În timp ce traversau tabăra, mergând către menajerie, pe lângă
Petunia şi Flossie, care împingeau stâlpi cu capetele şi trompele, pe lângă muncitori şi salahori ce ridicau foi de cort şi tarabe, câţiva lucrători se opriră, ca să-i urmărească pe cei doi tineri, întrebându-se probabil dacă Lilly era beată ori moartă. După ce-i priviră cu atenţie, se întoarseră la muncă, fără să scoată o vorbă. Văzuseră destule ciudăţenii la circ şi aveau destulă minte, încât să nu-şi bage nasul în treburile artiştilor.
În menajerie, Cole o întinse pe Lilly în boxa lui Pepper, pe o pătură
curată, după care se duse să aducă alifia. Elefantul îşi lăsă trompa în jos şi adulmecă tot trupul fetei, ca şi cum ar fi încercat să-şi dea seama ce era în neregulă. Apoi scoase un geamăt slab, ce suna aproape ca un hohot de plâns. Jojo, aflat în boxa de alături, căci crescuse prea mare ca să împartă acelaşi loc cu mama lui, îşi strecură
trompa prin partea din faţă a boxei sale şi mirosi aerul. Lilly se ridică
şi mângâie trompa lui Pepper.
— O să-mi revin, spuse ea. Nu-ţi face griji.
Cole se întoarse cu pomada vindecătoare şi îngenunche lângă ea.
Lilly îşi coborî halatul de pe umeri şi îşi scoase braţele din mâneci. Cu gesturi lente şi blânde, băiatul îi întinse crema peste urmele roşii de pe braţe şi mâini. Fata strânse din dinţi, încercând să nu ţipe.
— Din fericire, pielea nu e crăpată, spuse el, verificând dacă nu avea răni pe faţă şi pe gât.
Atunci, Lilly îşi aminti că era goală pe sub cămaşa de noapte şi obrajii i se înfierbântară. Se gândi la cum o purtase el pe aleea principală şi se întrebă dacă sânii îi săltaseră pe pieptul lui. Cole trecu
166
în spatele ei, ca să-i ungă umerii, şi mâna lui i se strecură pe sub bretelele subţiri ale cămăşii. Când degetele lui coborâră pe sub partea din spate a hainei, ridicând-o de pe piele, Lilly se trase înapoi.
— Hei!
— Ce? întrebă el.
— Nu… nu port nicio…
— Caut urme de bici, spuse băiatul. Nu încerc să-ţi văd fundul.
Suntem practic frate şi soră, pentru Dumnezeu!
Lilly oftă şi îl lăsă să se uite, în timp ce obrajii îi ardeau la gândul că
el ar fi putut-o privi mai jos decât era necesar. Nu doar că o stânjenea ideea ca el să-i vadă posteriorul, dar se mai şi simţea ca o proastă, pentru că spusese ceva despre asta. Băiatul îi îndepărtă ţesătura de pe piele şi întinse mâna, ca să aplice alifia. În ciuda durerii şi a ruşinii, atingerile lui calde îi lăsau o senzaţie plăcută pe spate.
— Cred că am terminat, spuse Cole. Dacă nu cumva mai simţi tu vreo rană la care n-am ajuns.
Lilly scutură din cap, îşi ridică halatul şi îşi vârî braţele prin mâneci. Alifia se lipi de material, dar nu-i păsa. Nu voia să stea acolo, pe jumătate goală, mai mult decât era nevoie.
— Mulţumesc, spuse ea. Deja mi-e mai bine.
Cole acoperi pomada cu un capac şi îşi şterse mâinile pe pătură.
— Cu plăcere. Dar îmi doresc să fi rămas aseară în vagonul meu.
Atunci n-ar mai fi avut ocazia să te rănească.
— Ştiu, spuse fata. Ai dreptate.
Cole îi aruncă un surâs lipsit de vlagă.
— Sigur că am dreptate. Eu am întotdeauna dreptate. În caz că nu ţi-ai dat seama încă, sunt cel mai deştept om pe care-l cunoşti.
Lilly zâmbi larg. Ca de obicei, Cole ştia cum s-o facă să zâmbească.
Dar chipul lui redeveni serios.
— Ce crezi că o să se întâmple acum?
Ea ridică din umeri.
— Probabil că lucrurile o să revină la normal. Merrick n-o să-şi închidă principala atracţie.
— Da, păi, trebuie să găsim o cale de a te lua de lângă ticălosul ăla.
— Bună idee, spuse Lilly. Şi, de vreme ce tu eşti cel mai deştept om pe care-l cunosc, de ce nu născoceşti tu un plan?
167
Încerca să glumească, dar Cole îşi aţinti privirea asupra ei, serios şi îngândurat.
168
Capitolul 14
