După o jumătate de oră, Lilly stătea la o măsuţă de toaletă din vestiarul femeilor, făcându-şi vânt cu evantaiul şi ţinându-şi părul ridicat, în timp ce Dolly, cea mai frumoasă grasă din lume, îi prindea copcile colierului cu şase rânduri de perle înfăşurate în jurul gâtului.
Colierul şi cerceii cu perle făceau parte din costumul ei, fiind concepute să se asorteze cu agrafele din păr, şi ele împodobite cu perle, însă Merrick îi amintea cu orice ocazie să nu cumva să le strice ori să le piardă. Dolly termină de încheiat colierul, după care se prăbuşi pe un scaun şi îşi şterse fruntea leoarcă de sudoare cu o mână
grăsulie.
— Dumnezeule mare, transpir ca o târfă la biserică, spuse ea.
Merrick dădu la o parte clapa cortului şi băgă capul înăuntru.
— Mişcă, Lilly, mocofanii încep să se agite! Trebuie să deschidem porţile!
Fata oftă.
— Vin imediat.
Se uită în oglindă, ca să-şi verifice coafura şi bijuteriile. Ca de obicei, Glory se întrecuse pe sine. Părul lui Lilly era înălţat şi neted în creştet, tras spre spate de-o parte şi de alta a capului, cu elegante şuviţe albe răsucindu-se în dreptul tâmplelor şi al urechilor, restul revărsându-se în bucle perfecte pe spate. Rochia albă, din şifon şi satin, scotea în evidenţă iluzia unei fiinţe eterice, nepământene. Fata îşi tamponă fruntea cu o batistă, se ridică şi porni către ieşire.
— Mersi pentru ajutor, Dolly! spuse ea.
Dolly îi făcu semn cu mâna.
— Oricând. Fă-i praf, iubita!
Din cortul-vestiar, Lilly îl urmă pe Merrick prin spatele taberei, către cortul Spiritistei Albinoase. Când trecură de capătul aleii centrale, pe lângă cortul care găzduia expoziţia de ciudăţenii, fata observă o siluetă îmbrăcată în negru, şezând în faţă, pe o platformă, cu un sac pe cap.
— Aia e o nouă atracţie? îl întrebă pe Merrick.
— Da, domnul Barlow crede că o să aţâţe curiozitatea dacă
profesorul o să spună că, la „zece într-unul”, vom dezvălui o
176
ciudăţenie neprezentată pe afişul spectacolului. Pentru o taxă
suplimentară, desigur.
— Ce e?
— O jumi-juma, cea mai profitabilă festă care a existat vreodată pe o alee centrală.
Lilly îl privi cu gura căscată.
— Vrei să zici, o fiinţă jumătate bărbat, jumătate femeie?
— Da, dar ca tine, e la fel de falsă precum o bancnotă de trei dolari.
Lilly se întrebă pentru o clipă dacă n-ar fi mai uşor să pretindă că e
„jumi-juma”, decât să-i mintă pe oameni în legătură cu persoanele dragi răposate. Dar, să fii jumătate bărbat, jumătate femeie însemna să le arăţi mocofanilor părţile tale intime, iar ea n-ar fi vrut să facă
nici asta. Intră în cortul ei şi îşi luă locul pe scaun. Merrick se asigură
că Pierre avea tot ce-i trebuie în şifonier, verifică dacă „pruncul-fantomă”, prins sub masă, funcţiona, apoi ieşi să aştepte prima listă
de nume de la Alana.
Nu trecu mult până ce cortul se deschise, draperia fu trasă într-o parte şi intră primul mocofan. Lilly îşi petrecu următoarele câteva ore prefăcându-se că vorbeşte cu morţii, în timp ce Pierre suna din clopoţel sau cânta la tamburină şi la muzicuţă, în şifonier. Până la amiază, interiorul cortului era ca un cuptor şi pe spatele fetei se prelingeau râuri de sudoare. În pauza de prânz, Lilly se dezbrăcă în vestiar şi se clăti cu o găleată de apă proaspătă, notându-şi în minte să-i mulţumească mai târziu lui Cole pentru asta. După pauză, un bărbos cu o şapcă asemănătoare celor purtate de vânzătorii de ziare, o cămaşă albă şi un papion intră în cortul ei şi se aşeză cu mâinile în poală. Rânjea, ca şi cum s-ar fi străduit să nu izbucnească în râs. Lilly se încordă, simţind o încurcătură. Cei mai mulţi dintre mocofanii care intrau păreau speriaţi, îngrijoraţi sau îndureraţi. Niciodată nu văzuse unul atât de vesel.
— Hotărât lucru, azi e arşiţă mare, spuse bărbatul, cu o voce joasă, guturală. Şi, din câte am auzit, n-o să se potolească prea curând!
— Da, e cald, răspunse Lilly.
Apoi îşi drese vocea şi îşi începu prezentarea.
— Bună ziua şi bine aţi venit. Înainte de a începe, daţi-mi voie să
177
vă spun câte ceva despre ceea ce fac eu. Comunic cu morţii de când aveam patru ani şi, în cele din urmă, mi-am dat seama că trebuie să-mi împărtăşesc darul cu ceilalţi. Mesajele de pe lumea cealaltă pot veni sub forma muzicii, a vocilor sau a altor sunete. Ce aş vrea să
faceţi acum e să închideţi ochii şi să vă gândiţi la persoana de la care speraţi să primiţi o veste. Câtă vreme veţi face asta, eu voi încerca să
iau legătura cu lumea spiritelor. După aceea o să vă pun câteva întrebări, la care trebuie să-mi răspundeţi cu da sau nu. Sunteţi gata?
Bărbatul rânji, dar nu spuse nimic. Apoi se lăsă uşor în faţă, iar flăcările lumânărilor pâlpâiră în ochii lui parcă albăstriţi cu cobalt.
Lilly îşi coborî privirea spre masă, încercând să-şi ascundă zâmbetul.
