vreo încercare. Merrick ridică iar mâinile şi se adresă gloatei nervoase.
— Ok, oameni buni, ok. Totu-i în regulă. Scandalagiul a fost îndepărtat din zonă. Dacă deja aţi plătit, ca să intraţi la Spiritista Albinoasă, vă vom da toţi banii înapoi. În după-amiaza asta, ea n-o să
mai ia legătura cu spiritele. Tuturor celorlalţi le spun că e timpul să-şi vadă de drum. Aici nu mai e nimic de văzut.
217
Mocofanii care deja plătiseră bombăniră şi se îndreptară către Alana, îmbrâncindu-se şi înghiontindu-se, pentru a se aşeza la coadă, ca să-şi recapete banii. Ceilalţi nu se îndurau să plece, temându-se că
s-ar putea să rateze ceva. Merrick îi goni.
— Hai! zise el. Mişcaţi-vă!
Domnul Barlow îşi făcu loc printre întârziaţi.
— Ce dracu’ se întâmplă aici? îl întrebă el pe Merrick.
Acesta se întoarse cu spatele către spectatori şi vorbi încet.
— Cineva a dat-o de gol. Mocofanii au auzit totul.
— Doamne Dumnezeule! exclamă domnul Barlow. Ce-a mai făcut acum?
— N-am făcut nimic, spuse Lilly. Mocofanul ăla era convins, încă
dinainte să intre în cortul meu.
— Convins că ce? zise domnul Barlow.
— Că sunt o impostoare.
Câteva femei care stăteau la coadă pentru rambursări o auziră pe Lilly şi scoaseră sunete de uimire, după care se întoarseră să
răspândească vorba, şuşotind în spatele mâinilor ridicate.
— Taci din gură, târfă proastă! şuieră Merrick către Lilly.
— Nu-mi pasă! spuse ea. Nu mai vreau să mint lumea. Nu mai pot.
— Nu dau două parale pe ce vrei tu, zise Merrick. Faci ce-ţi cer eu să faci. Fără mine, ai fi fost şi azi încuiată în podul părinţilor tăi, pe jumătate nebună. Ţi-am salvat fundul ăla amărât şi eşti proprietatea mea.
O privi mânios, provocând-o să scoată o vorbă. Ea tăcu. N-avea niciun rost. Bărbatul o alungă cu o fluturare a mâinii.
— Întoarce-te la tren şi stai acolo! După ce reparăm cortul, intri iar.
Încruntat, domnul Barlow măsură din priviri adunarea de mocofani supăraţi.
— E prea târziu, spuse el. S-a aflat că e o farsă şi vestea o să se împrăştie ca focul. Odată ce-o să ajungă şi la urechile poliţiei, sigur o să fim vânaţi.
Înjură în barbă şi strânse pumnii.
— Şi încă în cel mai mare loc pentru spectacole.
Cu ochii scăpărând de furie, îndreptă un deget către Merrick.
218
— Găseşte-i un număr nou! Între timp, poate să-ţi recupereze pierderile, lucrând pentru Josephine în spectacolul păsăricilor.
219
Capitolul 20
Julia
La două zile după ploaia transformată în gheaţă şi după vizita-surpriză a lui Fletcher, vremea se încălzi şi totul începu să se înmoaie.
Apa se scurgea în pământul deja îmbibat, iar gheaţa şi zăpada cădeau de pe acoperişuri sau clădiri sub formă de uriaşe bucăţi ude. Ţurţurii se desprindeau de pe ramuri şi cabluri, în vreme ce, pe sub câmpurile de gheaţă translucidă, începeau să se zărească petice de iarbă verde şi piatră udă. Curentul electric reveni, iar sistemul de încălzire se trezi la viaţă, în subsolul conacului Blackwood. Casa începu să păcănească
pe măsură ce se încălzea.
Julia se înfofolise într-un pulover şi privea peisajul de la fereastra bucătăriei, sorbind dintr-o cană de ceai fierbinte cu miere. Lângă
grajd, un camion cu remorcă pentru transportul cailor intră cu spatele pe alee. La început, crezu că era maşina lui Fletcher, însă, un bărbat pe care nu-l mai văzuse niciodată coborî din ea şi intră în birou.
Fletcher trecuse pe la conac cu o zi înainte, pentru a verifica ţevile aşa cum promisese, dar stătuse doar câteva minute. Îl aştepta un client la altă fermă şi nu putea să întârzie. Fusese politicos, dar sobru, iar Julia nu ştiuse ce să-i mai zică, în afară de „mulţumesc”. Se gândise să-şi ceară scuze, însă nu era sigură pentru ce. Pentru stângaciul lor schimb de replici? Pentru că-i ceruse să plece atât de repede? Pentru că-l trimisese pe şoselele pline de polei, după ce el avusese bunătatea s-o viziteze, ca să vadă dacă n-a păţit ceva? Fletcher fusese cel care luase hotărârea de a se aventura spre conacul Blackwood într-o asemenea noapte primejdioasă. Ea nu-i ceruse să vină. Şi nu era treaba ei să-l ocrotească. În plus, şi dacă ar fi vrut ca el să rămână, din prudenţă sau din alte motive, ultimul lucru de care ar fi avut nevoie era ca bătrânul Claude să creadă că se întâmplă ceva între ei doi.
Totuşi, detesta gândul că Fletcher ar putea fi supărat pe ea.
