Dar Katherine își întoarse ochii albaștri mari, nevinovați către ea.
— Sper că înțelegeți toți ce fată minunată, talentată lucrează cu voi aici. Prânzul acela a fost pur și simplu minunat. Încântător. Toți mați făcut fericită astăzi –, o zi care, vă spun, ar fi trebuit să fie una dintre cele mai rele și cele mai grele din toată viața mea.
— Să facem o plecăciune? bombăni Leo.
Personalul din bucătărie fu străbătut de un murmur.
Lily trase de gulerul înalt al bluzei ei de bucătar. Disperată, căută
o față prietenoasă.
Apoi, se întâmplă. Văzu privirea lui Tom. Stătea deoparte, singur și, pentru o fracțiune de secundă, îi susținu privirea, dar apoi îi întoarse spate. Cu capul plecat, merse la loc la postul lui.
Katherine își întoarse privirea strălucitoare către Sidney.
— O pot împrumuta pe Lily să vină și să spună la revedere invitatelor mamei ei?
Lily ridică o mână.
— Nu pot, lucrez, Katherine. Te rog.
Ochii ei își croiră cu greu drum prin mulțimea aparent copleșitoare de oameni, angajații ei, colegii ei, oameni pe care trebuia să-i vadă zi de zi. Intimitatea ei fusese zguduită. Tot ceea ce ea se luptase să ascundă fusese marcat vizibil pentru toți. Și în toată
această vreme, ea îl căută pe Tom. Însă, în liniștea groaznică, interminabilă, nu-l văzu. Îl auzi și atât. Îl auzi cum lucra, umbla cu o tigaie.
145
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Lily fu copleșită de un sentiment de amețeală. Simți o încordare în piept și o căldură incredibilă pe față, în gât și urechi. Se trezi că se lupta să nu-i dea lacrimile, se lupta cu nevoia de a o lua la goană din încăperea aceea, până în Central Park, unde să se așeze pe o bancă și să dea firmituri porumbeilor. Pentru că ei nu ar fi judecat-o, nu ar fi privit-o din cauza locului din care venea. Ceea ce nu putea pretinde de la ființele umane.
Katherine strânse mâna lui Lily.
— Înțeleg, draga mea, spuse ea. Și, de fapt, nu vrem să o supărăm pe mama ta, nu-i așa? Știu cât de sensibilă este draga de Victoria față
de cum ai ales să onorezi bucătăria Valentino’s cu prezența ta, ca angajat pe durata războiului. Asta până când se va întoarce Nathaniel.
Lily își închise ochii și, în fața tăcerii întregului personal de bucătărie, Katherine și Sidney ieșiră pe ușă, defilând.
Leo veni din spatele lui Lily și-i vorbi la ureche.
— Mami nu este de acord ca draga de Lily să se joace de-a bucătarul? Mă gândeam eu. Mă întreb dacă Giorgio știe că nu e decât o treabă temporară pentru Lily a noastră.
Stomacul lui Lily se întări, însă stătu acolo, la fel cum o făcea când, acasă, o cicălea mama ei.
— Nu e ca noi ceilalți. Știam eu. Și iată. Cum Dumnezeu ne-am putea baza pe ea să fie bucătar-șef când ea o va lua la fugă în minutul în care se va sfârși războiul?
Cu o tresărire, Lily se întoarse către Leo, făcându-și forțat loc pe lângă el, mergând repede către postul lui Tom. Nu-i mai păsa cine o vedea. De ce ar mai fi contat? Toate secretele ei erau expuse. Însă nu putea și nu avea să piardă prietenia, relația cu Tom, care devenea din ce în ce mai profundă. Iar în momentul acela, faptul că asta conta mai mult decât orice altceva fu extrem de clar.
Martina le ordonă tuturor să revină la lucru, le spuse să continue și să nu strice restul prânzului. Distracția se terminase, spuse 146
- ELLA CAREY -
Martina. Lily, abia conștientă de asta, recunoscătoare, într-un mod straniu, de capacitatea celeilalte femei bucătar secund de a prelua controlul, se opri brusc lângă Tom.
Dar el pur și simplu se întoarse la postul lui, cu o expresie clară în ochii căprui. Arăta de parcă ea îi frânsese inima.
147
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
CAPITOLUL 14
Lily
Lily ieși repede din bucătărie în momentul în care se termină
servirea chinuitoare. După-amiaza fu un coșmar. Leo se plimbase de colo colo, cu capul sus, imitând accentul moale al lui Katherine Carter la tot pasul. Până la urmă, Lily îi spusese din nou să tacă, însă el îi râsese în față. Tom tăcuse, iar Martina păstrase o tăcere aparent respectuoasă, atrăgând atenția personalului, punând din nou o mână
pe brațul lui Lily.
Afară, pe coridor, Lily se rezemă de perete, așteptând să treacă de ea personalul grăbit care pleca. După ce se eliberase totul, fugi în vestiare, se dezbrăcă de ținuta de bucătar, se îmbrăcă în costumul albastru și ieși repede pe ușă pentru a-l găsi pe Tom.
Însă în sala cu vinuri, se opri brusc.
— Sidney, spuse ea, mergând la el, cu pumnii încleștați.
El își săltă capul din locul în care inspecta colecția de vinuri învechite.
