Bărbatul îşi puse o pereche de mănuşi şi o privi cu atenţie, schiţând un surâs.
— Da, domnişoară Blackwood.
Ea se întoarse şi porni pe culoar, în direcţia opusă.
— Hei, unde te duci? întrebă Fletcher. Parcă voiai să te ajut să i-o duci pe Samantha lui Blue?
— Poţi s-o duci şi singur, strigă Julia peste umăr. Boxa lor trebuie curăţată.
Intră în boxa lui Blue şi se puse pe treabă. La drept vorbind, simţea nevoia să rămână singură. Gândul că mânjii erau luaţi de la mamele lor, smulşi fără veste de lângă tot ce le era drag şi familiar, apoi lăsaţi să moară de foame, ciomăgiţi sau vânduţi pentru carne, îi sfâşia inima. Ochii i se umplură de lacrimi când şi le imagină pe Blue şi pe doică speriate, zăpăcite, scoase din minţi, întrebându-se de ce cineva le luase pruncii. Aproape că simţea oribila durere apăsătoare din sufletele lor, groaza şi neajutorarea din minţile lor. Nu conta că erau animale. Şi iepele aveau instinct matern. Văzuse asta cu ochii ei, când Bonnie Blue îşi privise iepşoara abia născută. Fusese dragoste la prima vedere. Mama ei nu se uitase niciodată aşa la ea, dar Julia studiase destule interacţiuni între mame şi fiice, încât să recunoască
iubirea necondiţionată. Apoi un alt gând îi trecu prin minte şi fu nevoită să se oprească din lucru.
Oare câţi mânji fuseseră luaţi de lângă mamele lor la ferma de cai a conacului Blackwood? Câte inimi de cai fuseseră frânte din pricina lăcomiei părinţilor ei? Cum putea cineva să fie atât de nemilos an după an? Şi, în definitiv, ce fel de oameni fuseseră părinţii ei?
224
Capitolul 21
Lilly
Purtând o rochie albă de mătase, pantofi cu tocuri scurte şi subţiri, mănuşi lungi de satin şi un boa de pene albe, Lilly dârdâia în faţa unei oglinzi crăpate din vestiarul păsăricilor, în ciuda faptului că afară erau peste treizeci de grade, iar interiorul cortului părea şi mai încins. Nu mâncase nimic toată ziua, iar stomacul gol i se zvârcolea din pricina emoţiilor şi a fierii. În spatele ei, femei pe jumătate dezbrăcate îşi ştergeau rujul roşu de pe buze, îşi curăţau aluniţele desenate pe obraji şi îşi dezlipeau ciucurii de pe sfârcuri. Ele îşi terminaseră treaba pentru acea seară şi venise momentul numărului final: Lilly Blackwood. Fata abia dacă reuşea să nu vomite.
Mai devreme, Josephine insistase ca Rosy şi Ruby să dea puţină
culoare feţei lui Lilly, aşa că Ruby îi desenase o aluniţă deasupra gurii, în timp ce Rosy îi conturase ochii cu creion negru şi îi pusese gene false.
— Ce-a zis Cole despre faptul că domnul Barlow te-a băgat în spectacolul păsăricilor? întrebă Ruby, înmuind o pensulă pentru machiaj într-un borcan cu fard roşu şi lăsând-o să alunece uşor pe obrajii lui Lilly.
— A dat cu pumnul în peretele unui vagon de marfă, de-a făcut o gaură şi a fost cât pe ce să-şi rupă mâna.
— Oh, Doamne! exclamă Ruby. I-ai zis că e doar până când Merrick îţi găseşte un număr nou?
Lilly dădu din cap, simţind cum un nod fierbinte i se umflă în gât.
Încercase să-i spună lui Cole că, indiferent cine-ar fi văzut-o goală, ea avea să rămână aceeaşi fată care venea noaptea la el, în menajerie.
Aceeaşi fată care se furişa nevăzută în vagonul lui de dormit şi îl urma pe câmpuri, pentru a face dragoste la lumina stelelor. Îi venea şi aşa destul de greu să se ştie silită să apară dezbrăcată pe scenă, dar gândul de a-l pierde pe Cole se dovedea mai mult decât putea să
îndure inima ei. El nu era nici pe departe un puritan, însă ce urma să
creadă despre Lilly, după ce ea avea să se arate lumii întregi?
— Şi? spuse Rosy. El ce-a zis?
225
Ochii lui Lilly se umplură de lacrimi.
— A zis că are nevoie de puţină singurătate şi a plecat.
— La naiba! spuse Ruby şi-i tamponă cu o batistă colţurile ochilor, ca să împiedice scurgerea machiajului. Ei bine, nu poate să se supere pe tine pentru ce s-a întâmplat.
Lilly ridică din umeri.
— Ştii, începu Rosy, dând-o cu ruj. Pe unii bărbaţi îi excită ideea că
alţii se holbează la cum arată femeile lor.
Îi făcu un semn jucăuş cu ochiul şi zâmbi larg.
— Da, continuă Ruby. Din nu se ştie ce motiv, li se ambalează
motoarele la gândul de a fi cu o fată din spectacolul păsăricilor. În caz că n-ai observat, practic toţi burlacii din circul ăsta se ţin după noi.
— Aşa e, spuse Rosy. Ba şi unii dintre cei nu tocmai burlaci.
Gemenele chicotiră. Lilly le iubea pentru că încercau s-o facă să se simtă mai bine, dar nu funcţiona.
— Eu nu-l vreau decât pe unul.
Ruby mai luă o batistă.
— Aaa, nu plânge, scumpo! O să-i treacă lui.
Când gemenele îi terminară machiajul, Lilly se gândi că arăta ca un clovn. Dar n-o lăsă inima să le spună asta. În plus, nici nu-i păsa.
Poate că şi publicul avea s-o asemene cu un clovn, iar cariera ei în spectacolele deocheate avea să se încheie înainte de a începe.
