— Ce idee minunată!
În spatele clădirii cu apartamente în care ea locuia împreună cu părinții exista o grădină comună mare. Toată era o peluză și tufișuri îngrijite. Ce ar spune părinții ei de ideea unei grădini de legume?
— Știu că în unele părți din țară există o oarecare animozitate față
de noi, americanii italieni, ce să mai spunem despre americanii germani și americanii japonezi, însă, după cum vezi, ne aducem contribuția la efortul de a fi patriotici.
El își săltă capul, cu o expresie gravă.
Lily se aplecă deasupra unui rând de ierburi aromatice de lângă
ușa din spate, întinzând mâna pentru a atinge pătrunjelul care se legăna, crenguțele de sovârf.
— Ca și Giorgio.
— Lily…
Lily se ridică. Ochii ei îi cercetară fața, îi absorbiră trăsăturile. Și le imprimă în memorie cât mai putea.
— Oh, sper să mai fie doar câteva săptămâni până se va termina războiul. Dacă ar fi după mine, ar mai dura câteva zile, iar tu nu ai pleca.
El vorbi domol.
— Deja am pierdut doi băieți italieni de aici.
Ea-și întoarse fața dinspre el, își încrucișă brațele și închise ochii.
În spatele ei, vocea lui sună moale.
— În cartierul ăsta, părerile despre Mussolini sunt multe și împărțite. Ne-a divizat în anii ’30. Scoase un oftat greu. Sincer să fiu, 160
- ELLA CAREY -
când voi fi recrutat, sper să ajung cumva în Italia. Nu am fost niciodată acolo. Cara, vreau să o văd cu ochii mei.
Lily își strânse cardiganul mai bine pe corp.
— S-a făcut brusc frig aici.
Se întoarse către el.
El stătu acolo preț de o clipă, cu ochii absorbiți de ea.
— Hai să mergem înăuntru.
Sus, Gia termina de așezat o masă rotundă pentru luat masa într-o încăpere confortabilă separată de bucătărie. Natalia își băgă capul prin ușa de la bucătărie. Purta o rochie din bumbac, de culoare albastru-deschis, iar părul ei negru ondulat îi atârna ușor în jurul umerilor.
— Hei, Lily, o salută ea, în timp ce ochii îi licăriră în direcția fratelui ei. Tom? zise ea cu voce domoală. Întinse mâna către el și și-o rezemă de brațul lui. M-a spus mama. Nu… știu ce să spun.
Ochii ei se întoarseră iar către mama lor.
Expresia feței lui Tom spunea totul. „Nu o supăra pe Gia.”
Natalia îi zâmbi trist lui Tom și zăbovi în ușă, ca și cum nu știa unde să meargă.
— Mă bucur să te revăd, Natalia, zise Lily emoționată de sentimentul sincer pe care i-l arătase fratelui ei.
— Mă duc să mă împrospătez, spuse Tom.
Privirea Giei își urmări preț de un moment fiul, în timp ce el dispărea pe hol. Își îndreptă spatele.
— Haide să-ți arăt cum se face caponata.
— Mulțumesc, Gia.
Lily o urmă în bucătărie, iar Natalia se duse la fereastră ca să se uite la stradă.
Mâinile Giei se mișcară rapid.
— Nu-mi place să pun prea mult ulei de măsline.
161
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Turnă o cantitate mică într-o tigaie de fontă și o puse peste foc, înainte de a adăuga vinetele tăiate bucăți, precum și niște sovârf tocat, asezonând cu un vârf de sare.
— Altfel, ajungi la o caponata care înoată. Am mâncat așa și nu e bună. Și nici nu-mi place ca vânătă să fie făcută cuburi prea mici.
