— Te-am avertizat ce-o să se întâmple dacă nu faci aşa cum ţi se spune. Acum te duci în spatele căruţelor cu bagaje, lângă celelalte târfe.
— Nu, zise ea. Nu mă poţi obliga. N-o să merg!
Merrick îi arătă coţii şi o târî în spatele cortului.
— Ba o să te duci, iar eu o să fiu ăla care o să te dreseze.
O împinse în dosul unui morman de lemne, după care o prinse iar, o ridică de pe pământ şi o zdrobi la pieptul lui. Pantofii cu toc îi căzură din picioare şi, pentru o clipă, rămase suspendată, zgâriind cu degetele vârfurile ghetelor lui. Bărbatul o scutură cu putere şi o puse jos. Când tălpile îi ajunseră pe iarbă, Lilly încercă să scape, însă
231
Merrick îi înhăţă faţa, i-o întoarse către a lui şi îşi împinse gura udă
peste a ei. Fata îşi încleştă buzele şi încercă să se smulgă din mâinile lui, însă el o cuprinse cu braţele şi o strânse mai tare. Un iz acru de whisky şi dinţi stricaţi îi umplu nările şi gura. Lilly se zbătu, se răsuci şi îl izbi cu genunchiul între picioare.
Merrick gemu de durere, înmuindu-şi braţele, apoi o plesni peste faţă şi o îmbrânci, cu un mârâit furios. Fata ateriză pe spate şi se ridică anevoie în patru labe, încercând să se târască de acolo. Dar până să-şi strângă picioarele sub ea şi s-o rupă la fugă, Merrick îi înşfăcă gleznele, o trase în spate, o rostogoli şi o ţintui la pământ.
— Dă-mi drumul! ţipă Lilly, împingându-se în pieptul lui.
Începu să-l lovească în cap, pumnii ei mici întâlnindu-se cu maxilarul lui tare ca piatra, cu gâtul musculos, cu tâmplele de granit.
Roşu la faţă din pricina efortului, bărbatul îi prinse cu o mână braţele ce se zbăteau şi i le ţinu deasupra capului. Lilly se încovoie, se suci, încercă să-şi ducă din nou genunchiul spre organele lui genitale, însă
nu reuşi să-şi salte picioarele de sub el. Merrick îi sfâşie partea din faţă a rochiei de mătase, ca şi cum ar fi fost din hârtie, după care îi smulse chiloţii. Apoi îşi descheie pantalonii şi se împinse cu forţa între picioarele ei.
— Nu-mi spui tu mie ce să fac! zise el. Eu îţi spun ţie. Eşti a mea, ai uitat?
Lilly se zvârcolea sub el, folosindu-şi fiecare strop de forţă care-i mai rămăsese pentru a încerca să-l respingă, însă n-avea niciun rost.
Greutatea lui, aproape de două ori mai mare decât a ei, o imobiliza ca pe o molie sub un bolovan. Abia dacă mai putea să respire. Întoarse capul şi închise ochii, simţind cum se duce altundeva, precum o monedă aruncată, care se cufundă în spirală spre fundul unui lac.
Departe de tot ce se întâmpla, departe de Merrick, departe de ce-i făcea acesta. Văzu o gaură neagră şi avu impresia că se prăbuşeşte prin ea. În adâncul sufletului ei, un minuscul loc tainic se deschise larg. Era singura parte a ei pe care Lilly izbutise s-o păstreze ascunsă
şi ocrotită, chiar şi pe vremea când oamenii se holbau la ea şi o batjocoreau în expoziţia de ciudăţenii. Acum, ca din senin, acel colţişor rămase expus şi vulnerabil, mai stărui doar o clipă, ca o dâră
de fum negru, după care dispăru. Lilly scoase un ţipăt intens şi
232
ascuţit, asemănător cu cel din urmă vaiet al unui animal pe moarte, până când simţi gust de sânge în fundul gâtului.
Deodată, Merrick se opri şi se uită în jos, la ea, ca şi cum n-ar fi avut idee cine era. Figura lui uluită era cea a unui om brusc exorcizat de un demon. Apoi, cu un puternic geamăt de uimire şi durere, capul lui se smuci spre stânga şi bărbatul căzu pe o parte, cu trupul lipsit de vlagă. În spatele său, cu chipul contorsionat de furie, stătea Cole, ţinând în mâini un cârlig pentru elefanţi.
Băiatul lăsă cârligul să cadă şi îngenunche lângă Lilly.
— Ai păţit ceva? o întrebă el.
Ea îşi strânse rochia zdrenţuită peste picioarele tremurânde, se întoarse pe o parte şi se făcu ghem, luptându-se cu impulsul de a sări în sus, a lua cârligul şi a sfărâma cu el ţeasta lui Merrick. Noul loc gol din miezul sufletului ei începu să se mişte şi să se schimbe. Apoi se veşteji, se astupă, se întări şi se transformă în piatră.
Cole o luă de jos şi o purtă pe braţe, afară din cort.
— O să fie bine, zise el. Am eu grijă de tine.
Lilly se lăsă pe umărul lui şi închise ochii, clănţănind din dinţi.
Băiatul îi sărută creştetul capului.
— Îmi pare foarte rău, Lilly! N-ar fi trebuit să te las niciodată să
treci prin asta. Ar fi trebuit să te apăr.
Vocea lui părea gâtuită, de parcă s-ar fi silit să pronunţe cuvintele.
— Sper că l-am omorât pe ticălos!
Fata ridică ochii către el.
— Nu, să nu spui asta. Domnul Barlow ţi-ar face vânt.
— Nu-mi pasă.
Amândoi tăcură, în timp ce Cole o ducea prin spatele taberei.
Deasupra acoperişului fantomatic al cortului cel mare, dincolo de fanioanele galbene şi portocalii, dincolo de luminile colorate, o mână
de stele sclipeau pe cerul serii. Circul începea să se închidă, iar muzica veselă de final plutea în aer. Din depărtare se auzeau râsete şi strigăte, pe măsură ce mocofanii porneau către ieşire, trecând, bucuroşi, pentru ultima dată pe la spectacolele de umplutură şi pe la tarabe, înainte de a reveni în lumea normală.
Când Cole şi Lilly ajunseră la tren, el trecu pe lângă vagonul ei şi îşi continuă drumul.
