Claude deschise uşa boxei, o închise în urma lui şi îi controlă
buricul Samanthei.
— Să sperăm că o să se încălzească vremea.
Julia îşi încrucişă braţele la piept. Dacă bătrânul nu intenţiona să
se poarte prietenos, poate că avea să scoată măcar nişte informaţii de la el.
— Pot să te întreb ceva?
Claude îşi trecu o mână pe spinarea lui Blue şi îi verifică ugerul.
— Ce?
— Lucrai pentru părinţii mei când s-a născut sora mea?
Claude se îndreptă şi rămase cu privirea aţintită asupra cailor, dar Julia îl văzuse tresărind. Fusese o mişcare cât se poate de măruntă, ca o scurtă sperietură sau ca o grimasă pricinuită de o întindere musculară. Altcuiva poate că i-ar fi scăpat. Însă ea o remarcase.
Bătrânul îşi lăsă mâna să-i alunece pe sub gâtul iepei.
— Am lucrat pentru părinţii tăi vreme de douăzeci şi şapte de ani.
— Deci ştii despre sora mea.
Claude ieşi din boxă, o zăvorî şi porni pe culoar.
— Am auzit că doamna Blackwood pierduse un copil cu câţiva ani în urmă.
Julia inspiră scurt şi se luă după el.
— Ştii ce s-a întâmplat?
— Nu.
Claude intră în birou, scoase sticla de iod din dulăpiorul cu medicamente, după care se întoarse la boxa lui Blue. Tânăra îl însoţi.
— Dar trebuie să fi aflat ceva. Fletcher mi-a zis că tu şi tata aţi fost
198
prieteni.
Claude intră la iapă, se lăsă în genunchi şi unse cu iod buricul Samanthei.
— Aşa a zis?
Acoperi la loc sticluţa, se ridică în picioare şi, pentru prima oară de la sosire, se uită în ochii Juliei.
— Ascultă, eu am lucrat multă vreme pentru domnul şi doamna Blackwood. Dar am o politică de a nu mă amesteca niciodată în treburile intime ale angajatorilor mei.
Îşi lăsă privirea în jos şi deschise uşa boxei, practic împingând-o pe Julia la o parte.
— Iar asta te include şi pe tine.
Bărbatul porni spre încăperea cu harnaşamente. Julia îl urmă.
— Credeam doar…
El se opri şi se întoarse cu faţa către ea.
— Dacă vrei să ajuţi cu caii, bine. Acum sunt ai tăi. Eu nu pot să-ţi spun ce să faci. Dar trebuie să le scot pe Blue şi pe mânza ei din boxa aia, ca să pun paie proaspete. N-am timp de bârfe.
Julia se îmbujoră. Brusc, se simţea ca o proastă, stând acolo în haina pentru grajd a tatălui ei, cu nişte cizme prea mari, cu degetele mănuşilor atârnându-i în gol, precum un copil care se joacă
îmbrăcând lucrurile celor mari. Studie chipul lui Claude, încercând să
găsească ceva de zis. Privirea lui părea precaută. N-avea să ajungă
nicăieri cu el. Cel puţin nu în acea zi. Mai întâi trebuia să dovedească
de ce era în stare.
— Bine, spuse ea. Vreau să ajut.
Bărbatul luă un căpăstru în miniatură din camera cu harnaşamente, se întoarse la boxa lui Blue şi încercă să i-l pună pe cap Samanthei. La început, ea se împotrivi, ferindu-şi căpşorul şi dând înapoi, în vreme ce copitele îi dansau printre paie. Atunci Claude îi cuprinse umerii cu braţul şi începu să mişte căpăstrul de-a lungul gâtului ei.
— E în regulă, spuse el, pe un ton liniştitor. Nimeni n-o să-ţi facă
