Închise ochii; corpul îi era legănat și săltat de tren, ținând-o aproape de el, lipită de el, în timp ce capul ei era lângă umărul lui.
Inspiră sacadat, conștientă doar de corpul lui aflat atât de aproape de al ei, de ritmul constant al respirației lui, de senzația dată de haina lui bleumarin, de atracția mâinii lui drepte de lângă ea. Își aminti senzația pe care o avusese când îi simțise mâna în a ei, doar cu o noapte mai devreme, când i-o ținuse în timp ce acele femei o umiliseră.
Iar acum, iată-i.
După ce trenul se opri trepidând, Tom își făcu drum printre ceilalți navetiști de pe peron. Lily se împiedică, iar el o prinse, vârându-i brațul în al lui, iar toată partea aceea de corp i se mistui la senzația 152
- ELLA CAREY -
mâinii lui pe brațul ei, ca și cum ar fi fost electrică, aprinsă. O duse pe străzile aglomerate, iar ea îl însoți, dorind să-și strige sentimentele pentru acest bărbat. Pentru că acela era adevărul, chiar dacă nu putea recunoaște decât față de ea însăși. În jurul lor, oamenii se grăbeau la casele lor, întorși de la muncă, femei, bărbați, toată lumea cu haine închise la culoare și pălării de fetru, toată lumea cu fețele împovărate de război, de muncă și de griji.
Când ajunseră la Washington Square Park, Tom se întoarse brusc cu fața către ea.
— Cara, spuse el. Ea îi cercetă fața. Haide să stăm jos împreună.
Îi arătă o bancă sub cel mai mare copac bătrân din parc.
Lily încuviință din cap. Când se așeză, el își suflecă mânecile hainei, iar respirația i se făcu vălătuci în aerul rece al după-amiezii.
Se uită la un porumbel de pe alee, încruntându-se în timp ce el ridica și ciugulea o firmitură.
— Nu am nici un mod ușor de a-ți spune asta. Am fost selectat de comisia de recrutare. Mama a sunat la restaurant azi-dimineață.
Mesajul i-a fost telegrafiat la ora 11.
Lui Lily i se tăie respirația, iar căldura pe care o simțise la atingerea lui Tom dispăru într-o clipă.
— Nu.
Simți un sloi în suflet.
— Trebuie să mă prezint la un centru de încorporare militară în câteva zile, pentru examinarea fizică. Voi afla în ce tabără de instrucție voi fi trimis după ce voi depune jurământul militar.
— Oh, Tom.
Ea își duse degetele la buze.
— M-a frământat toată ziua vestea asta. El se întoarse către ea, îi trase cu blândețe mâinile de la gură și le ținu în mâna lui, în vreme ce degetele lui îi mângâiau degetele ei. Probabil ar trebui să explic de ce am amânat înrolarea.
153
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Pe obraz i se zbătu un mușchi, iar antebrațul bronzat se sprijini pe piciorul lui. În ziua aceea, ochii lui aveau culoarea mierii bogate și erau imposibil de sondat.
— Nu m-am înrolat din cauza mamei mele.
— Continuă, șopti ea. Voia să-și rezeme capul de umărul lui, însă, ochii ei se plimbau pe fiecare contur al feței lui. O față pe care era posibil să nu o mai revadă timp de luni întregi. Războiul trena.
Spune-mi totul, râse ea sarcastic. Nu e ca și cum eu aș avea secrete care să nu fi fost date în vileag astăzi.
„Și încă unele false, ca să vezi.”
O adiere rece agită frunzele din mărețul copac bătrân.
— Familia mea se trage din neam de pescari, în care femeile erau bucătari pasionați, însă bunicul meu, tatăl mamei, deținea un restaurant într-un mic sat maritim denumit Marzamemi, la capătul sudic al Siciliei. Când s-a născut mama, mama ei a murit, așa că ea a crescut cu frații ei gemeni mai mari, pe care îi adora, și cu tatăl ei.
— Marzamemi, șopti Lily. Ce nume încântător, Tom. Groaznic ce i s-a întâmplat bunicii tale.
Tom oftă greu. Expresia feței i se întunecă.
— După moartea prematură a bunicii mele, bunicul s-a dedicat trup și suflet restaurantului său și creșterii celor trei copii ai lui. Era hotărât să facă din restaurant cel mai bun din regiune și era mândru de cei doi băieți chipeși și de frumoasa fiică, Gia. Când a început Primul Război Mondial, mama a lucrat la restaurant de când avea 15
ani, înlocuindu-și frații. A învățat rapid și nu după mult timp stăpânea prepararea faimosului pește-spadă afumat, a pesto- ului sicilian cu tomate coapte, busuioc și migdale, a crochetelor cu brânză
și mentă și a chifteluțelor noastre din orez, cu șuncă și brânză.
Lily se rezemă. În Italia, mâncarea ar putea avea o biblie proprie.
— În scuarul din oraș, Piazza Regina Margherita, continuă Tom, cu voce joasă și calmă, restaurantul bunicului meu avea mese acoperite cu fețe de in albe și scaune vopsite în albastru, cu uriașe 154
- ELLA CAREY -
ghivece de mușcate presărate din loc în loc. Până la urmă, oamenii au venit de peste tot pentru felurile lui de mâncare, printre care se aflau și panelle, apetisantele lui clătite crocante pe care, aparent, doar Gia le poate stăpâni.
Doi copii alergară în jurul lor, jucându-se cu un câine pe peluza din fața lor, cu mâinile în mănuși cu un deget, colorate aprins.
— Dar apoi, se întunecă vocea lui Tom, gemenii au fost uciși în război.
