
— Șansa de a fi bucătar secund într-un loc faimos ca acesta? Păi este un vis devenit realitate și nu vă vom dezamăgi. Știm că putem coordona bucătăria, fără nici o problemă.
Expresia afișată de Lily deveni gravă.
204
- ELLA CAREY -
— Bucătăria funcționează bine, însă ritmul este intens, zise ea.
Cum faceți față presiunii?
— Ellen este mereu pe cât de bonomă și binedispusă pare acum, spuse Meg.
Giorgio se uită la fată cu o expresie care emana respect.
— Iar Meg este pe cât de tăcută și constantă pare. Logodnicul ei este plecat în Pacific pe durata războiului. În cazul nostru, totul e la vedere. Meg este tăcută, dar muncește din greu, zise Ellen. Tatăl nostru ne-a învățat că nu poți ajunge nicăieri fără să muncești bine, onest.
Lily îi aruncă o privire lui Giorgio.
— Bun, zise Giorgio. Vă rog să așteptați afară cinci minute, în timp ce mă pun de acord cu bucătarul nostru șef.
După jumătate de oră, Lily le invită pe Meg și pe Ellen în bucătărie, de probă ca bucătari secunzi pentru ziua respectivă. Fusese mulțumită de felul în care fetele se despărțiră imediat, Ellen mergând în susul ierarhiei din bucătărie, iar Meg începând de la responsabilul de cămară. Lily zâmbi atunci când auzi râsetul vesel al lui Ellen, răsunător în bucătărie. Fata era ca o rază de lumină.
Lily se întoarse în biroul ei, la ușa căruia îl găsi pe Giorgio cu o altă
femeie, îmbrăcată într-o haină albastră și care purta o pălărie asortată.
— Agnes Romano, spuse el. Noul tău commis chef.
