— Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă nu i-ai fi distras atenţia, zise acrobatul cu păr ondulat. Iar domnul Barlow ne-ar fi omorât dacă
183
zebra ar fi scăpat.
Îi întinse mâna lui Lilly.
— Mulţumesc pentru ajutor.
Fata zâmbi şi i-o strânse.
— Cu plăcere, răspunse ea.
Mai târziu în noaptea aceea, după ce toată lumea adormi, Lilly îşi strânse părul într-un coc neglijent şi îmbrăcă o rochie strânsă în talie, cu mâneci scurte. Înşfăcă o pereche de sandale, se furişă afară din vagonul de dormit, apoi se uită la stânga şi la dreapta, în lungul trenului care se întindea pe câte opt sute de metri în fiecare direcţie, pentru a se asigura că n-o vede nimeni. Unele dintre ferestrele vagoanelor erau deschise, iar în tabără, pereţii cortului erau ridicaţi.
Salahorii şi muncitorii dormeau afară, pe pământ, încercând să se răcorească. De undeva se auzea un vals, un sunet tulburător, ca de tinichea. O adiere caldă dezmierda braţele goale ale lui Lilly şi o peliculă fină de sudoare i se aşternea pe frunte, în timp ce se grăbea spre menajerie. Nu ştia sigur dacă era din pricina căldurii, ori a nerăbdării.
Când intră în cortul animalelor, boxele elefanţilor erau goale, iar Cole nu se zărea pe nicăieri. Lilly se strecură pe sub peretele din spate şi privi în jur. În zare, dincolo de un şir de copaci, un hambar ţuguiat se înălţa pe vârful unui deal, sub razele lunii ce se reflectau în acoperişul lui de tablă, făcându-l să pară îmbrăcat în zăpadă. Cole îi spusese că o să ducă taurii la un eleşteu, aşa că porni într-acolo. Când se apropie de copaci, o luminiţă licări într-o adunătură de siluete voluminoase, ce se mişcau încet pe marginea câmpului.
Elefanţii.
— Cole? strigă Lilly cât îndrăzni de tare.
— Aici! răspunse el.
Fata iuţi pasul către vocea lui, înaintând cât putea de repede în bezna luminată de lună. Când se împiedică de un smoc de iarbă, prin minte îi fulgeră o amintire: prima oară când ieşise din casă, urmându-şi mama de-a lungul unui câmp, către circ, fără să aibă habar unde se ducea ori că viaţa urma să i se schimbe pentru totdeauna. De data asta, însă, ştia exact încotro se îndrepta. Îşi recăpătă echilibrul şi
184
scutură din cap, pentru a-l limpezi. În clipa aceea nu voia să se gândească la lucruri triste. În plus, gândul la trecut nu avea să-i influenţeze viitorul. N-ar fi vrut să se afle nicăieri altundeva, decât alături de Cole şi de elefanţi.
Folosindu-şi trompele, Pepper, Petunia şi Flossie smulgeau scoarţa şi ramurile copacilor, pe care le băgau în gură, în timp ce scoteau din gât sunete de mulţumire şi rumegau zgomotos. Jojo, în ciuda faptului că era mai mare decât mama lui, alerga cu stângăcie împrejurul lor, încântat de prima lui fărâmă de libertate. Cole aştepta printre arbori.
— Credeam că ne întâlnim în cort, spuse Lilly.
— Nu eram sigur că o să vii. Şi apoi, ştiam că o să ne găseşti.
— Ţi-am zis că o să vin.
— Zău? Nu mi-am dat seama dacă erai tu sau vărul Ferdinand.
Lilly îl lovi în joacă cu pumnul peste umăr.
— Haha! Foarte amuzant. Ok, destul cu tachinatul. Unde-i eleşteul?
Cole râse şi o conduse de-a lungul şirului de copaci, înspre o poartă largă, ce ducea către un alt câmp. Elefanţii îi urmară. Băiatul descuie lacătul cu un şperaclu, desfăcu lanţul şi deschise poarta.
— După ce trecem cu toţii, să închizi poarta în urma ta, îi spuse el lui Lilly. Şi vezi că, mai devreme, au fost vaci pe câmpul ăsta, aşa că ai grijă pe unde calci.
El intră primul, cu elefanţii după el. Flossie, în frunte, apoi Pepper, Jojo şi Petunia. În timp ce trupurile lor masive şi întunecate înaintau legănându-se pe lângă Lilly, la doar câţiva metri distanţă de ea, mişcându-şi încet, dar sigur, picioarele lor groase cât nişte copaci, legănându-şi încoace şi încolo cozile lor lungi, împodobite cu smocuri de păr şi fluturându-şi uriaşele lor urechi pleoştite, ochii fetei se umplură de lacrimi şi inima i se strânse în piept. Chiar şi după
şase ani, în care-şi petrecuse aproape fiecare zi cu ei, încă o uimeau dimensiunile şi frumuseţea lor. Iar în noaptea aceea nu aveau lanţuri la picioare, nici frânghii ori pereţi care să-i ţină închişi. I se părea că
asistă la parada unor zei, care ezitau să-i dezvăluie tainele lor lumeşti, căci ea nu merita să le cunoască.
După ce toţi elefanţii trecură de poartă, Lilly o împinse la loc, apoi alergă să-l prindă din urmă pe Cole. În depărtare, lumina se reflecta
185
în oglinda eleşteului, făcând-o să pară de sticlă. Elefanţii sforăiau, grohăiau şi murmurau în timp ce mergeau, făcând iarba înaltă să
foşnească printre picioarele lor enorme şi lovind înăbuşit pământul cu tălpile lor cât nişte farfurii.
— Ce crezi că-şi spun? întrebă Lilly.
— Cred că savurează plimbarea asta, răspunse Cole. Par curioşi, fericiţi, dar poate şi un pic neliniştiţi.
— Dar au încrede în tine.
— Şi în tine.
— Crezi?
