— Nu am dormit noaptea trecută după ce ți-a făcut. Pe chipul ei trecură o multitudine de expresii înainte să vorbească din nou.
Adevărul este că îmi pare rău dacă ți-am părut cam nepoliticoasă. E
toată presiunea de aici. Nu fac bine față. Nu este vina ta. Strânse din buze. Chiar dacă, în adâncul sufletului, știu că ești un bucătar strașnic de talentat și-mi fac griji că ești mai bună decât mine.
Lily încuviință din cap, cu ezitare.
— Sidney nu ar fi trebuit să te trateze așa cum a făcut-o, continuă
Martina. Doar pentru că ai putea fi o prezentatoare de modă, nu meritai tratamentul acela și m-a făcut să mă gândesc la felul în care te tratam eu. Nu bine, mă tem, când tu, de fapt, ai fost doar prietenoasă cu mine. Și, Martina se uită în bucătărie, ca să fiu sinceră, m-am săturat de felul în care îți vorbește și Leo. Nu te teme să i te opui.
Strânse din ochi.
Lily își alese cuvinte cu atenție.
— Știi, urăsc faptul că noi, două femei, suntem puse să ne măsurăm forțele una cu cealaltă.
Martina îi zâmbi șovăitor.
— Ei bine, poate că ar trebui să fim mai unite. Să nu punem paie pe foc.
Dintr-un impuls, Lily întinse mâna.
Martina dădu mâna cu ea, iar pe obraz îi apăru o urmă de gropiță.
— Chef? Jimmy se ivi lângă Lily, cu fața nerasă și ochii verzi străbătuți de firișoare roșii. Poți veni pentru un moment?
Lily își croi drum în jurul blatului principal, pe lângă alți bucătari nădușiți, până la postul lui Jimmy.
Jimmy se opri din filetat peștele.
— Astăzi, aproape toate aperitivele din meniu sunt fructe de mare, chef. Stridii Cape Cod, stridii Blue Point, scoici mici și cocktail de 138
- ELLA CAREY -
creveți, laolaltă cu limbă-de-mare. Nu știu cine a fost la furnizori, dar știu că s-a îndrăgostit de afurisitele de fructe de mare.
Lily cercetă cu atenție meniul pe care-l avea Jimmy lângă el, iar ochii îi zăboviră pe imaginea unui soldat și pe semnul care spunea
„Sprijiniți-i pe cei care apără America”.
— Ei bine, Jimmy, în cazul ăsta, voi face și eu file de limbă-de-mare, alături de tine.
Lily își suflecă mânecile, cu un sentiment de voioșie și optimism după discuția cu Martina. În mod sigur fusese o ușurare, iar lucrurile nu fuseseră chiar atât de rele noaptea trecută. Făcuse cunoștință cu Joe Martinson. Iar Tom…
Își ascunse zâmbetul tainic și dezosă și filetă, concentrându-se pe carnea moale a peștelui alb. Cu cât îl cunoștea mai bine pe Tom, cu atât mai mult se îndrăgostea de el.
— Chef?
După câteva minute, Leo fu lângă ea. Pufăia și gâfâia, iar fața îi era deja roșie.
— Leo.
— Giorgio vrea boeuf bourguignon în meniul de restaurant pentru recepția de prânz. Însă tot ce am eu este carne de oaie. Carne de oaie!
Nu voi lucra cu ea. Înțeleg că ești responsabilă de acest fiasco?
Jimmy continua să lucreze lângă ea, în timp ce sprâncenele i se apropiau din ce în ce mai mult.
Leo o privi.
— Zilele astea aș putea la fel de bine să fiu o nevastă care-i pregătește cina soțului ei.
— Nu vom avea dialogul ăsta, răspunse Lily, amintindu-și de cuvintele Martinei, simțindu-se, într-un mod straniu, chiar mai încrezătoare pentru a-l înfrunta pe bărbatul dificil de lângă ea, știind că avea mai multă susținere printre angajații de rang superior din bucătărie. Mergi la postul tău, chef. Toți trebuie să ne descurcăm.
Însă Leo nu se clinti.
139
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Acum cinci ani, serveam sauerbraten din carne de vită cu clătite de cartofi, miel în stil englezesc cu bacon și vert pre10, filet mignons11…
Lily își închise ochii.
— Știu, chef însă acum trebuie să te întorci la lucru.
— Ascultă-mă bine, domnișoară Rose. Mussolini va restabili ordinea în Europa. Iar noi ne vom recăpăta antricoatele.
