Zebra încetini la trap, apoi la pas, până când se opri în faţa lui Lilly, cu capul sus şi urechile tresărind. Bărbaţii care ţineau cealaltă zebră
rămaseră încremeniţi, cu ochii mari de uimire. Lilly îl simţi pe Cole în spatele ei, apropiindu-se. Întinse o mână către animal, cu palma în sus.
— Haide, n-o să-ţi fac niciun rău, zise ea, cu glas blând.
Zebra lăsă capul în jos şi îi adulmecă mâna, atingându-i pielea cu botul ei ca de catifea. Cât se poate de încet, Lilly făcu un pas către ea şi se întinse, ca s-o mângâie pe frunte.
— Hai, Lilly! şopti Cole din spatele ei. Pleacă de lângă el înainte să…
— Şşt! exclamă fata, atât către Cole, cât şi către zebră. Rămâi acolo. Totul o să fie bine.
Mângâie faţa animalului, până când acesta lăsă capul în jos şi îşi relaxă umerii vărgaţi. Când zebra începu să clipească, ca şi cum ar fi dat să adoarmă, Lilly se apropie şi mai mult, ca să-i scarpine gâtul, în sus şi în jos, înainte şi înapoi, trecându-şi unghiile prin părul lui negru cu alb. După încă un minut, în care zebra arăta de parcă ar fi fost în transă, fata se opri şi porni către menajerie. Animalul săltă
capul şi o urmă, ţinându-şi nasul aproape de umărul ei. Bărbaţii care ţineau cealaltă zebră o aşteptară să treacă, după care se luară după ea, păstrând o distanţă sigură. Cole îi urmă şi el. Când ajunseră la menajerie, Lilly conduse zebra înăuntru, înapoi în boxa ei. După ce o scărpină încă o dată îndelung, ieşi din boxă şi zăvorî uşa. Cole stătea şi o privea cu gura căscată.
— Ştii că ăla e un armăsar, nu? zise el.
Lilly dădu din umeri.
— Nu, ştiu doar că era suferind şi speriat.
— Doamne, Lilly! Puteai fi rănită!
— N-am păţit nimic.
Bărbaţii închiseră cealaltă zebră la câteva boxe distanţă, după care veniră spre Lilly şi Cole.
— Cum naiba ai făcut asta? întrebă unul dintre ei.
Era ceva mai înalt decât Cole, cu părul ondulat şi umerii laţi. Fata îi recunoscu pe el şi pe ceilalţi: erau acrobaţi şi formau o trupă
numită Zburătorii Fraţi Zoppe. În mod normal, ei nici nu s-ar fi uitat
182
la Lilly ori la vreun alt ciudat.
— N-am mai văzut niciodată aşa ceva, spuse unul dintre fraţi.
Cole se încruntă la ei.
— Cum dracu’ au scăpat zebrele?
— Domnul Barlow vrea să includem în numărul nostru cai sau zebre, răspunse fratele cu păr ondulat. Ne-am gândit să vedem ce putem inventa.
— Fără ajutorul sau permisiunea directorului de scenă, spuse Cole.
Nu era o întrebare.
— Am crezut că o să ne descurcăm, zise cel de-al treilea frate.
— Ei bine, faptul că aţi lucrat fără un dresor a fost prima voastră
greşeală. A doua, şi cea mai mare, a fost aceea că aţi încercat să faceţi ceva cu doi armăsari. Cineva putea să-şi piardă viaţa.
— N-am ştiut că sunt doi armăsari, spuse cel de-al treilea frate.
— Asta-i clar! zise Cole. Data viitoare, cereţi-i voie directorului de scenă şi el o să pună un dresor să vă ajute. Nu vreau ca voi ori zebrele să aveţi de suferit.
Lilly îşi dădea seama că era furios, dar, în purul stil al lui Cole, încerca totuşi să fie amabil. Fratele cu păr ondulat arătă cu bărbia către fată.
— Poate că ar trebui s-o punem pe ea să ne ajute.
Lilly făcu ochii mari.
— Pe mine? De ce?
— Fiindcă în peste douăzeci de ani de circ, răspunse bărbatul, eu n-am văzut niciodată un animal care să reacţioneze faţă de cineva, aşa cum a reacţionat zebra aia faţă de tine.
Cole se uită spre ea.
— Are dreptate, spuse el. Şi încă un armăsar! Majoritatea oamenilor n-au idee cât de periculoşi pot fi. Tata a avut grijă să mă
facă să respect armăsarii, povestindu-mi despre unul care i-a sfâşiat gâtul unei femei. Ea a murit pe loc. Şi tu te-ai dus la animalul ăla, de parcă te-ai fi apropiat de un căţeluş.
Lilly ridică din umeri.
— Atunci, probabil e bine că n-am avut mai multă minte.
