către fată, roşu la faţă şi arătându-şi colţii.
— Dar, şi dacă ar veni Papa în cortul tău, pe mine mă doare-n şpiţ!
Nu refuzi clienţi care plătesc!
— Îmi pare rău. N-o să se mai întâmple, promit.
Bărbatul se opri şi, pentru o clipă, Lilly se gândi că voia doar s-o sperie, dar el se năpusti şi o plesni cu cravaşa peste antebraţul dezgolit. O simţi ca pe un vătrai încins, care-i ardea carnea şi muşchii. O urmă roşie îi apăru pe pielea albă, ca o dâră de sânge proaspăt. Şi-o acoperi cu cealaltă mână şi scrâşni din dinţi, hotărâtă
să nu ţipe. Merrick ridică din nou cravaşa, moment în care Lilly alergă spre capătul vagonului. Bărbatul se luă după ea. Când o încolţi, se întoarse cu faţa către el.
— Dă-i înainte! strigă ea. Bate-mă cât vrei! N-o să mă omori. N-o să-ţi strici cea mai mare sursă de bani!
Merrick se opri, ca şi cum s-ar fi gândit la spusele ei, apoi ridică
biciuşca şi, cu dinţii dezveliţi, o şfichiui încă o dată şi încă o dată, fiecare lovitură fiind mai puternică decât cea dinainte. Fata se făcu ghem, încercând să se apere, dar n-avea niciun rost. Cravaşa îi plesnea mâinile, braţele şi umerii, ca o flacără aprinsă. Undeva, în adâncul minţii, era recunoscătoare că-şi îmbrăcase halatul, altfel braţele i-ar fi fost dezgolite în cămaşa de noapte fără mâneci. La un moment dat, uşa vagonului se trase într-o parte şi, deodată, Merrick zbură înapoi, ca smuls de o forţă nevăzută. Bărbatul făcu ochii mari şi rămase cu gura căscată. Lilly îşi ridică privirea, ca să vadă ce se
164
petrecea. Viktor îl ţinea pe Merrick de gulerul hainei, aproape atingând tavanul vagonului cu creştetul lui.
— Ce dracu’ faci? răcni Merrick, zbătându-se să scape din strânsoare.
În spatele lui Viktor, Glory, cu faţa schimonosită de furie şi spaimă, stătea alături de domnul Barlow şi de paznicii acestuia.
— Dacă-i laşi urme, la ce-o să mai fie bună? strigă domnul Barlow.
N-o s-o mai putem folosi nici măcar în spectacolul păsăricilor!
Îi făcu semn lui Viktor să-i dea drumul. Acesta se supuse. Merrick îşi îndreptă cămaşa şi-i aruncă o privire ucigătoare lui Viktor.
— Ce, acum eşti de partea lui?
— Scuze, şefu’! zise Viktor. Glory mi-a spus că ai necazuri.
Merrick îşi împinse la o parte părul de pe fruntea asudată.
— Mă descurc şi singur. Iar Lilly lucrează pentru mine, ai uitat?
— În cortul meu, în circul meu, replică domnul Barlow. Mănâncă
din mâncarea mea, doarme în trenul meu. Aş zice că în momentul de faţă e mai mult proprietatea mea decât a ta.
Merrick îl privi încruntat, gâfâind şi strângând din dinţi. Pentru prima oară în viaţă, părea să fi rămas fără cuvinte. Se uită la Lilly, ca şi cum ar fi încercat să decidă dacă s-o mai bată sau nu.
— Dacă mai refuzi vreodată un mocofan, următoarea ta slujbă o să
fie în fundul curţii, în spatele spectacolului păsăricilor! urlă el.
În cele din urmă se răsuci şi plecă furios din vagon, înjurând în barbă. Viktor, domnul Barlow şi paznicii îl urmară. Lilly se prăvăli în colţ, cu umerii şi spatele ţipând de durere. Îşi simţea pielea spintecată, acolo unde cravaşa îi biciuise braţele. Glory o ajută să se ridice.
— Nenorocitul! spuse ea. Imediat ce am aflat că vine încoace, l-am luat pe Viktor. Niciodată nu l-am mai văzut pe Merrick aşa nervos.
Când ne-a văzut alergând, domnul Barlow a venit şi el.
Lilly îşi îndepărtă părul de pe faţă şi porni către patul ei.
— Cine i-a zis ce s-a întâmplat?
Glory dădu din umeri.
— Nu ştiu.
În clipa aceea, Cole urcă în vagon şi se repezi spre Lilly.
— Eşti bine? întrebă el.
165
O cuprinse cu braţul şi o ajută să se aşeze pe cel mai apropiat pat.
— Da, răspunse fata.
— O s-o duc în menajerie, îi spuse Cole lui Glory. Acolo avem alifie bună pentru răni.
Glory dădu din cap şi o ajută pe Lilly să se ridice iar. Împreună cu Cole, o conduse până la uşă. Băiatul sări afară, după care întinse mâinile, ca s-o sprijine pe Lilly la coborâre. Dar în loc s-o lase jos, o luă în braţe şi o purtă aşa de-a lungul aleii centrale. Lilly îşi aşeză
mâinile pe după gâtul lui şi îşi lăsă capul pe pieptul lui, ascultându-i bătăile puternice ale inimii.
