luaţi legătura?
— Al meu.
— Bine, John. Te rog să te relaxezi, să închizi ochii şi să te gândeşti la cel de la care ţi-ar plăcea să primeşti o veste azi.
— Nici nu mă gândesc.
Lilly se încordă. Hai că-ncepem! se gândi ea. Primul meu mocofan dificil pe ziua de azi.
— Îmi pare rău, răspunse ea. Dar poate m-ai înţeles greşit. Ai vrea să-mi spui ceva despre tine însuţi? Poate că asta ar…
— Acum un an mi-am pierdut soţia şi fiul într-un accident de maşină. Dar tu ştiai deja asta, nu?
213
Lilly scutură din cap.
— Nu, nu ştiam, dar condoleanţe pentru pierderea suferită.
Probabil că ţi-e extrem de greu. Dacă-mi dai o şansă, pot încerca să
iau legătura cu ei pentru tine.
John o fixă cu ochii lui apoşi.
— A fost vina mea, pen’că eram băut şi, de atunci, tot încerc să le zic că-mi pare rău.
Îşi drese vocea.
— Am fost pe la tot soiul de oameni care spuneau că pot să
comunice cu nevasta şi cu băiatul meu, că pot să mi-i aducă în cameră, ca să le cer iertare. E tot ce vreau. Doar să le zic că-mi pare rău.
Suferinţa îi strâmbă chipul.
— Înţeleg, spuse Lilly. Ce-ar fi să văd dacă te pot ajuta?
Închise ochii şi, cu vinovăţia zvârcolindu-i-se în stomac, aşteptă
preţ de câteva secunde înainte de a continua. Chinul de pe faţa lui John i se întipări în memorie, lângă miile de alţi mocofani pe care-i păcălise, făcându-i să creadă că poate să stea de vorbă cu cei dragi, de pe lumea cealaltă.
— Văd figura unei tinere femei. E foarte frumoasă. Cred că o cheamă Lisa… nu, nu-i bine. O cheamă Lynette.
— Încetează! spuse John, cu asprime.
Lilly deschise ochii.
— Poftim?
— Am zis să încetezi.
— Îmi pare rău, nu înţeleg. S-a întâmplat ceva? Uneori durează
puţin până să…
— Da, s-a întâmplat ceva, o întrerupse John, privind-o cu furie.
Eşti o impostoare, la fel ca toţi ceilalţi. Spiritişti, îndrumători spirituali, organizatori de şedinţe de spiritism. Toţi, pân’ la ultimul, sunteţi nişte şarlatani nenorociţi!
Scuipa vorbele ca pe o otravă.
— Îmi pare rău, repetă Lilly. Dar eu…
— Vreau să ştiu un singur lucru. Ce fel de om ia banii cuiva care munceşte din greu şi pe urmă îi spune minciuni sfruntate despre rudele moarte?
214
Fata scutură din cap.
— Nu… nu ştiu. Dar, dacă ai…
John sări în picioare şi izbi cu pumnul în masă, făcând să zornăie sfeşnicele şi globul sub care se afla clopoţelul.
— Pe mine să nu mă minţi! strigă el, în timp ce pieptul i se umfla şi cobora în ritmul răsuflării grele. Eu ştiu că asta-i o înscenare!
Lilly se ridică de pe scaun şi dădu înapoi, începând să tremure.
— Ei, ascultă-mă, John! Dacă doar te-ai linişti, am putea să-ţi dăm banii…
