— Într-adevăr, spuse Cole şi zâmbetul îi lumină faţa. Îmi face mare plăcere.
După ce porţile fură închise pentru noapte şi ultimii mocofani părăsiră circul, după ce clovnii îşi şterseră rămăşiţele de vopsea de pe frunţi, iar animalele fură băgate la loc în ţarcurile lor, toţi se strânseră
în preajma trenului, ca să serbeze ziua de naştere a Dinei, jumătatea de fată vie. Aerul nopţii era încărcat de umiditate şi o lună în creştere arunca umbre alungite dinspre arborii care mărgineau o parte a taberei, transformând corturile şi vagoanele în siluete întunecate, parcă din altă lume.
Doamna Benini, co-proprietara tarabelor cu îngheţată şi vată de
179
zahăr, pregătise un tort aniversar alb, cu glazură de căpşuni, iar Madame Zelda, ghicitoarea ţigancă, adusese ţuică de mere, făcută în casă. Rosy şi Ruby împodobiseră un cort deschis cu covoare, mese şi perne pentru şezut, în vreme ce Magnus, cel mai urât om în viaţă, ajutat de Brutus, uriaşul din Texas, atârnaseră lampioane în copaci. În mod normal, artiştii care dădeau reprezentaţii în cortul mare se ţineau departe de petrecerile celor din spectacolele de umplutură, însă Lilly îl convinsese, totuşi, pe Cole să li se alăture.
— Toată lumea! strigă ea către mulţime. El e prietenul meu, Cole.
Vă rog să-l faceţi să se simtă binevenit.
Aldo, bărbatul-aligator, se lăsă în faţă, cu mâna întinsă.
— Ştim cine ezte, spuse el, cu ochii strălucind. Ezte mereu binevenit aici.
Strânse mâna lui Cole, scuturând-o viguros în sus şi în jos, în vreme ce se clătina pe picioare, ameţit de băutură.
— Nu-i aja, toată lumea?
Petrecăreţii fluierară şi râseră. Cole zâmbi larg şi îşi puse o mână
pe umărul lui Aldo, ca să-l sprijine. Glory îi făcu cu ochiul lui Lilly şi obrajii fetei se înfierbântară. Aldo o cuprinse cu braţul pe Belinda, femeia cu două trupuri şi un singur cap, după care cei doi plecară
împleticindu-se. Rosy şi Ruby îl traseră pe Cole în mulţime, iar Lilly îi urmă, uluită de fericirea pe care o simţea.
După ce tortul fu tăiat şi mâncat, cineva scoase un patefon, iar salahorii improvizară un ring de dans din rampele vagoanelor de marfă. Sticlele de vin fură trecute din mână în mână, iar borcanele umplute din nou cu ţuică, aşa că nu trecu mult până când lui Lilly începu să i se învârtă capul. Se retrase sub un copac, ca să-şi tragă
sufletul. Cole veni în căutarea ei.
— Te simţi bine?
— Da, răspunse ea. Dar cred că am băut destulă ţuică.
Băiatul izbucni în râs.
— Şi eu. E tare.
Lilly ocoli copacul şi se aşeză în partea opusă, sprijinindu-se de trunchi. Cole luă loc lângă ea şi amândoi se cufundară în tăcere. Lilly tocmai se pregătea să-l întrebe dacă urma să-i mai ducă pe elefanţi la eleşteu când, de undeva din stânga ei, o femeie gemu. Cei doi prieteni
180
săriră simultan în picioare şi se priviră cu îngrijorare. Femeia gemu din nou şi un bărbat gâfâi. Cole şi Lilly porniră în direcţia din care se auzeau zgomotele, apoi se opriră brusc. În iarba înaltă, un bărbat stătea întins între picioarele goale ale unei femei, cu pantalonii în vine, mişcându-şi în sus şi în jos fesele solzoase. Erau Aldo şi Belinda.
Lilly îşi acoperi gura cu mâna, ca să-şi înăbuşe un hohot de râs, şi, împreună cu Cole, se întoarse la petrecere. Magnus, cel mai urât om din lume, purta pe braţe o Dina pe jumătate conştientă, scoţând-o din cort şi ducând-o la tren, în timp ce Rosy şi Ruby stăteau întinse între perne, de-o parte şi de alta a lui Brutus, uriaşul din Texas, când sărutându-l, când trecându-şi degetele în sus şi în jos pe pieptul lui.
De la patefon se auzea „The Way You Look Tonight” a lui Fred Astaire, însă ringul de dans improvizat era gol, cu excepţia lui Penelope, cântăreaţa pitică, şi a lui Stubs, cel mai mic om din lume, care dansau lent, fiecare cu capul pe umărul celuilalt.
— Se pare că petrecerea e pe sfârşite, spuse Cole.
Chiar în clipa aceea, copite în galop tropotiră undeva la dreapta lor şi un bărbat strigă:
— Atenţie!
Două zebre veneau drept spre Cole şi Lilly, urmate de trei oameni înarmaţi cu bice şi hăţuri. Băiatul ieşi în calea animalelor şi îşi flutură
braţele, ca să le încetinească. Prima zebră coti, alunecă şi se opri undeva între cortul pentru petrecere şi tren. Cea de-a doua o urmă şi ambele se ridicară pe picioarele din spate, scoţând sunete ascuţite şi lovindu-se una pe alta, cu copitele şi cozile fluturând prin aer. Prima zebră o muşcă pe cea de-a doua de gât, iar aceasta se răsuci şi ripostă
izbind-o în cap cu copitele din spate. Prima zebră se retrase, înnebunită, şi o rupse la fugă către Lilly şi Cole. Bărbaţii o ajunseră
din urmă pe cea de-a doua şi îi azvârliră o frânghie în jurul gâtului.
Zebra se zbătu să scape, dar o ţinură bine şi se luptară să-i tragă un căpăstru pe cap.
Lilly se repezi în întâmpinarea zebrei care venea către ea şi Cole.
— Ce faci? îi strigă băiatul.
Lilly nu-l luă în seamă. Îi tăie calea animalului, înainte ca acesta să
cotească înspre tabără, şi întinse braţele.
— Încet acum, spuse ea. Uşurel, uşurel.
181
