niciun rău. Vezi, e doar un căpăstru.
Urcă spre urechile şi obrajii iepşoarei, ca şi cum ar fi dezmierdat-o cu căpăstrul. Spre surprinderea Juliei, părea blând şi bun.
199
— Ce faci? îl întrebă ea încet.
— Îi arăt că nu trebuie să se sperie de căpăstru, obişnuind-o cu atingerea lui.
Continuă să mângâie uşurel faţa Samanthei, în timp ce Blue îi privea liniştită şi mânca fân. După câteva minute, cea mică îi îngădui să-i strecoare căpăstrul pe cap şi să-l încheie. Când termină, Claude îi dădu drumul. Samantha scutură din cap şi ţopăi prin boxă de câteva ori, apoi îşi împinse nasul sub burta mamei sale, ca să sugă. Claude prinse un hăţ de căpăstrul lui Bonnie Blue, îi ceru Juliei să deschidă
uşa şi conduse iapa afară din boxă. Samantha se luă după ei, tropăind cu copitele ei micuţe pe cimentul de pe culoar. După ce Claude le închise pe cele două într-o altă boxă, aduse o roabă din fundul grajdului şi îi dădu Juliei o furcă.
— Ai putea să înveţi cum merge treaba, pornind de la cele mai simple chestii, spuse el.
Julia luă furca şi se puse pe lucru, curăţând boxa lui Blue. Dacă
numai aşa avea să-şi arate puterile şi să afle informaţii de la Claude, atunci aceea urma să fie cea mai curată boxă din câte văzuse el vreodată.
200
Capitolul 17
Lilly
La două zile după ce Cole şi Lilly duseseră taurii să înoate în eleşteu, Lilly stătea în faţa lui Pepper, pe arena din cortul cel mare, în vreme ce Cole le privea de la câţiva metri distanţă, de pe hipodromul numit şi pista exterioară. Domnul Barlow, cu o grimasă nervoasă pe chip, aştepta lângă el, molfăind capătul unui trabuc gros. Alături, Hank, tatăl lui Cole, ţinea în mâini, pentru orice eventualitate, un cârlig folosit la dresarea elefanţilor.
— Ar fi bine să nu-mi pierd timpul de pomană cu treaba asta, zise domnul Barlow.
— N-o să vi-l pierdeţi, răspunse Cole. Ne trebuie doar câteva minute, atât.
Dădu o dată din cap către Lilly.
— Dă-i drumul!
Fata inspiră adânc şi se uită în ochii lui Pepper, încercând să se concentreze şi implorând în tăcere elefantul să o asculte. Dacă totul avea să meargă conform planului, putea să renunţe la a mai fi Spiritista Albinoasă. Urma să lucreze cu Cole şi cu elefanţii, iar astfel, spera ea, să fie mai puţină nevoie de frânghii şi de cârlige pentru dresură. Pepper părea plictisită şi un pic nedumerită. Lilly deschise gura, pentru a-i da o comandă, apoi se duse la ea şi îi dădu, în schimb, o mângâiere straşnică pe trompă.
— Te rog să nu mă dezamăgeşti, frumoaso! îi şopti ea. Asta-i pentru amândouă.
Pepper scoase din adâncul gâtului un sunet grav, tunător, adulmecă gâtul şi părul lui Lilly, după care îi oferi un pupic mare şi umed cu vârful trompei. Pe urmă începu să se legene.
— Ok, am văzut destul! interveni domnul Barlow. Elefantul o place şi ce-i cu asta?
Dădu să plece.
— Nu, staţi! spuse Cole. Doar uitaţi-vă!
Lilly se întoarse la locul ei şi zise:
— Sus!
201
Pepper se opri din legănat, ridică picioarele din faţă şi se propti pe cele din spate.
— Pe cap! continuă Lilly.
Dintr-o singură mişcare lină, Pepper se rostogoli în faţă şi rămase în echilibru, sprijinită pe cap şi pe picioarele din faţă, cu uriaşele ei membre din spate săltate în aer. Lilly îşi aruncă ochii către domnul Barlow, pentru a-i vedea reacţia, însă chipul acestuia nu trăda nimic.
Cole şi Hank, pe de-altă parte, rânjeau ca nebunii.
— Jos! ceru Lilly.
Pepper îşi coborî picioarele pe pământ, se lăsă în genunchi şi se răsturnă pe o parte. Fata făcu un pas către ea, îi spuse să se scoale şi adăugă:
— Ridică!
Pepper se înălţă pe toate picioarele şi îşi curbă trompa ca pe un leagăn sub trupul lui Lilly, pe care o ridică elegant deasupra capului, aşezându-şi-o pe gât. Fata zâmbi şi întinse o mână în aer, imitându-i pe artiştii din spectacolul principal. Cole şi Hank începură să aplaude.
Chiar în clipa aceea, dresorul de elefanţi intră ca o furtună în arenă.
— Ce naiba se întâmplă aici? Ce faceţi cu taurul meu?
— Cred că ăsta e taurul meu, zise domnul Barlow. Dar şi eu îmi puneam aceeaşi întrebare.
I se adresă lui Cole.
— Exact ce se petrece aici?
