nu facă nimic ce ar putea să afecteze profitul lui Merrick. Se întreba dacă Viktor avea să fie primul care să-i spună lui Merrick despre fapta ei. Celelalte femei ziceau că n-o puteau blama pentru că-şi oprise numărul, însă Lilly ştia că asta nu avea să conteze în ochii lui Merrick.
Gândindu-se la întâmplările din ziua precedentă, abia dacă-i venea să creadă că se petrecuseră cu adevărat. Pentru a-i păcăli pe mocofanii care aşteptau s-o întâlnească pe Spiritista Albinoasă, Alana trecea pe lângă coada de la intrare cu un registru şi, sub pretextul unei garanţii prin care se ofereau banii înapoi, nota numele persoanelor dragi decedate cu care fiecare mocofan spera să ia legătura. Scria doar câteva la rând, fiindcă în zona de aşteptare de lângă cortul spiritistei încăpeau doar zece oameni. Dar, fără ştiinţa mocofanilor, Alana nota numele de două ori, o dată în registru şi încă
o dată pe o foiţă de hârtie, pe care o băga pe furiş în buzunar. Iar dacă
mocofanul reprezenta o „ţintă” (un localnic cu portofelul gras, pe care vânzătorul de bilete îl scotea în evidenţă printr-o bătaie prietenească
pe spate, ce lăsa o urmă de cretă), lucrul acesta era şi el trecut pe hârtiuţă, astfel încât Lilly să poată oferi, contra unei sume suplimentare, o citire mai „amănunţită”. După ce conducea zece mocofani în spaţiul de aşteptare, Alana îi dădea lista lui Merrick,
158
care-i transmitea numele lui Lilly, unul câte unul. Uneori, când el lipsea, era înlocuit de Leon, bătrânul care, cu ani în urmă, o găsise în cuşca animalelor.
Pe dinăuntru, cortul Spiritistei Albinoase era împodobit cu perdele negre şi roşii, cu mărgele lucitoare, oglinzi şi covoare închise la culoare. Singurele lumini proveneau de la trei lumânări în sfeşnice de cositor, aşezate pe o veche masă rotundă, în dreptul căreia stăteau, faţă în faţă, două scaune: primul, un tron cu gravuri elaborate, pentru Lilly, celălalt, un scaun cu spătar înalt, pentru mocofan. Pierre (un pitic care lucrase drept clovn, până când îşi fracturase pelvisul în timpul numărului „bebeluş într-o clădire cuprinsă de flăcări”) stătea ascuns într-un şifonier cu panouri glisante, de unde putea să bată din palme, să fluiere sau să cânte la muzicuţă ori la tamburină fără a fi văzut. Uneori se furişa afară din ascunzătoare, pentru a-i atinge pe mocofani cu mănuşi lungi, umplute cu lână, pentru a produce o lumină intensă ori pentru a face să se mişte vreun obiect prin întuneric, cum ar fi o batistă de femeie sau capătul unui baston.
Alteori, un „prunc-fantomă” (o figură împăiată, pitită sub blatul mesei şi prinsă de un băţ pe care Lilly o manevra cu piciorul) privea peste marginea mesei, atunci când era chemat din lumea celor drepţi.
Iar, când Lilly cerea unui spirit să sune din clopoţelul aflat în mijlocul mesei, sub un glob de sticlă, Pierre suna dintr-un clopoţel în şifonier.
Era un aranjament dibaci şi s-a răspândit repede vorba că Spiritista Albinoasă merită crezută. Dar de fiecare dată când suna clopoţelul ori zăngănea tamburina, de fiecare dată când Lilly transmitea câte un mesaj special de pe lumea cealaltă, iar expresia omului îndurerat se schimba din tristeţe, în surprindere, din îndoială, în recunoştinţă, vinovăţia îi scurma gâtul cu ghearele. Era o minciună, de la început până la sfârşit. Iar vederea chipurilor pătate de lacrimi ale mocofanilor îi frângea inima.
În ziua precedentă, când după-amiaza era pe sfârşite, în cort a intrat un bărbat cu purtări ciudate, cu mâinile îndesate în buzunare, gura acoperită cu un fular de lână şi fruntea ascunsă sub o pălărie trasă pe ochi. La început, lui Lilly i s-a părut stranie folosirea unui fular în toiul verii. Apoi şi-a amintit că luase legătura cu spiritele pentru o femeie în costum de baie, pentru o bătrână îmbrăcată ca o
159
ţigancă şi pentru un om costumat în pui de găină. Văzuse bărbaţi în fuste, copii mici purtând urechi de pisică şi băieţi cu cercei. N-o mai mira nimic.
l-a făcut semn bărbatului să se aşeze în faţa ei şi s-a gândit pentru o clipă cât de puţin îl ajuta fularul să-şi ascundă mirosul de băutură
din respiraţie. Apoi, ca un animal dresat, şi-a început, cu glas monoton, cuvântarea.
— Bună ziua şi bine aţi venit. Înainte de a începe, daţi-mi voie să
vă spun câte ceva despre ceea ce fac eu. Comunic cu morţii de când aveam patru ani şi, în cele din urmă, mi-am dat seama că trebuie să-mi împărtăşesc darul cu ceilalţi. Mesajele de pe lumea cealaltă pot veni sub forma muzicii, a vocilor sau a altor sunete. Ce aş vrea să
faceţi e să închideţi ochii şi să vă gândiţi la persoana de la care speraţi să primiţi o veste. Câtă vreme veţi face asta, eu voi încerca să iau legătura cu lumea spiritelor. După aceea o să vă pun câteva întrebări, la care trebuie să-mi răspundeţi cu da sau nu. Sunteţi gata să
începem?
Bărbatul s-a uitat lung la ea, dar n-a spus nimic. Flăcările lumânărilor pâlpâiau în ochii lui injectaţi.
— Există cineva special de la care v-ar plăcea să primiţi o ştire azi?
l-a întrebat Lilly.
Bărbatul s-a foit pe scaun.
— Da, a mormăit el.
— În regulă, a spus fata. Vă rog să vă gândiţi la persoana dragă, cât timp eu mă concentrez asupra…
— O caut pe fiica mea.
În mintea lui Lilly s-au declanşat semnale de alarmă. Leon îi spusese că următorul nume de pe listă era Barbara, soţia decedată a mocofanului. Gândurile i-au luat-o la goană, încercând să
născocească un nou plan. Dacă ea greşea sau dacă Leon încurca numele, putea să aibă mari necazuri.
— Înţeleg, a spus ea. Vă rog să fiţi convins că-mi pare foarte rău pentru pierderea dumneavoastră. Poate ar trebui să începem prin a…
— Nu e moartă.
Lilly s-a încruntat, nedumerită.
— Ok, a spus ea. Ăăm… Aţi înţeles că eu sunt aici pentru a-i ajuta
160
pe oameni să ia legătura cu cei dragi care au plecat pe lumea cealaltă, nu? Sigur vă aflaţi în cortul potrivit?
Bărbatul a dat din cap în semn de încuviinţare.
— Sunt în cortul potrivit. Pe fiica mea o cheamă Lilly.
Fetei i s-a tăiat răsuflarea. Ce naiba se petrecea? A cercetat ochii bărbatului, încercând să-şi păstreze calmul. El nu şi-a ferit privirea.
Lilly a deschis gura, pentru a-l întreba cine era şi ce voia, pe urmă şi-a amintit că existau mii de fete care se numeau Lilly.
— Înţeleg, a repetat ea. Lilly s-a pierdut? A fugit de acasă?
