— O să te ajut.
— Nu ştiu, spuse ea. S-ar putea să fac vreo greşeală. Pe urmă o să
se îmbolnăvească, şi am aşa de multe treburi prin casă, şi…
— După ce-ai făcut ieri, când i-ai spus lui Claude să nu mai ia mânjii de lângă iepele lor, m-am gândit că nu te-ai supăra pe mine dacă l-aş aduce pe micuţul ăsta aici. Cealaltă variantă era licitaţia. Iar după aceea, şansele lui de supravieţuire n-ar fi fost mari.
Julia trase adânc aer în piept şi se uită la nou-născut. Habar n-avea ce implica îngrijirea unui mânz, dar nu putea să-l refuze pe puiul acela superb şi să-l trimită la licitaţie. Îşi întoarse privirea către Fletcher.
— Dar tu? De ce nu poţi să te ocupi de el?
— Eu sunt zilnic pe drumuri. Un nou-născut trebuie hrănit, în prima săptămână, la fiecare două ore, pe urmă la fiecare şase ore.
240
Tânăra rămase cu gura căscată.
— Cât timp?
— După câteva săptămâni o să manifeste interes pentru hrana solidă, dar tot o să trebuiască s-o hrăneşti o vreme cu biberonul!
— Ea?
— Da, e o iepşoară.
Julia cercetă ochii nevinovaţi şi încrezători ai animalului. N-avea de ales. Trebuia s-o primească pe biata fiinţă.
— Ok, spuse ea.
— Ok, ce?
— O să am grijă de ea.
Fletcher zâmbi larg şi descuie uşa remorcii.
— Grozav, hai s-o ducem în grajd! Pe drum am luat nişte lapte proaspăt de vacă, dar trebuie subţiat cu puţină apă.
Julia mimă surprinderea.
— Ai luat deja laptele? Dacă aş fi refuzat?
Bărbatul îi făcu cu ochiul.
— Ştiam eu că n-o să refuzi.
Mânza se retrase de lângă uşa deschisă, speriată de priveliştea şi sunetele străine. Julia coborî de pe rampă, ca să nu stea în drum, în timp ce Fletcher intră în rulotă, unde mângâie gâtul, urechile şi coastele animalului. La început, iepşoara nu-şi dădu seama ce se petrecea. Dar, cu cât era dezmierdată mai mult de Fletcher, cu atât se apleca mai tare spre el, ca un câine care se bucură să fie scărpinat.
Până la urmă, bărbatul se îndreptă, plescăi din limbă şi ieşi. Iepşoara se ţinu după el, coborând rampa pe picioarele ei nesigure, lungi şi subţiri, apoi îl urmă înspre grajd, ţinându-şi în sus codiţa scurtă şi stufoasă.
Julia veni şi ea, iar Claude, cu aer încruntat, se întoarse pentru a-i urmări cum trec. Tânăra se sili să zâmbească şi-i făcu semn cu mâna.
Bătrânul dădu o dată din cap, după care se întoarse la treabă. La jumătatea drumului spre grajd, mânza se opri, se uită în spate şi aşteptă ca Julia să-i prindă din urmă. Când aceasta li se alătură, iepşoara sări şi lovi aerul cu unul dintre picioarele din spate, ca şi cum s-ar fi bucurat de prezenţa ei. Rămase lângă Julia, în timp ce Fletcher le conducea în grajd, iar ochii tinerei se umeziră. Poate că
241
era doar o închipuire a ei, dar părea că micul animal deja o iubea.
Julia îşi lăsă geanta în biroul din grajd şi se duse să-l ajute pe Fletcher să bage iepşoara într-o boxă liberă. Acesta turnă într-un biberon lapte subţiat cu apă şi îi arătă Juliei felul în care trebuia ţinut, apoi, punându-şi mâinile în şolduri, o privi satisfăcut cum hrăneşte nou-născutul. Julia rânjea ca o nebună, în timp ce mânza înghiţea, dădea cu limba şi trăgea de tetină.
— Ai un talent înnăscut, zise Fletcher.
— Crezi?
— Sigur, s-a ataşat imediat de tine.
Claude veni lângă boxă şi se uită cu atenţie peste marginea uşii.
— Care-i treaba?
— Am adus iepşoara asta de la ferma Thompson, răspunse Fletcher. Iapa a respins-o.
— Deci acum primim bracuri? zise Claude, cu glas aspru.
— A îndrăgit-o pe Julia, spuse Fletcher.
Bătrânul clătină din cap şi se îndepărtă bodogănind. Julia ridică
ochii către Fletcher şi săltă sprâncenele.