— Cum am făcut ce?
— Nu te-am auzit dându-i nicio comandă.
— Cum îi zic să coboare?
Până să apuce Cole să-i răspundă, Pepper se lăsă pe picioarele din faţă şi se întoarse la poziţia obişnuită. Băiatul izbucni în râs.
— E incredibil! Ar face orice pentru tine. Zici că poate să-ţi
192
citească gândurile sau ceva.
O chemă pe Flossie din eleşteu. Aceasta ieşi, oprindu-se pe iarbă.
— Spune-i să se întindă.
Lilly scutură din cap.
— Nu vreau, zise ea. Nu-mi place să le pun să se dea în spectacol.
Lasă-le să se întoarcă în eleşteu. Se distrau.
— Încă o singură dată, spuse Cole. Pe urmă ne oprim.
Lilly îi ceru lui Flossie să se întindă. Aceasta se lăsă în genunchi, după care se rostogoli pe o parte.
— Ştiam eu! strigă Cole.
— Ce ştiai?
— Flossie urăşte să se întindă. N-am idee despre ce e vorba sau cum funcţionează, dar, după ce ai făcut azi cu zebra aia şi cu elefanţii, nu mă îndoiesc că ai un dar, Lilly. E real. Şi, după ce o să-i arătăm domnului Barlow, n-o să mai fii nevoită să faci pe Spiritista Albinoasă.
Fata se strâmbă. N-avea niciun dar. Elefanţii o plăceau şi aveau încredere în ea. Atât. Pisica ei, Abby, era la fel. Făcea ceea ce-şi dorea Lilly, fiindcă se iubeau şi se bizuiau una pe cealaltă. Poate că oamenii nu respectau îndeajuns animalele. Ele erau mai deştepte şi aveau mai multe trăiri decât îşi dădea seama cineva.
— Eşti nebun! În plus, domnul Barlow are deja un dresor de elefanţi.
— Da, dar ai văzut cum îi dresează, cu lanţuri şi frânghii. Şi nu ştie să se facă ascultat decât folosind un cârlig.
Lilly îşi afundă un deget de la picior în iarbă, încercând să-şi lămurească propriile sentimente. Deşi nu-l credea pe Cole, poate că
era în stare să le uşureze vieţile elefanţilor, determinându-i să facă
giumbuşlucuri, fără să fie bătuţi sau chinuiţi.
— Ok. Să zicem că ai dreptate. Cum o să-l convingem pe domnul Barlow? Şi cum rămâne cu Merrick?
— Nu-ţi face griji, spuse Cole. Doar lasă totul în seama mea.
în clipa următoare, înainte ca ea să-şi dea seama ce se întâmpla, Cole era deja în faţa ei, punându-i pe umeri mâinile lui calde. O trase mai aproape, apoi o sărută pe buze, îndelung şi apăsat. La început, Lilly se împotrivi, neştiind sigur dacă el o săruta din entuziasm sau
193
din alt motiv. Dar Cole o cuprinse în braţe şi îşi lipi pieptul gol de al ei. Mijlocurile dezbrăcate li se atinseră şi acea fluturare ciudată pe care o simţise ea în pelvis reveni, mai intensă ca oricând. El o sărută
mai apăsat, iar ea îi răspunse, topindu-se în braţele lui.
Asta.
Asta îşi dorea mai mult decât orice pe lume. Undeva, în adâncul minţii, auzi apa pleoscăind, când Pepper şi Flossie reintrară în eleşteu. Aerul înmiresmat al nopţii îi mângâia pielea, în timp ce mâinile calde ale lui Cole îi coborau bretelele sutienului. O secundă
mai târziu, erau goi, unul în braţele celuilalt, întinşi pe malul ierbos, Cole mişcându-se peste ea şi lăsându-şi trupul ud să alunece, uşor, pe lângă al ei. Fata se cutremură şi el o privi în ochi, ca şi cum i-ar fi cerut voie s-o sărute din nou. Lilly se întrebase întotdeauna la ce se referea Glory, când spunea că dorinţa e o forţă. Acum ştia.
Îl trase pe Cole înspre ea şi îl sărută cu gura deschisă. El gemu, sărutându-i buzele, apoi gâtul, sânii şi abdomenul. Lilly se înfioră şi îşi arcui spatele. El urcă, pentru a-i săruta iar gâtul, moment în care ea îi cuprinse capul cu braţele. Astfel, începură să facă dragoste sub stele, în vreme ce elefanţii se zbenguiau şi înotau prin eleşteu, savurând singura lor noapte de libertate.
194
Capitolul 16
Julia
În ziua ce urmă ploii transformate în polei, care întrerupsese alimentarea cu curent electric, după ce găsi jurnalul tatălui ei, Julia îmbrăcă peste pulovere haina pe care acesta obişnuia s-o poarte când lucra în grajd şi îşi trase pantalonii lui căptuşiţi peste ai ei. Îşi puse încă o pereche de şosete şi cizmele mamei, apoi ieşi cu grijă din vestibul. Folosind un vătrai, ca să spargă stratul de zăpadă acoperit cu gheaţă, îşi croi încet drum prin curte, către grajd. Mergea cocoşată, ca o bătrână ce se sprijină în baston, încercând să nu alunece şi să nu cadă. Dacă ar fi văzut-o cineva acolo, înfofolită în haine lălâi, cu mănuşi bărbăteşti şi cizme de cauciuc, cu părul atârnându-i de sub o şapcă supradimensionată, ar fi luat-o drept o nebună scăpată de la balamuc.
Deşi mai rare ca în acea dimineaţă, trosnetele şi bufniturile copacilor ce se rupeau în pădure încă răsunau peste câmpurile pustii, ca nişte focuri de armă trase la întâmplare. Ajunsă la jumătatea drumului spre grajd, Julia privi înspre liziera aflată dincolo de cea mai apropiată păşune. Nimic nu întrerupea suprafaţa de gheaţă şi zăpadă.
În partea din spate a proprietăţii, un desiş scund, format din tufe şi plante veşnic verzi, stătea aplecat sub greutatea câtorva centimetri de zăpadă, amintind de nişte călugări cu uriaşe glugi albe, cufundaţi în rugăciune.
Deodată, liniştea fu curmată de un fâsâit puternic, ca vuietul unui şuvoi de apă. Un bubuit colosal umplu aerul din spatele Juliei, de parcă o mie de ferestre ar fi explodat deodată. Ea tresări şi, cu pulsul zvâcnindu-i în urechi, întoarse privirea spre casă. La început, nu văzu nimic. Apoi îşi dădu seama de unde venise zgomotul. Un strat masiv de gheaţă alunecase de pe acoperişul aflat deasupra uşii vestibulului şi se făcuse ţăndări, împrăştiindu-se pe trepte şi pe ghivece.
