190
măsură ce impunătoarele animale cenuşii înaintau cu eleganţă prin eleşteu, ţinându-se unul după altul, în propria lor paradă intimă.
Singurele zgomote ce se auzeau erau gemetele sau pufniturile elefanţilor şi clipocitul apei lângă trupurile lor.
Cole se uită peste umăr şi îi zâmbi lui Lilly, însă niciunul nu scoase o vorbă. Ea se simţea de parcă ar fi murit şi ar fi ajuns în Rai. Inima stătea să-i plesnească de bucurie şi uimire. Nici într-un milion de ani nu s-ar fi gândit că o să călărească un elefant printr-un iaz. Părea un vis.
Cole o conduse pe Petunia până la malul celălalt şi, când apa scăzu suficient, alunecă jos de pe spinarea ei. Lilly făcu la fel, iar el fu acolo ca s-o prindă.
— Vino încoace! îi spuse băiatul. Vreau să mai încerc ceva.
O luă de mână, o trase pe uscat şi întoarse privirea către elefanţi.
— Pepper, hai!
Pepper făcu aşa cum i se ceruse şi îi urmă afară din apă. Cole se opri pe malul acoperit cu iarbă, iar elefantul rămase lângă el.
— Pe loc! îi spuse băiatul.
— Ce faci? îl întrebă Lilly.
Fata îşi stoarse părul şi îşi aruncă ochii în jur, căutându-şi rochia.
Când o văzu, o luă şi o ţinu în sus, încercând să-şi dea seama care erau poalele şi care, gulerul.
— Lasă asta acum! zise Cole. Am nevoie să vii aici.
Lilly lăsă rochia şi se duse lângă el.
— Ce e?
— Stai în faţa lui Pepper şi dă-i comanda „înapoi”!
O aşeză pe Lilly în dreptul animalului care aştepta.
— De ce? întrebă ea. Ce ai…
— Doar fă-mi hatârul ăsta, ok?
Lilly ridică din umeri, se uită la Pepper şi zise:
— Înapoi!
Pepper se retrase.
— Acum spune-i „înainte”, continuă Cole.
— Înainte! zise Lilly.
Pepper înaintă. Cole zâmbi larg.
— Cere-i să se ridice!
191
— De ce? spuse Lilly. Nu pricep ce rost are să-i zic eu ce să facă. E
un elefant dresat la circ. Ştie toate comenzile.
— Statul pe picioarele din spate e neplăcut pentru elefanţi. Mie şi dresorului care lucrează cu Pepper ne vine greu s-o convingem. De cele mai multe ori refuză.
Lilly se uită la elefant. Nu voia să-i ceară să facă nimic. Pepper n-ar fi trebuit să se afle acolo, pe acel câmp îndepărtat din mijlocul statului Iowa. Ar fi trebuit să umble liberă, să hoinărească prin jungle şi păduri tropicale, nu să stea legată cu lanţuri de un ţăruş, călătorind prin toată ţara într-un vagon de marfă sau făcând giumbuşlucuri pentru un cort plin de mocofani nepăsători. De fiecare dată când era în tovărăşia elefanţilor, lui Lilly i se părea că le simte tristeţea ca şi cum ar fi fost a ei. Nu doar pe a lui Pepper, ci şi pe a lui Flossie, Petunia şi Jojo, cu toate că acesta din urmă habar n-avea ce pierduse.
La lumina lunii, putea să vadă cicatricele lăsate de cârligul dresorului pe umerii şi capul lui Pepper. Putea să vadă adânciturile săpate de lanţuri în pielea gleznelor ei. Putea să vadă durerea şi mâhnirea din ochii ei inteligenţi, de culoarea chihlimbarului.
Simţindu-şi inima ca încărcată cu plumb, Lilly ştia că n-avea ce să
facă pentru a-i ajuta pe elefanţi, în afară de a le da dovezi de bunătate ori de câte ori era cu putinţă.
— Nu vreau să facă ceva care o deranjează, spuse ea.
— Nu-i face niciun rău, zise Cole. E doar ceva dificil, ca statul în cap pentru noi.
Lilly oftă. Atâta vreme cât n-o rănea pe Pepper, probabil că nu făcea niciun rău intrând în jocul lui Cole. Apoi elefantul putea să se întoarcă la înot. Deschise gura pentru a-i cere să se ridice, dar până să
rostească vorbele, Pepper îşi şi săltă picioarele din faţă, sprijinindu-se doar pe cele din spate. Cole rămase cu gura căscată.
— Sfinte Sisoe! exclamă el. Cum ai făcut asta?