Dacă s-ar fi aflat pe scară, gheaţa ar fi izbit-o cu siguranţă. Julia îşi ridică ochii către acoperişurile abrupte ale casei şi grajdului. Dacă
voia să vadă ce fac caii, fără să se prăvălească asupra ei o avalanşă de gheaţă atunci când se afla în preajma clădirilor, trebuia să se
195
grăbească.
Odată ajunsă în dreptul grajdului, ciocăni cu vătraiul în clanţa uşii de la biroul administrativ, ca să spargă crusta dimprejurul ei. Lucra cât putea de repede, înainte să se desprindă un nou acoperiş plin de gheaţă. După câteva lovituri zdravene, crusta îngheţată cedă. Julia încercă să apese pe clanţă, dar uşa nici nu se clinti. Îşi împinse de mai multe ori umărul în lemn, până când, gheaţa din jurul ramei crăpă în sfârşit, iar ea pătrunse în birou. Chiar şi în interior, răsuflarea îi ieşea sub formă de aburi în aerul cuprins de ger. Şi-o imagină pe Samantha Blue dârdâind de frig, cu ţurţuri atârnându-i de nări, şi se repezi în inima grajdului. Caii îşi scoaseră capetele peste uşile boxelor, ca să
vadă cine era acolo. Când dădură cu ochii de ea, începură să necheze.
Julia se grăbi către prima boxă şi privi înăuntru. Ieslea era goală şi un strat gros de gheaţă acoperea apa din adăpătoare. Cu sufletul la gură, tânăra alergă pe culoarul central, către uşa goală a boxei lui Bonnie Blue. Ea de ce nu se uita afară?
Când ajunse acolo, se albi la faţă. Bonnie Blue era culcată pe paie, cu Samantha Blue zăcând pe o parte, lângă burta ei. Julia îşi ţinu răsuflarea şi le cercetă pe cele două, ca să vadă dacă mai respirau.
Stăteau nemişcate. Ajunsese prea târziu. Îşi acoperi gura cu o mână
înmănuşată, ca să-şi înăbuşe un suspin. Atunci Blue săltă capul şi clipi. Samantha Blue se trezi, înălţă capul, apoi îl lăsă din nou să cadă
pe pântecele mamei sale, ca şi cum ar fi fost prea obosită ca să se scoale. Julia scoase un oftat de uşurare, iar bubuiturile asurzitoare ale inimii ei se mai domoliră. Samantha o văzu şi se luptă să se ridice pe picioarele ei lungi şi stângace, ca ale unei marionete din lemn. Bonnie Blue îşi trase copitele sub ea, se sculă şi îşi scutură paiele din coamă.
Necheză şi se apropie de uşa boxei.
Julia o descuie şi intră. Zâmbi, le scărpină îndelung pe cele două
iepe, le sărută, după care folosi vătraiul ca să spargă gheaţa din adăpătoare. Blue începu imediat să bea, în vreme ce Samantha ciugulea buzunarul de la haina Juliei. Fata o scărpină între urechi, le mai sărută încă o dată pe ea şi pe mama ei, apoi ieşi să aducă nişte fân. Ceilalţi cai nechezau şi loveau cu picioarele în uşile boxelor.
— Nicio grijă! le spuse Julia. Vin!
Trase un balot de fân din mormanul aflat lângă scara podului şi
196
încercă să-i rupă sforile cu mâinile, însă acestea erau prea tari şi prea bine strânse. Târî balotul pe culoar, îl ţinu în loc cu piciorul şi trase cu ambele mâini de o sfoară din colţ. Îl văzuse pe Claude procedând astfel, însă era mai greu decât părea. Până la urmă, sfoara se desprinse şi legătura slăbi. Julia smulse şi cealaltă sfoară, iar balotul se desfăcu în bucăţi, ca un pachet de cărţi de joc groase. Luă „feliile”
de fân şi le împărţi în boxe, apoi sparse gheaţa din toate adăpătorile.
Caii începură numaidecât să bea şi să mănânce, după care îi mulţumiră, împungând-o cu nasuri moi, lipindu-şi boturile de gâtul ei şi adulmecând-o în spatele urechilor. Amintindu-şi ce-i spusese Fletcher despre faptul că organismul cailor poate să genereze căldură
prin consumul de fân, desfăcu încă zece baloturi de fân şi le împărţi animalelor. Când termină, se opri pe mijlocul culoarului şi privi în jur, în sfârşit încălzită pe sub haină. Pentru prima dată în viaţă, se simţea necesară şi iubită.
— Sunteţi ai mei, le spuse ea cailor. Şi promit că, de acum înainte, o să fac tot ce-mi stă în putere ca să am grijă de voi.
De afară, din depărtare, se auzi un motor. Se apropia. Julia merse în birou, curăţă gheaţa de pe un petic de geam şi se uită în exterior. O
maşină intră pe aleea din faţa grajdului, se opri, iar şoferul coborî. Era Claude. Cât se poate de încet, bătrânul îşi croi drum spre birou cu braţele întinse, încercând să nu cadă pe gheaţă. Julia îi deschise uşa.
— Ce faci aici? o întrebă el.
Chipul lui încruntat se înroşise din pricina gerului. Ea nu putea să-şi dea seama dacă era îngrijorat sau furios.
— Am ieşit să văd ce fac caii.
În ciuda acrelii lui Claude, ei îi juca un zâmbet pe buze. Se îngrijise de animale complet singură. Bătrânul pufni şi intră în grajd. Julia îl urmă.
— N-au păţit nimic, spuse ea, sperând să pară încrezătoare. Am spart gheaţa din adăpători şi le-am dat fân. Dar îţi mulţumesc că ai venit.
— Îmi fac doar treaba.
Claude se îndreptă cu paşi apăsaţi către boxa lui Bonnie Blue şi privi peste uşă. Julia se uită şi ea cu atenţie înăuntru. Blue mesteca o gură de fân, în timp ce o alăpta pe Samantha, care îşi flutura ca un
197
câine codiţa scurtă şi stufoasă.
— Ai idee când o să revină curentul? întrebă Julia.
Claude scutură din cap.
— Nu, e căzut peste tot.
— Trebuie să-mi fac griji că ţevile din casă o să îngheţe?
— Dacă tu crezi că grijile ajută.
Tânăra se încruntă. De ce trebuia el să fie aşa de arţăgos? Începea să se întrebe dacă fusese mereu un taciturn sau avea ceva împotriva ei.
— Putem să prevenim asta în vreun fel?
