— Are dreptate, trebuie să pleci. Nu mai am nevoie de tine.
— Lilly, te rog! a spus tatăl ei. Eu…
— Ieşi! a ţipat fata.
Cu o privire tristă, bărbatul a stat parcă o veşnicie să-i studieze chipul, apoi şi-a lăsat umerii în jos şi s-a târât afară din cort. După
plecarea lui, Lilly s-a prăbuşit la pământ şi, cutremurându-se, şi-a îngropat faţa în palme. Pierre i-a pus o mână pe umăr.
— Eşti ok? a întrebat-o.
Fata a scuturat din cap.
— Închide!
— Ce?
162
— Opreşte numărul. Nu mai pot să primesc pe nimeni azi.
— Eşti sigură? Merrick o să-şi iasă din pepeni. Cine ştie ce o să
facă.
Lilly se uită la Pierre, cu tâmplele zvâcnind, cu faţa udă de lacrimi şi sudoare.
— Nu-mi pasă ce o să facă. Orice ar fi, n-o să doară la fel de mult ca asta.
Acum, Lilly stătea întinsă în patul ei, aşteptând să vadă cum avea să reacţioneze Merrick la aflarea veştii că aleea principală fusese plină
ochi de mocofani aşezaţi la coadă ca s-o vadă, iar ea îi refuzase pe toţi, până la ultimul. Pierre avea dreptate: nu se ştia ce urma să facă
bărbatul. Încercă să-şi păstreze calmul, numărând scândurile tavanului de deasupra. Una, două, trei, patru. N-o ajuta.
Se întoarse pe o parte, încercând să hotărască dacă ar trebui să-i spună ea lui Merrick adevărul, înainte să apuce altcineva s-o facă.
Poate că el avea să înţeleagă, dacă urma să-i explice întâmplarea.
Poate că avea chiar să se bucure că ea îşi dăduse tatăl afară. La urma urmei, nu putea fi legal să cumperi un copil de la mama lui. Putea să
mintă şi să-i spună că tatăl ei voise să afle unde era el şi că
ameninţase cu chemarea poliţiei. În clipa aceea, uşa vagonului se deschise, alunecând cu un scârţâit pe şinele ei de fier şi trântindu-se de peretele opus. Celelalte femei se speriară şi se ridicară în paturile lor.
— Toată lumea, afară! urlă Merrick.
Femeile îşi azvârliră picioarele peste marginile paturilor, îşi strânseră capoatele peste cămăşile de noapte şi îşi strecurară
picioarele în papucii uzaţi. Cu părul pe bigudiuri, Dolly, cea mai frumoasă grasă din lume, se legăna înainte şi înapoi pe patul ei, încercând să-şi ia destul avânt, încât să se împingă în sus. Hester merse la ea şi îi puse o mână sub braţ, ca s-o ajute. Lilly coborî din patul ei, îşi îmbrăcă halatul, o ajută pe Hester cu Dolly, apoi le urmă
pe celelalte femei către ieşire.
— Tu nu, zise Merrick, îndreptând o cravaşă către Lilly.
Fata se opri, simţind cum i se întoarce stomacul pe dos.
— Îmi pare rău, spuse ea. A apărut tata şi după… după, n-am mai putut să mă adun.
163
Celelalte femei ieşiseră din vagon şi se opriseră în uşa deschisă, cu feţele brăzdate de teamă şi îngrijorare. Merrick se uită cu furie la Lilly.
— Taică-tău e mort.
Fata scutură din cap.
— Nu, nu e. Mama minţea. El a venit aici, să mă caute. Voia să ştie unde eşti şi zicea că o să cheme poliţia.
— Nu te cred. Dacă a venit să te caute, unde e? De ce eşti încă aici?
Bărbia lui Lilly începu să tremure.
— I-am spus că vreau să rămân şi a plecat.
— Bineînţeles că a plecat. Nici el nu te vrea.
Merrick smuci uşa, închizând-o în urma lui, după care se îndreptă
