La grajd, şoferul se urcă la loc în camionetă, conduse rulota, în marşarier, până la intrarea principală, coborî şi intră iar în birou. Julia se încruntă. Ce se petrecea? Claude nu-i spusese nimic despre livrarea
220
unui cal nou ori despre vânzarea vreunuia dintre ei. Şi, oricum, n-ar fi luat asemenea decizii fără s-o întrebe. Nu-i aşa? Se uită pe fereastră, incapabilă să se mişte din pricina nehotărârii. Nu ştia dacă să meargă
până acolo şi să întrebe sau să aştepte şi să vadă ce-o să se întâmple.
Dar, până să apuce ea să aleagă, bărbatul se urcă în camionetă şi plecă, iar Claude dădu drumul câtorva cai pe păşunea principală.
Animalele începură să alerge, să dea din picioare şi să se tăvălească
prin zăpadă, bucurându-se de libertate, după ce stătuseră închise în grajd pe durata furtunii. Bonnie Blue ieşi în goană şi începu să
galopeze pe lângă gard, cu capul sus şi cu nările umflate. Părea disperată, necheza şi chema, aşteptând răspunsul cuiva.
Juliei i se făcu inima cât un purice.
Unde era Samantha?
Îşi puse cana pe masă cu atâta forţă, încât fu cât pe ce s-o crape, se repezi în vestibul, îşi trase pe ea cizmele şi o haină, apoi zbură pe uşă
afară. Dacă Samantha păţise ceva, nu era sigură c-ar fi putut îndura.
Traversă în grabă curtea, ocolind ochiurile de gheaţă şi băltoacele, până când ajunse la grajd, unde deschise dintr-o smucitură uşa biroului administrativ. Alergă prin el şi dădu buzna pe culoarul principal, căutându-l înnebunită pe Claude. Acesta punea paie într-o boxă.
— Unde-i Samantha? întrebă Julia, cu glasul tremurând de frică.
Am văzut că Blue e singură afară şi îşi iese din minţi!
Bătrânul se opri din împrăştiatul paielor şi se uită la ea, nedumerirea fiindu-i zugrăvită pe chip.
— E cu o doică.
— De ce? zise Julia. Blue e turbată!
Bătăile aprige ale inimii i se mai domoliră, dar numai cu puţin.
Claude îi aruncă o privire aspră, ca şi cum ea ar fi trebuit să ştie răspunsul.
— Blue e una dintre cele mai bune fătătoare ale noastre. Avem nevoie s-o împerechem din nou, cât se poate de repede.
— Ce legătură are asta cu luatul Samanthei de lângă ea?
— Blue trebuie să nu mai alăpteze, ca să intre din nou în călduri.
— Dar Samantha are doar trei zile! E prea mică pentru a pleca de lângă mama ei!
221
Claude ridică din umeri.
— Aşa se procedează. Lui Blue o să-i treacă. Mereu îi trece.
Un val de furie şi tristeţe se iscă în sufletul Juliei. Ştia că, în lucrul cu animalele, uneori trebuie luate hotărâri dificile, dar să răpeşti un mânz de trei zile de la sânul mamei era ceva ridicol şi crud. Pentru prima dată în viaţă, tânăra se enervase atât de tare, încât nu-i mai păsa de părerea lui Claude sau a oricui altcuiva. Acum, caii îi aparţineau şi jurase să aibă grijă de ei.
— Unde e? întrebă ea din nou.
Bătrânul ridică bărbia, arătând spre capătul opus al grajdului.
— Cu doica, iapa care a fătat azi-noapte.
— Ce e o doică? Explică-mi ca şi cum aş fi în clasa întâi.
Iritarea încreţi fruntea lui Claude.
— O doică e o iapă care tocmai a fătat şi poate să dea lapte.
Folosim doici pentru alăptarea altor mânji, care ar putea valora bani.
Cum ar fi iepşoara lui Blue, Samantha.
— Deci, doica are grijă de doi pui?
— Nu, doar de al lui Blue.
Julia se încruntă.
— Dar cum rămâne cu mânzul doicii? El unde e?
