Titlul articolului era: VINE CIRCUL ÎN LANGHORNE, PENNSYLVANIA. Sub el, fotografii neclare în alb şi negru înfăţişau doi bărbaţi în fracuri şi două femei în rochii de seară, care ţineau frâiele a patru cai albi. În mijlocul lor, un bărbat cu joben şi haină
lungă de blană zâmbea către aparat. Julia îşi aruncă ochii pe text. De ce simţise tatăl ei nevoia să ascundă un articol despre un circ? Luă
următorul obiect ascuns în carte. Era cotorul unui bilet de la Circul Fraţilor Barlow. Julia se uită iar la articol. Se referea la acelaşi circ.
Următorul fragment de ziar conţinea poza unei femei aparent frumoase, îmbrăcată cu o rochie albă şi purtând un colier din perle, strâns în jurul gâtului. Părul ei alb era pieptănat spre spate şi prins în agrafe împodobite cu perle. Femeia privea în depărtare, ţinându-şi gura strânsă într-o linie subţire, ca şi cum ar fi încercat să nu plângă.
205
Sub fotografie scria: SPIRITISTA ALBINOASĂ. Un alt articol anunţa venirea circului în Saratoga, New York şi părea să o prezinte pe aceeaşi femeie, aşezată pe trompa îndoită a unui elefant. De data asta ea zâmbea, stând cu un braţ plin de bijuterii întins în sus şi cu vârfurile picioarelor încălţate în balerini îndreptate în jos. Mai erau şi alte articole, precum şi cotoare de bilete din diverse oraşe aflate în New York, Pennsylvania, Vermont sau Connecticut, toate având legătură cu Circul Fraţilor Barlow.
Mintea Juliei o luă la goană. Tatăl ei n-o dusese niciodată la circ.
Atunci de unde erau toate acele cotoare de bilete? De ce fusese el aşa interesat de acel circ? Şi de ce simţise nevoia să ascundă articolele şi biletele? De ce părea că majoritatea articolelor se refereau la frumoasa femeie albinoasă? Să fi fost o coincidenţă? Oare avuseseră o aventură? Oare de aceea se ducea el aşa des la circ? Şi de aceea bea, fiindcă nu puteau fi împreună? Să fi fost aventura lui, adăugată
pierderii primului lor copil, motivul din spatele suferinţelor mamei?
Înfrigurată şi mai nedumerită ca oricând, Julia puse la loc în carte articolele şi cotoarele biletelor. Ar fi vrut să rămână în cabinet, pentru a căuta în continuare indicii şi cheia sertarului încuiat, dar era prea rece. Trebuia să se întoarcă lângă şemineu. Mai mult, nu mâncase nimic din acea dimineaţă şi i se strângea stomacul de foame. Lăsă
cartea pe birou, luă lampa şi ieşi pe hol.
Odată ajunsă în salon, îngenunche lângă foc, încercând să se încălzească, şi ţintui flăcările cu privirea, gândindu-se şi iar gândindu-se. O deznădejde tăcută i se strângea în piept. Trebuia să
afle mai multe. Despre sora ei moartă. Despre tainele tatălui lor.
Despre părinţi şi ce făcuseră ei. O bucată de scoarţă arzând se lipi de grătarul căminului, deveni cenuşie şi se răsuci către horn, hipnotizând-o.
Trei bătăi insistente în uşa vestibulului o făcură să tresară. Se ridică în picioare. Cine putea fi la ora aceea şi pe aşa o vreme? Claude plecase cu ceasuri în urmă. Poate că cineva avea probleme cu maşina şi voia să folosească telefonul ei. Alte trei bătăi, mai zgomotoase şi din ce în ce mai insistente. Julia traversă în grabă salonul, îndreptându-se către bucătărie, apoi se opri, cuprinsă brusc de nelinişte. Dacă cineva ar fi avut nevoie de ajutor, ar fi venit la uşa din
206
faţă, nu la intrarea laterală. Iar ea era singură în casă, la peste trei kilometri distanţă de cel mai apropiat vecin. Suflă în lampă, o stinse, şi aşteptă să vadă dacă omul de la uşă avea să renunţe şi să plece.
— Julia? strigă un glas de bărbat.
Era Fletcher. Tânăra răsuflă uşurată.
— Vin! spuse ea, simţindu-se un pic caraghioasă.
Aprinse din nou lampa, merse în vestibul şi descuie uşa, ca să-l primească înăuntru. Roşu la faţă sub căciula de aviator îmblănită, bărbatul dădu buzna în casă şi tropăi cu cizmele pe covor. Mirosea a iarnă, a fân şi a apă de colonie cu aromă de pădure. Juliei îi crescu inima la vederea unui chip prietenos.
— Ce faci aici la ora asta? întrebă ea. Ai trecut prin grajd? E totul în regulă?
— Cailor le merge grozav, răspunse Fletcher. Dar voiam să mă
asigur că şi tu eşti bine.
Ea zâmbi.
— Sunt bine, mulţumesc. Puţin înfrigurată, dar bine.
— Ai aprins focul în cămin?
— Da.
Bărbatul îşi încovoie umerii şi îşi vârî mâinile înmănuşate în buzunarele hainei.
— Brrr! E un ger de crapă pietrele. Pot să te ajut cu ceva? Să-ţi mai aduc lemne pentru foc? Să verific robinetele?
Julia se încruntă.
— Să verifici robinetele? De ce?
— Ar trebui să le laşi să picure, ca ţevile să nu îngheţe.
— Claude nu mi-a spus asta.
El zâmbi larg.
— Ţi-am zis, Claude nu vorbeşte prea mult.
— Ştiu, dar l-am întrebat anume despre îngheţatul ţevilor.
Juliei îi dădu prin minte să-l întrebe şi pe Fletcher dacă ştia ceva despre sora ei moartă, pe urmă îşi aminti că acesta începuse să
lucreze la conacul Blackwood, cu doar câteva luni înaintea morţii tatălui ei. Şi nu-şi petrecuse suficient de mult timp cu el cât să afle ceva despre familia ei.
— Mă bucur, totuşi, că bătrânul Claude a ajuns până aici ca să
