Tânărul se holbă la domnul Barlow, ca şi cum acesta ar fi fost cel mai nărod om de pe pământ.
— N-aţi văzut ce-a fost adineauri? întrebă el, azvârlindu-şi braţul către mijlocul arenei. Lilly are un talent înnăscut. Nouă dăţi din zece, Pepper refuză să stea în cap, dar pentru Lilly o face de fiecare dată. N-am mai văzut niciodată pe cineva faţă de care elefanţii să reacţioneze în felul ăsta. Dacă o s-o puneţi pe Lilly în cortul cel mare, împreună
cu Pepper, sigur ele o să fie cea mai mare atracţie a dumneavoastră!
Domnul Barlow îşi scoase trabucul din gură şi se încruntă.
— Lilly e deja o mare atracţie. La fel sunt şi elefanţii. Atunci de ce le-aş combina şi aş pierde-o pe una dintre ele? Asta înseamnă să n-ai judecată sănătoasă în afaceri, băiete. Dar, presupun că ăsta e motivul pentru care eu sunt proprietarul circului, şi nu tu.
202
Bărbatul îşi flutură mâna într-un gest dispreţuitor.
— Acum dă-o jos de pe elefantul ăla, du-l înapoi în menajerie şi lasă prostiile. Peste două ore avem de dat un spectacol.
Lilly alunecă pe trupul lui Pepper, ajunse pe pământ şi rămase în picioare lângă elefant, surprinsă de profunzimea propriei dezamăgiri.
Undeva, în adâncul minţii, ştiuse că domnul Barlow n-o s-o lase niciodată să apară în spectacole alături de elefanţi, dar Cole fusese atât de sigur în privinţa planului lor, încât începuse şi ea să creadă în el. Acum, trebuia să se resemneze cu faptul că avea să rămână pentru totdeauna Spiritista Albinoasă.
Cute de furie şi frustrare brăzdau fruntea lui Cole.
— Dacă Lilly e una dintre cele mai mari atracţii ale dumneavoastră, zise el, poate că Merrick ar trebui să înceapă s-o plătească.
Auzind acestea, domnul Barlow se întunecă la faţă.
— Atâta vreme cât Merrick îmi dă partea mea din câştigurile ei, puţin îmi pasă ce face cu partea lui.
Aruncă o privire dezgustată către Hank.
— Mă mir că tu te-ai băgat în povestea asta.
— Nu s-a băgat, spuse Cole. El a adus-o pe Pepper aici, atât. Nu i-am zis de ce.
— Ai vorbit destul! îl repezi domnul Barlow, pe un ton muşcător.
Circul ăsta funcţionează deja de peste douăzeci de ani fără niciun ajutor de la mucoşii atotştiutori şi plini de ifose ca tine. Acum treceţi înapoi la muncă, înainte să vă dau afară pe toţi!
Îşi îndesă din nou trabucul în gură şi ieşi cu paşi mari din cort.
Lilly se uită la Cole şi ridică din umeri, clipind ca să-şi alunge lacrimile.
203
Capitolul 18
Julia
În seara ce urmă ploii transformate în polei, după ce Julia şi Claude terminară cu caii, iar bătrânul plecă acasă, Julia duse o lampă cu ulei în cabinetul tatălui său, pentru a găsi mai multe informaţii despre răposata ei soră. Curentul era în continuare oprit, iar ramurile îngheţate tremurau dincolo de ferestre, lovindu-se unele de altele şi zornăind ca nişte oase. Dar, cu toate că-şi vedea propria răsuflare în gerul din cameră şi era epuizată, după ce-şi petrecuse jumătate de zi curăţând grajdul, Julia nu putea să ignore nevoia arzătoare de a şti adevărul.
Aşeză lampa pe birou, deschise sertarul din mijloc şi bâjbâi prin el, după cheia sertarului încuiat. Aceasta trebuia să fie pe undeva pe acolo. Se întinse până în colţurile din spate, pipăi căptuşeala, în căutarea unei forme de cheie, dar nu se alese cu nimic. Încercă să
„păcălească” încuietoarea cu o agrafă de păr, însă habar n-avea ce făcea. Îndesă un cuţit pentru scrisori între rama biroului şi marginea sertarului, ca să-l deschidă cu forţa. Cuţitul se rupse în două, iar pumnul Juliei se strivi de lemnul mesei.
— Rahat! şuieră ea.
Scăpă cuţitul din mână şi îşi examină încheieturile degetelor. Pe fiecare dintre ele atârnau fâşii de piele crăpată, ce lăsau la vedere carnea sângerândă. Acum, pe lângă băşicile rămase în palme după ce strânsese cu lopata bălegarul de cal, mai avea şi julituri pe încheieturile degetelor. Înjurând iar, îşi acoperi degetele cu cealaltă
mână, până când durerea încetă să mai pulseze, apoi scotoci cu grijă
prin hârtiile din celelalte sertare. Le scoase una câte una şi le ţinu aproape de lampă, mijind ochii, ca să citească scrisul mărunt. Erau scrisori comerciale, reţete medicale indescifrabile, fluturaşi de salariu, facturi vechi şi chitanţe. Nimic important.
Frustrată, Julia se ridică în picioare şi se uită prin cameră, de parcă
răspunsul ar fi fost ascuns acolo. Lumina lămpii pâlpâia pe rafturi sau pe pereţi şi se răsfrângea în trofee ori rame de fotografii, parcă dând naştere unei mulţimi de flăcări minuscule. Tânăra înaintă pe lângă
204
corpurile de bibliotecă şi cercetă titlurile cărţilor. Apoi, pornind de la primul raft de jos, începu să frunzărească fiecare volum în parte, înainte de a-l pune la loc şi a trece la următorul. Foile pline de praf o făceau să strănute. Se mişca repede, căci încerca să se încălzească şi era nerăbdătoare să dea de cheia sertarului încuiat sau, spera ea, de noi indicii cu privire la sora ei şi la posibilele fapte ale părinţilor lor.
Printre numeroasele cărţi despre rase de cai şi medicină veterinară, se găseau şi romane, colecţii de poezii, ghiduri şi enciclopedii depăşite.
Julia se urcă pe un taburet, pentru a cerceta un set format din şase cărţi foarte vechi, cu cotoare de piele uzată, aşezate pe ultimul raft al corpului de bibliotecă din mijloc, între suporturi laterale în formă de elefanţi. Pe acestea praful se aşezase în strat mai gros decât pe restul volumelor, iar paginile erau subţiri şi îngălbenite. Când o luă pe a patra, descoperi cu surprindere că nu cântărea mai nimic, în ciuda faptului că avea aceeaşi dimensiune ca toate celelalte. Julia coborî de pe taburet, deschise cartea şi scoase un sunet de uimire.
Centrul volumului fusese decupat, pentru a forma o cutie între foi, iar spaţiul gol fusese umplut cu o grămăjoară de hârtii şi articole tăiate din ziare îngălbenite, toate îngrămădite alandala, ca nişte flori presate. Tânăra duse cartea la birou şi se aşeză, tremurând de emoţie.
După ce suflă mai întâi în palme, ca să le încălzească, scoase unul dintre articolele de ziar şi îl despături cu blândeţe, atentă să nu rupă
hârtia.
